Cu doi ani în urmă, în luna iunie, asistam la unul dintre cele mai impresionante spectacole teatrale pe care un om le poate urmări într-o viață. Teatro delle Albe prezentau, împreună cu Ravenna Festival, Infernul, un spectacol itinerant după prima parte a Divinei Comedii a lui Dante Alighieri. A fost, de fapt, mai mult decât o simplă asistare. Împreună cu alți optzeci de spectatori am fost transformați din simpli privitori în participanți, căci adaptarea scenică pornea de la ideea poetului american Ezra Pound conform căreia Dante este „omul de rând”. Fiecare dintre noi era astfel invitat să se identifice cu poetul și să străbată cele nouă cercuri concentrice ale Infernului. Iar cei care ne ghidau pașii, amândoi întruchipându-l pe Virgiliu, erau Ermanna Montanari și Marco Martinelli, fondatori în 1983, împreună cu Luigi Dadina și Marcella Nonni, ai Teatrului delle Albe.
@Silvia Lelli
În Antepurgatoriu
Continuarea călătoriei prin universul Divinei Comedii are loc în acest an cu Purgatoriul, partea a doua a capodoperei danteşti. După ce a debutat în luna mai la Matera, actuala Capitală Culturală Europeană, coproducția dintre Teatro delle Albe, Ravenna Festival şi Fondazione Matera-Basilicata 2019 s-a mutat la Ravenna, în oraşul ce găzduieşte mormântul cu osemintele lui Dante. Aşadar, iată-mă din nou, ca şi cu doi ani în urmă, la apusul soarelui, aşteptând în fața cavoului apariția celor doi ghizi. Până să se ivească Montanari și Martinelli au loc ultimele pregătiri. O mulțime de oameni mă înconjoară. Tineri şi adulți, turişti şi localnici, sunt adunați cu mic, cu mare. Unii dintre aceştia țin în mână o trestie, simbol al umilinţei, bază a realizării spirituale. Căci ne aflăm pe o „plajă”, unde îl vom întâlni pe Cato, paznicul insulei Purgatoriului, cel care îi va îndruma pe Dante şi pe Virgiliu să îşi urmeze calea, nu înainte ca Dante să sufere prima purificare care să-l cureţe de tina Infernului. Dar Dante suntem noi toţi cei care ne-am adunat în faţa cavoului, căci viziunea „omului de rând” este perpetuată.
În centrul vechi al Ravennei, apariţia lui Cato este un moment de mare emoţie, gardianul Purgatoriului fiind interpretat de Gianni Plazzi, un actor în vârstă ce se sprijină într-un baston, dar cu o voce puternică. Și de această dată, asemeni spectacolului din 2017, corul care repetă versurile Cântului I intonate de Ermanna Montanari a luat naştere în urma unei „chemări publice”. Lansată de Montanari şi Martinelli, scopul acesteia este să îndemne cetăţenii să îşi aducă contribuţia la eveniment. Un admirator înfocat al „teatrului de masă” practicat de poetul şi dramaturgul rus Vladimir Maiakovski, regizorul şi autorul Martinelli construieşte montarea pe ideea angajamentului social. Rezultatul este o omogenitate uimitoare ce ia naștere între grupul de actori profesioniști și nenumăraţii participanţi amatori.
@Silvia Lelli
Asemenea Infernului, şi Purgatoriul este un spectacol itinerant. Ca într-o procesiune sacră medievală îi urmăm cu toţii în tăcere pe cei doi ghizi pe străzile oraşului. Montanari şi Martinelli sunt ambii îmbrăcaţi în alb şi îl întruchipează din nou pe Virgiliu. Câteodată liniştea este întreruptă de câte un cântec instrumental sau vocal intonat de la balconul unei clădiri. Spre deosebire de Infern, unde partea a doua se petrecea în interiorul sediului Teatrului delle Albe, de această dată Purgatoriul se desfăşoară în întregime în aer liber. Procesiunea se opreşte în faţa unei porţi. Este „Poarta Purgatoriului”, locul de unde ar trebui să purcedem la ascensiunea pe munte. Însă oraşul Ravenna este aşezat într-un şes, drept care poarta ne va permite accesul într-o grădină aflată între Institutul Muzical Verdi, Casa de Bătrâni Garibaldi și Teatrul Rasi (sediul Teatrului delle Albe). Ingenioasă alegerea lui Montanari şi Martinelli, ce dovedeşte viziunea deosebită a celor doi pentru a transpune Divina Comedie într-un spaţiu scenic.
„Ignis Purgatorium”
Cu aceste cuvinte rostite de Martinelli începe călătoria noastră purificatoare. Dar nu înainte ca patru „îngeri” întruchipaţi de patru copii să ne „aplice” cu degetele litera P pe frunte. Sunt îmbrăcaţi identic, poartă rochiţe negre cu panglici mari albe şi stau pe câte două trepte de o parte şi de alta a intrării în gradină. Și iată-ne astfel pe cărările celor şapte cornişe cu păcate capitale. Aici se află morţii de moarte violentă, penitenţii care au greşit prin aroganţă, invidioşii, mânioşii, zgârciţii şi risipitorii, lacomii, luxurioşii. Invers faţă de Infern, unde coboram şi spre final păcatul era tot mai greu, în Purgatoriu infracţiunile sunt mai apăsătoare la început, iar pe măsură ce ticăloşia se expiază prin suferinţă, sufletul urcă. În final, după depăşirea celor şapte cercuri, vom traversa o purificare prin foc pentru a ajunge în Paradisul Terestru.
@Silvia Lelli
În grădina selectată de Montanari şi Martinelli personajele apar la înălţime, pe terase, la ferestre (la etaj), pe scări de fier sau de piatră. Primele suflete cu care ne întâlnim sunt cele ale femeilor a căror viață a fost curmată în mod violent. Cu feţele acoperite de voaluri, corul femeilor din Ravenna dă glas gândurilor ce au luat naştere în timpul repetițiilor. Ne povestesc din experiențele personale sau din cele ale prietenilor și rudelor, în prim-plan aflându-se Pia dei Tolomei. Apoi îl întâlnim pe Manfredi, împăratul excomunicat care s-a pocăit în momentul morții sale. Pe măsură ce vom înainta prin grădină vom da şi de sufletele altor personaje din partea a doua a Divinei Comedii: Bonconte di Montefeltro, pictorul miniaturist Oderist da Gubbio, Sapia cea invidioasă, Marco Lombardo, Papa Adrian al V-lea și Hugo Capet, rege al Franţei. Interpreţii acestora sunt artiştii profesionişti ai Teatrului delle Albe, cu toţii bine distribuiţi, alcătuind un ansamblu unitar: Mirella Mastronardi (Pia), Roberto Magnani (Manfredi), Laura Redaelli (Sapia), Alessandro Renda (Marco Lombardo), Alessandro Argnani (Papa Adrian al V-lea), Luigi Dadina (Hugo Capet).
Misterele Purgatoriului postmodern
Este un Purgatoriu care provine din trecut, dar care se deschide spre prezent. Montanari şi Martinelli nu urmăresc cu stricteţe opera lui Dante. Cei doi selectează anumite Cânturi, potrivindu-le într-o ordine aparte. Însă mai presus de toate, pentru ei Purgatoriul este o şcoală în care învăţăm o nouă limbă: cea a IUBIRII. Ajungem astfel într-o „clasă” în care sunt dispuse zeci de bănci şcolare, în care luăm loc pentru a (re)învăţa „limbajul iubirii şi al compasiunii”, după cum ne anunţă Ermanna Montanari. Aici ne întâlnim cu Joseph Beuys, un artist german desăvârşit al secolului XX, sculptor, desenator, teoretician de artă, ale cărui lucrări investighează concepte ale umanismului, filozofiei sociale și antropozofiei. Reflecțiile sale provocatoare sunt expuse pe afişe de dimensiuni mari ce atârnă pe zidurile clădirilor. Iar adevărul acestora îşi găseşte oglindirea într-un fragment din filmul lui Pier Paolo Pasolini „Uccelacci e uccellini” („Păsăroi şi păsărele”), proiectat pe o tablă şcolară enormă. Niciun detaliu nu este lăsat la voia întâmplării. Frapează ierburile aromate (de vindecare) de diferite culori şi mărimi dispuse cu mare grijă pe bănci.
@Silvia Lelli
Nu lipsesc nici alte adaptări ale operei danteşti la contemporaneitate, spectacolul conceput de Montanari şi Martinelli dovedindu-se a fi deopotrivă poetic şi plin de mesaje politice. Cânturile lui Dante sunt îmbinate cu părţi din lucrări ale unor autori ai secolului al XX-lea, precum Walt Whitman, John Donne, Etty Hillesum şi nelipsitul Maiakovski. Versurile acestora sunt recitate în „clasa viermilor şi a fluturilor” de un cor multilingvistic format din cetăţeni de vârste şi etnii diferite. Entuziasmul şi dăruirea acestui grup „şcolar” sunt tulburătoare şi molipsitore deopotrivă. Rând pe rând, pe măsură ce numele îi este strigat, fiecare membru al corului se ridică în picioare – câte un copil chiar se caţără pe scaune – şi rosteşte cu mare pasiune versurile învăţate pe de rost. Este unul dintre cele mai optimiste momente ale spectacolului, cel care ne mai lasă speranţa că iubirea chiar este posibilă.
Fiecare oprire este plină de imagini simbolice surprinzătoare. Terasa Mânioşilor este o scară de fier pe care se află cetățeni din Ravenna și migranți africani. Stând cu spatele la noi, dau glas versurilor lui Dante, dar invocă şi corupția ce otrăvește, tot aşa precum în urmă cu șapte secole, națiunea italiană a zilelor noastre. Iar alături, pe zidul clădirii, atârnă o hartă uriaşă a Italiei întoarsă cu susul în jos.
@Silvia Lelli
„Voi nu mai aveți alibi și noi nu mai avem timp”
Sosim, în sfârșit, în Paradisul Terestru. Vai, dar ce surpriză! Ne aflăm într-o parcare, pe o parte câțiva copaci, pe de alta un container albastru. Nimic nu seamănă cu imaginea idilică a unui Paradis descris ca „o pădure divină, înmiresmată şi răsunând de cântecul păsărilor”. Căci „Paradisul nu este o zonă pentru a fi contemplată, ci este un loc pentru a fi apărat cu dinții și cu unghiile”, spune Marco Martinelli. Aici se încheie misiunea lui Virgiliu. De acum încolo Dante va avea un alt ghid, pe Matelda. Întruchipată de patru adolescente îmbrăcate identic – metaforă a celor patru virtuți cardinale (prudența, dreptatea, tăria și cumpătarea) –, Matelda lui Montanari și Martinelli se aseamănă cu Greta Thunberg, activista politică suedeză adolescentă care încearcă să oprească încălzirea globală și schimbările climatice. Purtând haine de ploaie de culoare galbenă, cu părul prins în două codițe împletite, cvartetul Gretei plantează câte un puiet în vase de flori. Și în același timp ne acuză încontinuu: „Voi nu mai aveți alibi și noi nu mai avem timp”, repetă fiecare dintre ele separat și împreună în cor.
Înainte de finalul spectacolului apare și Beatrice, iubita lui Dante. Aceasta îl ceartă, la rândul ei, pe poet, și astfel pe noi toţi, pentru faptul că „ne-am pierdut în pădurea întunecată”, uitând să urmărim calea dreptăţii. Ermanna Montanari este Beatrice. Alături de ea, Martinelli îi înmânează, una câte una, câte o tăbliţă aurie de pe care actriţa citește cu voce tare versurile dantești. Par a fi Tablele lui Moise cu cele Zece Porunci. Iată-ne astfel purificaţi, „puri și demni de a urca la stele”, nu înainte ca cele patru adolescente să ne binecuvânteze pe fiecare în parte.
@Silvia Lelli
Ermanna Montanari și Marco Martinelli reușesc și de această dată să creeze un spectacol-eveniment, confruntându-ne de-a lungul celor două ore cât durează o reprezentaţie cu povestea dantească și cu relaţia sa cu lumea contemporană. Cu toate că este profund didactic, Purgatoriul este o producţie ce nu lasă pe nimeni indiferent, te impresionează și te umple deopotrivă de mare admiraţie. Un act vizual și auditiv de excepţie și plin de umanitate care produce un catarsis colectiv. Teatrul practicat de Montanari și Martinelli este unul încarnat în comunitate. Graniţa dintre actorii profesionisti și participanţii amatori este ștearsă. Nu în ultimul rând o contribuţie semnificativă la reușita spectacolului o au și costumele create de studenții Școlii Academiei de Arte Frumoase din Brera, coordonaţi de Paola Giorgi și Edoardo Sanchi, precum și muzica răvășitoare compusă de Luigi Ceccarelli împreună cu studenții Conservatorului de Stat Ottorino Respighi din Latina (muzicieni Simone Marzocchi, Giacomo Piermatti, Vincenzo Core, Valerio Cugini, Luca Giacobbe, Giovanni Tancredi, Andrea Veneri, Ricardo Zelinotti). Vrednic de a fi admirat este și aportul tehnicienilor (regia de sunet Marco Olivieri, design lumini Fabio Sajiz, regia tehnică Enrico Isola și Fagio), care reușesc să întreţină atmosfera magică a spectacolului.
@Silvia Lelli
Călătoria prin Purgatoriu s-a integrat în mod coerent în programul celei de-a treizecea ediţii a Festivalului de la Ravenna. Desfășurată între 5 iunie și 16 iulie, aceasta a avut drept motto „Per l’alto mare aperto” („Pe-al mării sterp întins”), un pasaj din Călătoria lui Ulise (Cântul al XXVI-lea din Infernul). Proiectul dantesc colosal început în 2017, se va încheia cu a treia parte din Divina Comedie, cu Paradisul. Descrierea călătoriei cereşti va avea loc în 2021 la Ravenna și Timișoara, cu ocazia comemorării a 700 de ani de la dispariţia Poetului Naţional al Italiei. Și cu aceasta Ermanna Montanari și Marco Martinelli își vor îndeplini visul din adolescenţă.
