Örkeny István, scriitor emblematic pentru ceea ce înseamnă literatura maghiară din secolul XX, dar și pentru întreaga dramaturgie europeană contemporană a cunoscut pe propria lui piele cele două mari rele ale veacului trecut. Nazismul și comunismul. A luptat pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, după care a avut parte de persecuții, excluderi din viața publică, interdicții de semnătură, probleme cu justiția comunistă ca urmare a implicării directe în Revoluția maghiară din 1956.

Reabilitat, repus în drepturi atunci când regimul comunismului de gulaș al lui János Kádar a socotit că își poate asigura supraviețuirea mai curând printr-un fel de armistițiu și non-combat cu populația, Örkeny István și-a dobândit celebritatea grație a două titluri frecvent jucate. În Ungaria și nu numai. E vorba despre „Familia Tót” care, în România, a avut parte înainte de 1989 de un foarte bun spectacol montat de Gheorghe Harag și de „Joc de pisici”, adusă pe meleagurile noastre de o remarcabilă montare datorată lui Ioan Taub.

Nu știu ca după Revoluție cineva, vreun regizor, vreun Teatru să se fi dovedit interesați de „Joc de pisici”, însă „Familia Tót” a avut parte de cel puțin două spectacole de referință. Unul montat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova de Bocsárdi László, cel de-al doilea, pus în scenă în anul 2012 de Victor Ioan Frunză, în scenografia Adrianei Grand, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din București. Spectacol despre care am aflat cu bucurie chiar în aceste zile că revine/ a revenit deja pe afișe.

„Familia Tót” este o piesă despre nebunia totalitară, despre dictatură, despre tehnici de manipulare, despre ravagiile pe care le poate face punerea în practică a dictonului Devide et impera! „Familia Tót înseamnă un alt mod decât cel propus de Ionesco de punere sub lupă a tot ceea ce înseamnă rinocerizare, depersonalizare, anularea oricărei urme de autenticitate umană în clipa în care o colectivitate umană cade victimă dictaturii. În „Familia Tót”, Lenin, Hitler, Stalin, Mao, Mobutu, Ceaușescu, Castro și alții asemenea acestora se întrupează în maiorul dement care vine să își petreacă două săptămâni de concediu, să se refacă, într-un oarecare sat maghiar de munte din Ungaria, în casa familială a pompierului Tót. Aceasta fiind gata să îi ofere toată ospitalitatea, să îi satisfacă orice moft, orice capriciu, cu gândul de a-i cuceri bunăvoința, astfel încât Gyula, fiul plecat pe front, aflat în directa subordine a Maiorului, să aibă parte de un regim ceva mai favorabil.

Regizoarea Sânziana Stoican a montat „Familia Tót” în Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Reprezentația inclusă în oferta repertorială a celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Național de Comedie de la Galați a avut loc în Sala Mare a teatrului din localitate. Să fie oare acesta motivul pentru care ritmul reprezentației nu a fost cel care trebuia? Să fie oare aceasta cauza care explică faptul că situațiile, scenele individuale evident bine lucrate nu s-au îmbinat la modul optim? Să explice oare schimbarea de spațiu relativ scăzutul cuantum energetic al spectacolului?

Cu atât mai regretabile toate aceste minusuri care au grevat asupra reprezentației cu cât cel puțin doi actori din distribuție – e vorba despre Zoltan Lovas (Domnul Tót) și Angela Petrean Varjasi (Mariska) – au înregistrat evoluții cu totul remarcabile. La bune cote de profesionalitate situându-se și felul în care și-au asumat rolurile Cecilia Lucanu-Donat (Agy) și Carmen Bogdan-Vlaga, anumite rezerve suscitând însă insuficienta implicare a lui Andrei Elek. Nu știu dacă în cazul lui Andrei Elek nu este vorba chiar despre o eroare de distribuire. Posibil.

Dincolo de toate aceste fapte care pot fi circumstanțiale, Sânziana Stoican a comis, cred, câteva erori fundamentale. Nu văd rostul încercării de a imprima un caracter fals, primar interactiv montării. De ce să le dai spectatorilor din sală să citească mai bine sau mai prost scrisorile aflate în custodia discreționară a Poștașului? Ca să ai parte de momente moarte? Nu am agreat deloc soluția interstițiilor muzicale, nu alarmante, ci obositoare,  mult mai percutant putând să fie, în opinia mea, zgomotul produs de aparatul care taie pe zi ce trece tot mai multe cartoane.

Decorul din cutii propus de Valentin Vârlan oferă anumite avantaje, atâta doar că în ultima parte este mișcat și îmbinat cu greutate, grevând și el asupra dinamismului spectacolului.   

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad

„Familia Tót” de Örkeny István

Traducerea: Constantin Olariu

Regia artistică: Sânziana Stoican

Scenografia: Valentin Vârlan

Cu: Andrei Elek (Maiorul), Zoltan Lovas (Dl. Tot), Angela Petrean-Varjasi (Marișka), Cecilia Lucanu-Donat (Agika), Carmen Vlaga-Bogdan (Poștașul)

Data reprezentației: 12 octombrie 2019