La începutul fiecărei luni, vă propunem în Colțul de Carte o discuție despre evenimente, cărți de rezonanță, volume de ficțiune și lucrări de nonficțiune, recent apărute în România.

Sunt ani buni de când târgurile de care nu mai reușesc să atragă cu adevărat atenția publicului larg. Într-o țară în care nu se citește aproape deloc, adică în care cercul cititorilor este cam același, în care din librării lipsesc o mulțime de titluri importante din diverse genuri, dar în care, dacă ne luăm strict după numărul de cumpărători de carte, producția editorială e bună, pentru organizatorii de târguri de profil e greu să mai atragă în mod real atenția. Iar editorii, sub povara constrângerilor, continuă să facă ce pot ca să funcționeze. De câțiva ani, de exemplu, se întrec în a publica literatură pentru copii – fie bună, fie rea, nici nu contează – pentru că, din câte se pare, pentru copii părinții scot portofelul mai repede. Iar după fiecare târg important editurile declară, contrariant, ce vânzări extraordinare au avut. Face parte, desigur, din specificul mentalității românești.

În a doua jumătate a anului, pentru editori, viața se învârtește în jurul Târgului Gaudeamus. Acolo găsiți multe dintre volumele publicate în anul în curs și, evident, volume mai vechi. Pentru ediția de anul acesta, care va avea loc în perioada 20-24 noiembrie, la Pavilionul B2 din Complexul Expozițional Romexpo, preferăm să atragem atenția asupra câtorva scriitori de la noi care au publicat cărți demne de atenție în 2019. Concepute ca sugestii pentru iubitorii de lectură, care urmăresc literatura autohtonă și sunt curioși și deschiși, cărora le place să se întoarcă, de pildă, în vremea lui Caragiale, Brâncuși sau Jeni Acterian, și nu citesc doar roman, iată câteva posibilități. O listă modestă, în care romanul se întâlnește cu eseul și corespondența, în care stau alături creatori care nu seamănă, unii faimoși, alții mai puțin cunoscuți. Cărțile de mai jos, toate publicate în 2019, merită câteva ore din prețioasa viață a cititorilor din motivele expuse aici laconic, ca în orice listă, într-o ordine impusă arbitrar.

1.Camelia Dinu, „Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse”, Tracus Arte.

„Harmsologia” e un subdomeniu foarte restrâns, desigur, și nu are cum să vizeze ceea ce se cheamă publicul larg. Studiul Cameliei Dinu nu este destinat, se înțelege, acestui segment. Volumul ei, dincolo de a face un portret al unei figuri prin excelență ambigue, privite din mai multe unghiuri, reconstituie credibil, cu erudiție și măsură, o epocă și câteva feluri de a gândi și de a face artă. Într-un fel, scrie așa de bine despre Daniil Harms, că s-ar putea să stârnească interesul, chiar dacă nu vă interesează Daniil Harms. E, poate, dovada cea mai directă a rezultatului la care poate duce combinația de talent și rigoare într-o țară în care scrierile de gen nu au nicio șansă „să treacă” dincolo de sfera strict academică.

2.Ana Blandiana, Integrala poemelor, Humanitas.

„Persoana întâia plural”, volumul cu care debuta poeta Ana Blandiana în 1964, afirma o personalitate promițătoare. Era începutul unui drum complicat prin literatura unei țări și prin țara unei literaturi care nu avea voie să facă ce vrea ea. Cu o selecție din acest prim volum se deschide și „Integrala poemelor” propusă acum cititorilor, care se încheie, urmând firul cronologic, cu textele din volumul „Variațiuni pe o temă dată” din 2018. Citită sau recitită azi, într-un alt timp, poezia Anei Blandiana, care a debutat la 23 de ani și de atunci a publicat numeroase volume, nu doar de poezie, are ce să ofere.

3.„Brâncuși & Duchamp. Povestea unei prietenii. Corespondență”, Vremea.

Tot în 2019 a apărut în România un volumaș elegant, cu coperte negre, conținând o istorie dintre cele care ajung rar în librăriile de la noi. Remarcabila inițiativă de a publica aceste documente de viață semnate de doi dintre cei mai importanți artiști din secolul XX, Constantin Brâncuși (care, evident, nu este ceea ce înțelegem convențional prin „autor român”) și Marcel Duchamp, s-a concretizat în această carte ce cuprinde ciorne, telegrame, cărți poștale, aceste instrumente de comunicare dintre cei doi creatori care, din câte se pare, au început să colaboreze la mulți ani după ce s-au cunoscut. Lectura scrisorilor păstrate în atelierul parizian al sculptorului de origine română, ajunse acum la Biblioteca Kandinsky de la Centrul Pompidou de la Paris, traduse din franceză de Doina Jela și Silvia Colfescu, pune în mișcare doar câte ceva din ceea ce noi putem doar întrezări din aceste două spirite formidabile, care au visat schimbare și au și făcut-o. Intrați, deci, în ateliere lor, respirați aerul de acolo, citiți despre celebra domnișoară Pogany și o să prindă viață nu doar doi artiști mari, ci și o întreagă lume.

4.Jeni Acterian, „Corespondență”, Vremea.

„Sunt un om leneș, incapabil de muncă și de sacrificii, risipit în fragmente și sugestii. În plus, n-am fost niciodată la înălțimea tristeților mele. Să simți că ai atâtea lucruri de spus și să nu-ți mucegăiești instinctele și pofta de creație!”, îi scrie Emil Cioran lui Jeni Acterian într-o scrisoare expediată pe 17 iulie 1938. Ea este reprodusă într-o carte cum nu vedem des într-o țară în care cititul nu e deloc la loc de cinste. Publicat anul acesta la Editura Vremea, volumul care cuprinde corespondența lui Jeni Acterian, irezistibila „fată greu de mulțumit”, din perioada 1936-1947, este o rara avis în peisajul editorial de la noi. Citindu-l, o să ascultați mai multe voci din epocă, demne încă de toată atenția. În această cărticică, etalând încă o dată valoarea, dar și farmecul corespondenței, prind viață frământările unei lumi apuse și ale unor minți și suflete care merită revizitate.

5.Radu Paraschivescu, „Omul care mută nori. Șapte întâmplări”, Humanitas.

Pe Radu Paraschivescu îl știe toată țara în multiple ipostaze: scriitor, publicist, traducător, comentator, cronicar sportiv. Cărțile lui se plimbă pe teritorii mari, permițându-și luxul de a râde de lumea dâmbovițeană și de metehnele omului contemporan, dar și de a merge, de exemplu, în Italia altui timp, pe urmele lui Caravaggio. „Omul care mută nori. Șapte întâmplări” este al patrulea volum de proză scurtă al autorului și adună povestiri de citit în ce ordine doriți, când și unde doriți – în tren, în fotoliul de acasă, la birou sau pe o pajiște, nu contează. O să râdeți, desigur, căci umorul este marca sa înregistrată. O să râdeți de diferite chipuri ale prostiei și ale inocenței, care e tot o formă de prostie. Ce face omul cu capul lui… mă jenez să spun cum se cheamă, dar ilustrări găsiți și aici, unde o să citiți, printre altele, despre cifra 7, „care ne guvernează viețile fără să ne dăm seama”, despre Provence, despre tot felul de creaturi dintr-un interminabil bizar bazar, în care autorul ne invită să privim din nou și să ne minunăm.

6.Cezar Paul-Bădescu, „Frica de umbra mea”, Polirom.

Lansată toamna aceasta, cea mai recentă carte a lui Cezar Paul-Bădescu pășește pe teritorii fragile. Nu e vorbă, scriitorul a mai făcut asta și iată că acum se întoarce în Colecția „Ego. Proză” de la Polirom, la al cărei început debuta cu „Tinerețile lui Daniel Abagiu”, cu un roman în care, cumva, se recunoaște fiecare dintre noi. Pentru că fiecare dintre noi simte, citindu-l, o apăsare și probabil că mai scoate câte un oftat. În definitiv, „frica sunt eu”, dacă putem spune așa. Cine e „eu” nici nu contează, de fapt. Ce contează e că fiecare pășește pe nisipuri mișcătoare odată cu personajele pe care autorul le pune să înfrunte și să se confrunte cu „ce e dincolo”. Și, nu, nu scrie despre „necunoscut”, ci adesea despre ce e cât se poate de uman și de firesc. Poetul Cristi Popescu, marionetă a unui destin tragic, bate străzile în eternitate, e aici, și boala e întotdeauna aici. Iar literatura nu e deloc doar o evadare. E mult mai mult de atât.

7.Bogdan-Alexandru Stănescu, „Caragiale, Scrisoarea pierdută”, Polirom.

E greu să scrii despre Caragiale, evident. Motivele sunt mai multe și unele, la mintea cocoșului. Iată că se aventurează s-o facă un scriitor și un publicist care scoate un clasic la lumină și ni-l întoarce, astfel încât să-l vedem altfel decât ni-l închipuim. Nu alunecă în capcanele biografiei clasice și nici nu cade pradă ambiției ridicole de a spune „tot”. Publicată în recent inițiata serie „Biografii romanțate” de la Polirom,  cea mai recentă carte a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, „Caragiale. Scrisoarea pierdută” se joacă și, recurgând la inepuizabila convenție a scrisorii, revizitează o ființă despre interiorul căreia știm tot foarte puțin. Îi face un mare bine, scoțând-o din dulapul cu valori sacre, pe care puțină lume îl mai deschide, crezând că acolo zac numai vechituri. Doamnelor și domnilor, a venit vremea ca și Caragiale să devină un personaj. O merita. Și i s-a întâmplat. Târziu, e drept, dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i așa?

8.Cristian Teodorescu, „București, marea speranță”, Polirom.

Fie că ați mai citit alte cărți ale prozatorului Cristian Teodorescu, fie că nu, „București, marea speranță” vă propune o călătorie în timp. Cea mai recentă carte a prozatorului care a scris „Medgidia, orașul de apoi” se ambiționează să fie un roman-frescă și să pătrundă în tot felul de dedesubturi ale istoriei României, pornind de la câteva destine. Forța de cuprindere a cărții este remarcabilă, ca și știința de a povesti și de a pune în mișcare rotițe amorțite din manuale și studii de istorie. În această ficțiune în care moașa Vasilica, ajunsă la București din Ardeal, este eroina unui destin în ton cu vremurile, o să vă întâlniți cu destui bărbați de seamă de pe scena istoriei naționale, printre care Ionel Brătianu sau P.P. Carp. Dar mai ales multe vieți mărunte se împletesc, grație unui talent autentic, într-o tapiserie în care se conturează atrăgător imaginea unui epoci și motive pentru un viitor… E loc și de aventură, și de suspans, și de comedie, și de tragedie, și de ironie, și de duioșie într-o poveste reușită despre „marea speranță”.

9.Lavinia Braniște, „Sonia ridică mâna”, Polirom.

O altă perspectivă asupra comunismului, obsesie ce bântuie literatura autohtonă, se conturează în al doilea roman al Laviniei Braniște, una dintre cele mai interesante voci din literatura română de azi. Cartea ei are răbdare să se întoarcă spre un trecut sinistru ce poartă multe cauze ale unor efecte pe care le întruchipăm și le trăim noi în prezent. O face cu subtilitate, găsește loc pentru nuanțe și inteligența de a ironiza tipologii și idei. După „Interior zero”, romanul său anterior, Lavinia Braniște vine cu o ficțiune unde de desfac straturi peste straturi de sensuri, într-o poveste în care apar subiecte sensibile într-o societate ce-și caută direcția și posibilitățile.

10.Alexandru Ofrim, „Farmecul discret al patinei și alte mici istorii culturale”, Humanitas.

O „mică enciclopedie neconvențională”, cum bine o numește Ioan Pârvulescu în prefață, este cartea cu care se întoarce în atenția cititorilor Alexandru Ofrim, specialist în istorie culturală. După ce cartea sa din 2007, „Străzi vechi din Bucureștiul de azi”, s-a bucurat de succes la publicul larg, acum acesta din urmă are iar de ce să se bucure. Pentru că va găsi între copertele noului său volum, „Fermecul discret al patinei”, un bazar de idei pe care eseistul știe să le facă seducătoare și, uneori, chiar imperios necesare pentru cititorul care caută să privească în jur și vrea să și înțeleagă câteva ceva. Despre superstiții, vicii, gusturi, obiceiuri, culori și atâtea altele va citi pagini savuroase. Ca și despre drumuri, hărți și, mai ales, cărți. Se vede în eseistica sa în primul rând o privire curioasă, surprinzătoare, asupra obiectelor – care se văd și care nu se văd. O să vă întoarceți în Grecia antică, de exemplu, și o să descoperiți câte ceva despre istoria irezistibilă a lecturii. O să umblați prin biblioteci pe care nu puteți decât să vi le imaginați și o să vă închipuiți oameni la care numai imaginația are acum acces. Este unul dintre puținele volume noi de eseistică plină de farmec și de idei produse de autorii români în ultima vreme.