Cu ocazia Galei UNITER desfăşurată în luna mai în marea şi impunătoarea sală a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca am văzut un moment și comic, și tragic deopotrivă în cursul căruia au evoluat componenții a ceea ce mi se pare a fi un veritabil fenomen teatral. Cel reprezentat de Reactor de creație și experiment, un teatru independent din, cum spun crainicii sportivi, „orașul de pe Someș”, atrăgeau atenția asupra viitorului nu tocmai încurajator al acestui gen de instituții de spectacol.

Publicul prezent în sală, ca și cei aflați în fața televizoarelor (reamintesc, Gala este transmisă live în fiecare an  de postul public de televiziune pe principalul său canal) s-a amuzat. Unii i-au compătimit pe „fluturașii (care) nu mai au finanțare”, dar după aceea mare lucru nu s-a întâmplat nici în rău, nici în bine. Așa că cei de la Reactor au înțeles că trebuie să se descurce pe mai departe pe cont propriu. O fac, au izbutit să fie și în 2019 în rând cu lumea, să deschidă la vreme noua stagiune și nu oricum, ci cu o premieră absolută girată de regizorul Radu-Alexandru Nica și de scenograful Mihai Păcurar și cu un debut pe scenă al unei foarte tinere arhitecte pe nume Andreea Tănase. Autoarea piesei Totul e bine când se termină. Și astfel s-a născut un spectacol prezentat sub egida programului cu numele de Drama 5 al cărei rost este acela de a sprijni aducerea pe scenă a noii literaturi dramatice românești. Iarăși un fapt notabil pe care mă grăbesc să îl relev ca atare. Un teatru independent are program, are ceea ce se cheamă o idee coerentă în jurul căreia se coagulează un repertoriu care nu este o simplă aglomerare de titluri și nume, în vreme ce multe dintre cele finanțate de la buget prezintă simple și haotice înșiruiri de titluri.

Andreea Tănase a scris o piesă structurată în jurul ideii de cuplu. Sau despre ce mai înseamnă cuplul astăzi în vremea fast-food-lui nu doar alimentar, ci și existențial. Cuplu a cărui istorie pare să fi ajuns la termen, la scadență, după 11 ani de căsnicie. De mirare că a durat chiar și atât. Radu profețise că treaba nu va merge din motive de nepotrivire de nume. Însă vorba lui Shakespeare un nume, ce-i un nume? Daria și Radu au decis să divorțeze pe neașteptate, fiindcă asta i-a trecut prin minte capului familiei (o, Doamne, cât sunt de incorect politic!) așa că își invită prietenii, adică pe noi, spectatorii prezenți în sală, la o petrecere de despărțire. Le suntem mai degrabă martori și le ascultăm confesiunea, reproșurile, recapitularea vieții de cuplu.

Nunta lor a fost, așa cum cei doi își amintesc, una profund neconvențională. Fără sarmale, fără bani în plic, fără valsul mirilor. Așa trebuie să le fie și party-­ul de despărțire. Adică un imens flash-back în care cei doi deapănă tot felul de scene dintr-o căsnicie. Nu, nu chiar ca Ingmar Bergman. Aceste scene sunt recapitulate de actorii Paula Rotar și Paul Socol cu umor, cu implicare, cu ironie și auto-ironie, cu tandrețe. O fac atent îndrumați de regizorul Radu-Alexandru Nica, „mișcați” acolo unde a fost cazul de Oana Mureșan în scena cu un decor minimalist, cu camere video care permit priza directă, dar și confruntarea personajului cu sine. Decor aparținându-i lui Mihai Păcurar. Daria și Radu își amintesc simplu. Fără patetisme, însă cu implicare, cu umor și acolo unde e cazul cu tristețe atent dozată cum au fost cei 11 ani de căsnicie. Spectacolul se încheie în formulă deschisă. Ce e sigur e că a evoluat și s-a terminat cu bine.

Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca

„Totul e bine când se termină” de Andreea Tănase

Regia: Radu-Alexandru Nica

Scenografia: Mihai Păcurar

Mișcarea scenică: Oana Mureșan

Cu: Paula Rotar (Daria) și Paul Socol (Radu)

Foto: Bogdan Botas

Data reprezentației: 8 septembrie 2019