Nu am mai văzut de ani buni niciun spectacol produs de Teatrul „Sică Alexandrescu”. Mai exact de la finele anului 2015, atunci când am luat parte la premiera cu „Dansând în noapte”, în regia profesionistă a lui Vlad Massaci și admirabila scenografie a lui Andu Dumitrescu.
După care, starea de spirit, relațiile profesionale și inter-umane nici până atunci de invidiat din respectivul Teatru s-au deteriorat accentuat pe fondul demisiei din postul de director a regizorului Claudiu Goga, al intervenției dincolo de marginile iertate a politicului, al numirilor complet greșite în funcții de conducere a unor persoane fără chemare, frustrate, cu mari minusuri caracteriale, animate de bolnăvicioase crize de autoritate.
Am urmărit la început cu mare atenție tot ceea ce a urmat după. Concedieri dovedite a fi ilegale, procese, reparații materiale și morale plătite nu din banii vinovaților oricând identificabili cu nume și prenume, ci din bugetul Teatrului. Care a fost îndepărtat de la misiunea lui de fundamentală. Aceea de a produce și a juca spectacole adevărate, normale, de bună calitate, și nu ridicat de poale în cap. Pe urmă, am socotit că îmi pierd timpul degeaba. Nu e misiunea criticului să întocmească fișe de observație a intratului în moarte clinică a ceva ce a însemnat la un moment dat un reper pe harta teatrală a României și care a lăsat totul baltă, preferând afundarea în anonimat.
La începutul toamnei am aflat, mărturisesc, din întâmplare, că la Teatrul „Sică Alexandrescu” s-a operat o nouă schimbare în echipa de conducere. Echipă care la doar câteva săptămâni după numire a și creat senzație. Nu, nu ca urmare a unei premiere de natură să rupă gura târgului, ci prin decizia de a schimba celebrul titlu „Scripcarul pe acoperiș” în „Violonistul pe acoperiș”, producție a TES, care fusese invitată în Festivalul care aud că ar avea loc în noiembrie, și aceasta doar spre a nu îl supăra cumva pe edilul șef al orașului pe care îl cheamă, ați ghicit!, Scripcaru.
Să trecem însă peste această crasă dovadă de neprofesionalism și slugărnicie, fiindcă ce e cu adevărat rău, grav de abia acum urmează. Și anume decizia de a înscrie o încropeală, ceea ce nu mă sfiesc să numesc drept infracțiune teatrală, o compromitere a însăși ideii de teatru – e vorba despre ceva (nu, nu pot să scriu spectacol) ce se cheamă „Prins în plasă” în Festivalul Național de Comedie de la Galați. Pe care l-a întinat prin ignobila, frauduloasa lui prezență.
„Prins în plasă” înseamnă de fapt „Bigamul”. Pe care regizorul Cristian Ioan l-a montat acum, după socotelile mele, a treia oară. Nu știu cum au arătat montările anterioare, de la Târgu Mureș (2007), și Târgu Jiu (2010), dar cea de la Brașov mi se pare absolut incalificabilă. Murdară, mizeră, fără nici cea mai mică idee regizorală, cu un surplus de ocheade aruncate publicului, vulgară dincolo de marginile iertate, în care nimic nu este ceea ce ar trebui să fie. Să aibă măcar un minimum de artisticitate. Nici scenografia (Alexandra Dumitru), nici sound design-ul (Ovidiu Grădinar și Florin Aflorei), nici light design-ul (Tudor Smeu și Damian Tudor), nici bătaia de joc la care amatorismul și prostul gust al lui Cristian Ioan supune actorii. Mulți dintre ei nume importante. Adică Mihai Bica, Gabriela Butuc, Mihai Gurițan, Carmen Moruz, Vlad Pavel, Claudia Suliman, Gabriel Costea. Cărora nu, nu le plâng de milă, fiindcă trebuiau să aibă curajul, demnitatea artistică şi umană de a nu-l lăsa pe falsul regizor să facă ceea ce a făcut și să refuze să ducă monstruozitatea la care au devenit părtași la un Festival de Teatru. Doar spre a mai arăta o dată cum moare un Teatru.
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov
„Prins în plasă” de Ray Cooney
Traducerea: Marian Popescu
Regia: Cristian Ioan
Decoruri și costume: Alexandra Dumitru
Light design: Tudor Smeu și Damian Tudor
Sound design: Ovidiu Grădinar și Florin Aflorei
Cu: Mihai Bica (John Smith), Mihai Gurițan (Stanley Gardner), Gabriela Butuc (Barbara Smith), Ligia Stan/Carmen Moruz (Mary Smith), Vlad Pavel/Tudor Hurmuz (Gavin Smith), Claudia Suliman (Vicky Smith), Gabriel Costea (Tatăl)
Data reprezentației: 10 octombrie 2019
3 Comentarii
Bogdana Banu
Bună ziua,
Cred că ar mai fi fost bine să punctați în articol câteva vorbe și despre Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană. Ajuns la ediția cu nr. 30 în acest an, ediție aniversară, are ca invitat din străinătate (dacă putem spune așa) doar Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Chișinău, în rest doar teatre din București. A devenit o rușine acest teatru și, din păcate, nu este lăsat nici să moară, dar nici să trăiască, ci doar să se chinuie.
Vă mulțumesc.
Marian Mb
Stimate domn Mircea Morariu,
Când vreti sa platiti polițe unei persoane nu este moral sa o faceți lovind în muncă unui întreg colectiv al unui teatru.
Pentru informarea dumneavoastră piesa ,,Prins în plasa” nu este una și aceiași cu ,,Bigamul”, chiar dacă are aceleași personaje!
Se poate spune cel mult ca este o urmare a acesteia,dar este o piesă individuală și nu o parte a piesei ,Bigamul”!
E usor sa aruncati cu piatra in munca colectivului de la Teatrul din Brașov și în conducerea Teatrului de acolo atâta timp cât nu cunoasteti evenimentele petrecute acolo decât dintr-o singura sursa,anume domnul fost manager Claudiu Goga!
Cate spectacole ati vazut stimate domn după plecarea de la conducerea Teatrului din Brașov a domnului Claudiu Goga,sa puteti afirma ca acest teatru moare?
Luați drept veridice informații aflate ,,din intamplare”, fără să analizați la fața locului cât sunt sau nu reale și asta numiți dumneavoastră ,,PROFESINALISM ÎN MESERIA DE CRONICAR”?
Cat despre modul în care modul în care analizați modul în care a fost realizat spectacolul ,,Prins în plasa” cred ca a fost prea dificil sa il înțelegeți, întrucât a fost realizat ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI NU ÎN LIMBA FRANCEZĂ (specialitatea dumneavoastră)!
Tot pentru cultură dumneavoastră generală TEATRUL acesta din Brașov, pe care dumneavoastră și prietenii dumneavoastră il vad pe moarte ă participat anul acesta cu un spectacol la un Festival internațional de Teatru în Ucraina de unde s-a întors premiat!
Ioana
Oare cum este posibil sa se schimbe numele pieselor unor autori consacrati, care stim sigur nu ar accepta asa ceva! Oare sub falsul crez ca nu ar prinde la public un anume titlu, nu se ascunde faptul ca nu se platesc drepturi de autor?