Martin Kušej este numele care se află pe buzele tuturor vienezilor în această toamnă. După ce a fost, timp de opt ani, directorul Residenztheater München, regizorul cu rădăcini slovene în vârstă de 58 de ani, născut în Carintia (statul federal situat în sudul Austriei), este noul director al Burgtheater Viena. O schimbare de directorat în mediul teatral german aduce după sine înlocuirea marii majorități a personalului instituției respective, începând cu actori și dramaturgi, până la tehnicieni și biroul de PR. Singurii care „rezistă“ acestei schimbări radicale sunt plasatoarele și garderobierele. Cu treizeci de noi artiști angajați (pe lângă cei mulți plecați), ansamblul Burgtheater însumează în actuala stagiune 71 de membri. Martin Kušej aduce inovații și în domeniul regizoral: artiști din treisprezece țări diferite, printre altele din Ungaria, Finlanda, Islanda și Israel urmează să monteze la renumitul teatru din capitala austriacă.
@Andreas Pohlmann
În pofida tradiției, deschiderea stagiunii teatrale și a noii „ere de directorat“ nu i-a revenit lui Kušej, ci lui Ulrich Rasche. Artistul german în vârstă de cincizeci de ani, care își proiectează singur decorul, este cunoscut și ca „regizor al teatrului de mașinării“. De peste un deceniu, Rasche impresionează prin construcții mecano-hidraulice uriașe (și extrem de costisitoare), fie ele benzi transportoare sau plăci turnante. Nu este de mirare astfel că, pe scena Burgtheater, se află șase benzi transportoare, fiecare cu o lungime de zece metri. Sunt singurele elemente de decor ale spectacolului Bacantele după Euripide. Montate în trei perechi pe un cadru rotativ de oțel, benzile pot fi aranjate în diferite poziții și unghiuri de înclinare.
@Andreas Pohlmann
Teatrul lui Rasche este însă mult mai mult decât un simplu spectacol al mașinilor gigantice. În montările sale, corpul și limbajul sunt sincronizate în funcție de un ritm impus de muzicieni amplasați de ambele laturi ale scenei. Această tehnică de regie perfecționată de-a lungul anilor este la ora actuală una dintre cele mai uluitoare din spațiul german. Efectul producțiilor sale se aseamănă cu o transă. În „Bacantele”, actorii se mișcă încontinuu timp de peste trei ore pe benzile transportoare. Protagoniștii și corul declamă textul într-un limbaj sacadat, dictat de percuționista Katelyn King. Așezată în dreapta scenei, ea definește încă din primul moment ritmul spectacolului. Mișcările ei, aidoma unui balet al brațelor, se desfășoară cu o incredibilă rapiditate, dăruire și exactitate.
@Andreas Pohlmann
Bătăile ritmice sunt amplificate de corul fomat din nouăsprezece bărbați și femei, cărora li se adaugă alți patru cântăreți. Muzica compusă de Nico van Wersch, interpretată live de șase interpreți de instrumente cu coarde așezați în stânga scenei produce o fascinație irezistibilă. Cu toate acestea, nu puțini sunt spectatorii care nu reușesc să facă față tumultului de sunete și voci puternice ce răsună neîncetat și care, drept urmare, părăsesc sala încă înainte de pauză. Franz Pätzold, tânăra vedetă în vârstă de 29 de ani a Residenztheater-ului, este interpretul lui Dionysos. Una dintre scenele memorabile este cea în care Dionysos și Penteu (Felix Rech) pășesc pe benzile transportoare paralele, aflate la mare înălțime, deasupra capului publicului. Pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, este dezvăluit dezechilibrul puterii dintre cei doi.
Regizorul și dramaturgul șef Sebastian Huber îmbogățesc textul original al lui Euripide cu pasaje din Nietzsche, Elias Canetti, precum și cu citate ce provin de la politicienii partidului austriac de extremă dreapta (FPÖ). „Vrem să ridicăm această țară din mediocritate“, scandează la un moment dat corul, redând astfel vorbele rostite de președintele partidului, Norbert Hofer, la Balul Akademiker în 2017. Ulrich Rasche transformă cultul lui Dionysos într-o mișcare populistă de dreapta. Rolurile sunt inversate: Penteu este cel care iubește democrația. El întruchipează vocea rațiunii, în timp ce Dionysos este un seducător al maselor de oameni. Se transformă într-un lider al unei armate de extremă dreapta care răcnește frontal către public cu multă furie.
Ceea ce impresionează la această montare este atât mesajul politic, cât și abordarea formală. Producția lui Ulrich Rasche este de o forță aproape arhaică. Un Gesamtkunstwerk.
