Miercuri, 16 octombrie, și joi, 17 octombrie, de la orele 21:00, la unteatru vor avea loc primele reprezentații oficiale ale spectacolului „Venus in Fur” de David Ives, în regia Elenei Morar.
În distribuție spectatorii îi vor vedea pe Silva Helena Schmidt și Richard Bovnoczki.
Scenografia este semnată de Ileana Zirra, costumele sunt create de Ioana Noir, light designul este creația lui Dragoș Mărgineanu.
Este prima montare din România a acestui text dramatic care a făcut carieră din 2010, atât în teatrele occientale, cât și în cinema, vezi filmul omonim al lui Roman Polanski din 2013. Spectacolul propune un amestec al planurilor real, literar și al fantasmei erotico-psihologice.
„Venus in Fur” pleacă de la premisa „ai grijă ce-ți dorești”, trece prin cartea lui Judith „și atunci cel atotputernic îl pedepsi și-l dădu pe mâna femeii”, virează pe lângă Lou Reed și the Velvet Underground, adaugă blană, piele, fetișuri mai mult sau mai puțin vizibile și toate pentru a vorbi despre dorințele și fricile noastre cele mai profunde.
„Dacă teatrul e locul unde ne simțim cel mai liberi, până unde poate merge această libertate? Puterea ne eliberează sau ne restrânge opțiunile de viață?” se întreabă tânăra regizoare Elena Morar. Ea adaugă: „Pe lângă seducția certă a unui text bine scris și suculent în ceea ce privește partiturile actorilor, m-a interesat în mare măsură exact explorarea dinamicilor de putere în procesul creator. Cine conduce pe cine, de ce, unde și cum? Intrând într-un dialog critic atât cu filmul lui Polanski (un personaj controversat oricum, ca mulți din marii „creatori” canonici), cât și cu (pre)judecățile din interiorul și din afara zonei artistice, încercăm împreună cu actorii să explorăm ce se întâmplă în „culise”, asumându-ne o poziție feministă reală, de chestionare în adâncime a: creator vs. muză, femeie vs. bărbat, regizor vs. actor, încercând să trecem dincolo de gândirea binară spre înțelegerea umană. …și nu în ultimul rând, cu toții cred că vrem să aflăm ce s-ar întâmpla în zilele noastre dacă o zeiță ne-ar bate la ușă”, conchide Morar.
Inspirat de cartea-cult al lui Sacher Masoch, textul lui David Ives propune o „piesă în piesă”: un dramaturg-regizor încearcă să găsească actrița potrivită pentru rolul feminin al primei „dominatrix” cu acte în regulă din literatura europeană. Frustrarea lui se lovește de o actriță explozivă și imprevizibilă care va duce jocul, pe scenă și în afara ei, mai departe decât se așteaptă oricine. Jucând mai multe fațete-personaje, cei doi intră într-un rollercoaster emoțional care trece prin toate temele care ard în era post #metoo în domeniile creative: omul vs. opera, responsabilitate, resentimente, proiecții personale, manipulare, raporturi de putere, adorație și fetișizare.
Biletele pentru spectacolele de la unteatru sunt în vânzare pe platformele specializate, iar detaliile sunt disponibile pe unteatru.ro.
Foto: Adi Bulboacă