Teatrul Kosmos ocupă un loc special în scena teatrală vieneză. Ţelul său este să promoveze vocile feminine, pentru a realiza astfel un echilibru al egalității de gen. Gândit ca proiect unic la nivel internațional, ideea fondatoarei sale, Barbara Klein, a fost aceea de a crea un centru pentru artă și politică dedicat în mod explicit artistelor. Totul a început cu numeroase proteste și intervenții artistice ce au avut loc în spațiul public la sfârșitul anilor ’90. Punctul culminant al acțiunilor civile a fost atins când s-a ocupat timp de zece zile și zece nopți cinematograful porno abandonat „Rondell”. La scurt timp după aceea, grupul feminin rebel „LINK*Asociația Femeilor pentru Spațiul de Acțiune” s-a mutat în clădirea fostului cinematograf „Kosmos”. În primăvara anului 2000 s-a înființat „kosmos.frauenraum” (spațiul feminin kosmos), redenumit ulterior (în 2002) în „Teatrul Kosmos”. În ultimele două decenii aici au avut loc spectacole de teatru contemporan, performance-uri, reprezentații de dans, concerte, expoziții de artă plastică, spectacole de comedie, cabaret și clovnerie.

Stagiunea aniversară din acest an a debutat cu spectacolul „Rule of Thumb”. Textul  multipremiat al autoarei sârbe Iva Brdar urmărește parcursul unei „echipe a Autostopiștilor Urbani” formată din două femei din nordul Europei, care și-au propus să călătorească înspre Balcani. Destinația lor se află la marginea de est a Uniunii Europene, în localitatea Strezimirovci, un oraș poziționat chiar pe granița sârbo-bulgară. De-a lungul drumului, Ana și Monica se întâlnesc cu tot felul de personaje mai mult sau mai puțin extravagante. Este, pe de-o parte, un bărbat care locuiește într-o rulotă și care nu le va lăsa pe cele două femei să își continue călătoria până nu au cumpărat un set complet de veselă. Şi cum bărbatul susține că ar fi vorba de ultimul exemplar de vânzare, tentația este prea mare pentru ca oferta să fie refuzată. Desigur însă că, ulterior, va rezulta că mai există zeci de astfel de seturi de achiziționat − o aluzie fină la epoca consumismului în care trăim. Există apoi un alt bărbat care dorește să emigreze într-o țară a Uniunii Europene, iar pentru aceasta este dispus să accepte o căsătorie formală cu una dintre cele două călătoare. Ceremonia chiar are loc, doar că după aceea proaspăta „soție” își continuă drumul nestingherită în compania prietenei sale. Textul Ivei Brdar este original, poetic și violent deopotrivă, comic și dramatic în același timp. Titlul reprezintă anumite reguli de respectat într-o „cursă”, printre altele, că este important să călătorești fără bani sau telefon, sau că „ceea ce se întâmplă în mașină rămâne în mașină”.

Transpunerea scenică a regizoarei de film și teatru Nina Kusturica se aseamănă cu un road movie. Spectacolul îmbină iscusit proiecții video cu dialoguri. Acțiunea se desfășoară cu o viteză năucitoare − doar trăim în epoca vitezei. O contribuție semnificativă la reușita producției o are scenografia (Selina Traun și Sebastian Doplbauer): pe scena goală se află două microfoane și un perete gri imens din tablă ondulată, ce se întinde pe toată diagonala camerei. Să fie vorba oare de un zid înălțat de Uniunea Europeană pentru a opri migranții?

Același perete servește și drept ecran de proiecție. Spectacolul începe cu un videoclip care redă o tragedie: o mașină se rostogolește de mai multe ori până rămâne o epavă cu susul în jos.

Apoi se aude vocea unei femei: „Viața este frumoasă, speranța există”. Şi printr-o deschidere din partea de jos a peretelui ies la iveală cei trei protagoniști (două femei și un bărbat). Sunt îmbrăcați în costume salopetă de motocicliști, de culoare neagră sau roșie, iar pe cap poartă câte o cască fie de motociclist fie de jucător de fotbal american (costume: Sebastian Doplbauer & Teddy Lo Savio). Cel mai năstrușnic element de îmbrăcăminte sunt patinele cu rotile. De-a lungul celor 85 de minute, cât durează spectacolul, trio-ul va patina cu multă iscusință în lungul și în latul camerei, descălțându-se și reîncălțându-se de nenumărate ori. Fiecare dintre cei trei interpretează diferite roluri și personaje. Sunt asistați în dreapta scenei de cântăreața Rana Farahini (alias Fauna), care va citi din când în când pasaje din piesa Ivei Brdar, va mânui pupitrul de sunet și va cânta. Una dintre cele mai emoționante scene ale serii, de o fizicitate aproape senzuală, este un dans pe rotile de mare virtuozitate între doi protagoniști. Pline de umor și de cinism sunt dialogurile unui interviu de angajare pentru postul „Specialised system specialist”: „Care sunt așteptările dumneavoastră de salariu?” − „Nu am niciuna.” − „Bravo, așa este foarte bine!”

La prima privire, „Rule Of Thumb” pare a fi un spectacol suprarealist distractiv. În realitate este vorba de o satiră socială tăioasă, o lucrare care spune adevăruri dureroase, care arată cu degetul către lumea decadentă a capitalismului. Este o înșiruire de întâmplări ce reflectă ignoranța, intoleranța și aroganța Uniunii Europene. Autoarea oferă o imagine a unei Europe divizată, iremediabil lipsită de coeziune.

Expediția în necunoscut a Anei și Monicăi se transformă treptat dintr-o aventură într-o luptă pentru supraviețuire. Spirala violenței se răsucește din ce în ce mai repede. „Rule Of Thumb” culminează cu o secvență filmată, în care cele două femei se află în mașina unui bărbat care și-a tăiat degetul mare de la o mână în semn de protest împotriva condițiilor proaste de muncă. În zadar încearcă Ana și Monica să scape din mașina acestui nemernic. Singura scăpare pare să fie o piatră cu care îl lovesc pe șofer în cap. Este de la sine înteles că, drept urmare, mașina se va rostogoli de mai multe ori, până va rămâne cu susul în jos. Sfârșitul spectacolului este identic cu începutul.