Într-o lume în care există toate libertățile, în care oferta este uriașă, în care totul e la un click distanță, ce-i poți oferi publicului, în așa fel încât să stea la coadă la casa de bilete a unui teatru? Ce-i poți oferi, în așa fel încât să-și dorească să renunțe la o seară la mall, sau la cinematograf, ca să vină la teatru? Comedie, e răspunsul care stă de ceva vreme pe buzele managerilor de teatre. Comedie simplă, distracție, entertainment… Dacă e răspunsul corect este o discuție mai amplă. Ce public câștigi și ce public pierzi – e vechea problemă care a distrus, spre exemplu, presa culturală, pentru că s-a pornit de la ideea că cea mai mare parte a cititorilor vor cancan, nu cultură și așa cei care citeau n-au mai citit, iar noul public țintit tot de cancan a rămas interesat… La teatru, problema e și mai delicată. De ce unele săli sunt arhipline și biletele se epuizează aproape instantaneu? Iar altele rămân goale. De cele mai multe ori, răspunsul e simplu: calitatea ofertei.

Pentru că ne interesează ce anume caută publicul la teatru, noi, cei din echipa Revistei Amfiteatru, am făcut un mic experiment. Am rugat mai mulți spectatori, aleși pur și simplu la întâmplare, în București sau în orașele unde ne-au purtat pe noi premierele și festivalurile toamnei, să ne răspundă prin e-mail la câteva întrebări. Am ales zece răspunsuri care, deși nu vor și nu au cum să se constituie într-un sondaj profesionist, sunt, totuși extrem de interesante și pot naște idei sau măcar discuții. Întrebările pe care noi le-am strecurat în palmă, ca pe un răvaș aruncat în borcan pe fundul mării, sunt următoarele. Mai jos, răspunsurile….

1. Care este cel mai frumos spectacol pe care l-aţi văzut?
2. Cât de des mergeţi la teatru?
3. După ce criteriu vă alegeți spectacolul?
4. Ce vă deranjează cel mai tare la teatrul românesc în acest moment?
5. Citiţi cronică de teatru? Vă influenţează?

Alina, 27 de ani

1.„Richard al III-lea”, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra

2.Merg la teatru cam o dată pe săptămână. De fapt, cât de des pot. Merg, pentru că îmi place exhibiţia emoţională a actorilor atunci când este practicată asumat şi justificată.

3.Principalul criteriu după care aleg spectacolul este numele regizorului, urmat de titlul piesei.

4.Problema teatrului românesc cred că este aceea că devine tot mai comercial. De fapt, teatrul a devenit la nivel mondial o formă de divertisment facil, concurată de cinematografie, adesea puternic impregnată de accesibilitatea de prost gust. Plăcerea teatrului, cred eu, trebuie să fie atât emoţională, cât şi intelectuală, vizând o emancipare măcar momentană a unui posibil spectator.

5.Citesc cronicile spectacolelor pe care le-am văzut deja.

Irina M., 39 de ani

1.„Zbor deasupra unui cuib de cuci”, de la Teatrul Metropolis București, regia Victor Ioan Frunză

2.Încerc să merg la teatru cât de des pot, ajung când ajung…, când îmi permite programul.

3.Îmi aleg spectacolul în primul rând după regizor și titlul piesei, cum e și cazul aici, știam subiectul din film și am vrut să văd și spectacolul și n-am fost deloc dezamăgită.

4.Un fapt deranjant din punct de vedere creativ poate fi lipsa de imaginaţie a unor regizori, încercarea de a reda o concepţie modernă şi ridicolul care rezultă. Precum și actori tineri nepromovaţi.

5.Citesc câteodată cronică de teatru, citesc și interviuri cu actori, dar mă interesează acele cronici care sunt lipsite de cinism. Mi se pare important ca o cronică să mă facă să acord atenţie unor detalii.

Mircea, 49 de ani

1.„Faust”, regia Silviu Purcărete, Teatrul din Sibiu

2.Măcar o dată pe lună.

3.Mă interesează actorii care joacă, dar și regizorul, prefer să merg la nume cunoscute de regizori, pentru că am plecat de multe ori dezamăgit de la spectacole ale unor regizori necunoscuți, pentru că erau interpretări aiuritoare.

4.Cel mai mult mă deranjează anumite probleme „administrative”, în sensul accesului dificil la biletele care se epuizează chiar înainte ca respectiva reprezentaţie să fi fost anunţată „pe larg”, cum se întâmplă la Teatrul Metropolis. Apoi, numărul spectacolelor destul de redus, piesele jucate, chiar şi prezenţa anumitor actori tineri, cu o calitate îndoielnică a jocului şi anumite abordări ale regizorilor.

5.Citesc cronicile spectacolelor la care vreau să merg. Uneori mă influențează alteori nu.

Alexandra D., 35 de ani

1.„The Sunset Limited”, unteatru, regia Andrei și Andreea Grosu

2.Cam de două ori pe lună.

3.Îmi aleg spectacolul după actori și după locul unde se joacă. De exemplu, urmăresc fenomenul unteatru de la început și e un loc în care am garanția calității.

4.Mă deranjează că se face prea mult teatru militant. Sigur că poți alege să nu mergi, ai întotdeauna această opțiune. Dar am luat de câteva ori plasă cu așa ceva, pentru că nu m-am documentat suficient.

5.Citesc, da, ca să știu la ce să nu merg.

Victor, 54 de ani

1.„Unchiul Vanea” de la Teatrul Bulandra, regia Yuri Kordonski.

2.Cam o dată pe lună.

3.Aleg spectacolele după locul unde se joacă. Merg mai ales la anumite teatre.

4.În ciuda muncii pe care o depun actorii, unele piese de teatru nu sunt suficient de apreciate. În viziunea mea, teatrul ideal este cel cu actori ideali, care muncesc înainte să pună în scenă piesa, recuzita să fie perfectă, actorii să dea viaţă serios personajelor. Teatrul ideal este cel în care pe scenă nu se văd decât personajele şi nimic altceva, este cel în care vedem personajul, nu persoana, este cel care ne captivează atenţia şi ne introduce şi pe noi, spectatorii, puţin în lumea aceasta… a teatrului.

5.Nu citesc cronici. Nici nu prea se mai scrie.

Elena, 33 de ani

1.„Dineu cu proști”, la TNB, cu Ion Caramitru și Horațiu Mălăele

2.Merg când îmi permite timpul, cam o dată la două luni.

3.Caut să fie o comedie, cu actori buni.

4.Mă doare că monştrii sacri ai teatrului românesc se sting încet-încet, unul câte unul. Lumea aşteaptă ca noile valori, generaţiile tinere să se ridice şi să le ia locul, însă mă tem că teatrul românesc nu va mai fi ce a fost odată…

5.Critica de orice fel este importantă. Negativă sau nu are efect pozitiv de cele mai multe ori. Poate fi acceptată sau nu, desigur.

Vera, 42 de ani

1.„Trei surori”, regia Alexandru Darie

2.O dată/ de două ori pe lună.

3.Aleg spectacolul după titlul piesei, mă interesează mai ales piesele clasice, și numele regizorului, dar și actorii din distribuție.

4.Unii actori sunt foarte falşi, se vede pe chipul lor cum cer aplauze…

5.Citesc cronică de teatru, pentru că vreau să-mi verific opinia.

Emil, 55 de ani

1.„Patul lui Procust”, regia Cătălina Buzoianu. (Ce vremuri! În vara asta când a murit dna Buzoianu mi-am adus aminte ce spectacole vedeam!)

2.Atât cât îmi permite bugetul.

3.Aleg spectacolele în funcție de text, dar mă interesează și cine semnează regia sau care sunt actorii din distribuție. Dar mie îmi place să merg să văd o poveste bine spusă.

4.Mă deranjează vulgaritatea şi încercarea disperată de a atrage tinerii prin imitarea aspectelor din viaţa lor.

5.Citesc cronică de teatru atunci când un titlu sună bine, dar în general nu urmăresc părerile personale, ci subiectul piesei. Dacă subiectul mi se pare bun, voi merge oricum.

Maria, 23 de ani

1.„Mărimea contează”, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul Nottara. E un subiect extraordinar. O fată pe care iubitul ei o părăsește pentru că e obeză.

2.O dată pe lună, în funcţie de program.

3.Aleg spectacolele în funcție de subiect, mă documentez înainte.

4.Nu mă deranjează nimic.

5.Da, citesc ca să aflu dacă mă interesează respectivul spectacol și ca să văd și niște păreri despre el.

Andi, 37 de ani

1.Nu am un spectacol preferat. Mi-au plăcut mai multe.

2.Încerc să merg măcar o dată pe lună. Pentru că mă emoţionează şi mă desprinde de cotidian.

3.Îmi aleg spectacolele după actorii din distribuție.

4.Cel mai mult mă deranjează atitudinea publicului (o parte din el). Mă refer la cei care nu ştiu să-i respecte pe oamenii de pe scenă şi nu fac altceva decât să-i deranjeze pe ceilalţi, cu telefoane mobile care sună în timpul spectacolului mai ales.

5.Nu citesc prea des. Când citesc, o citesc pentru a vedea spectacolul, poate şi dintr-o altă perspectivă.