Cum să se explice oare detaliul că dramaturgul Thornton Wilder a scris „Orașul nostru” la începutul anilor ’30 ai secolului XX și a văzut-o pe scenă de-abia în anul 1938?
Să fi fost vorba cumva despre faptul că i-a fost greu să convingă un teatru, vreun regizor să monteze un text în care didascaliile interziceau expressis verbis folosirea oricărei urme de decor, îngăduind cu maximă parcimonie doar minime elemente de recuzită? Să nu fi vrut oare regizorii să se vadă pe scenă pe ei înșiși, să nu le fi făcut cumva plăcere să îşi vadă reflectat autoritarismul sau superioritatea? Reamintesc că unul dintre personaje chiar așa se autorecomandă – Regizor. Lui revenindu-i misiunea de a pune ordine în povestire, de a face din aceasta un spectacol, de a furniza toate informațiile referitoare la timp și spațiu de care au nevoie spectatorii. Regizorul se identifică aici cu Demiurgul, el are rolul să convoace personajele care au trăit cândva în Grover’s Corners (oraș inventat, pare-se, de imaginația lui Thornton Wilder), să le caracterizeze, oferindu-ne date suplimentare despre ele și să facă, într-un anume fel caz, de propria personalitate. Dominatoare.
Și tot regizorul ne spune nouă, celor aflați în sală, când avem voie și când nu să empatizăm cu personajele (îndeosebi cu tinerii Emily și George), când ni se îngăduie să ne amuzăm pe seama altora și când trebuie să medităm la detaliile ascunse, singurele importante ale existenței noastre. Detalii care, atunci când le-am trăit aievea, ni s-au părut nesemnificative, rutiniere și uite așa s-a făcut că le-am tratat cu indiferență.
Câți dintre noi putem avea șansa, de care are parte Emily, să ne întoarcem înapoi, să revenim măcar pentru câteva zeci de minute din moarte în viață, să-i revedem pe cei ce i-am iubit și să le cerem să ne recunoască? Să ne dăm seama cât de indiferenți, de superficiali în raport cu propria noastră existență am putut să fim?
Bun. Carevasăzică în anul 1938, atunci când era prezentat pentru întâia oară pe scenă, Orașul nostru pare să fi fost perceput drept o formă de teatru avangardist. Acum, în anul 2019, când piesa a intrat în repertoriul Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc, grație adaptării realizate de Dálnoky Réka și Vladimir Anton și, îndeosebi, spectacolului semnat regizoral de același Vladimir Anton lucrurile par să stea cu totul altfel. Și aceasta datorită științei și inteligenței regizorului care s-a apropiat de piesa lui Thornton Wilder simplu, firesc, omenește, fără complexe de superioritate, fără intenția de a se pune în evidență pe sine. Vladimir Anton a optat cu înțelepciune pentru o regie conținută, lipsită de agresivitate, pentru concentrarea asupra lucrului cu actorii, pentru ceea ce aș numi un spectacol de teatru-teatru. Cald, omenesc, simplu, dar nu sentimental, cu atât mai puțin sentimentaloid. Spectacol la care te bucuri foarte mult că ești în sală, că trăiești în același timp cu personajele, chiar dacă, fatal, nu același timp.
Nu, „Orașul nostru” de la Odorheiu Secuiesc, nu este un spectacol de Vladimir Anton și alții, la fel cum, la nivelul distribuției, nu este nici doar cu Barabás Árpád, altminteri excelent în rolul Regizorului, ferm, calm, sigur pe sine și mai ales pe arta lui, și alții. În „Orașul nostru”, până la un moment dat, timpul are răbdare cu toată lumea. Și cu problemele zilnice ale domnului Webb (Dunkler Róbert) și cu cele ale nevestei sale (László Kata), și cu stăpânirea de sine a doctorului Gibbs (Szűcs-Olcsváry Gellért), și cu agitațiile grijuliei lui neveste (Bekő Fóri Zenkő), și cu povestea de dragoste și căsătoria lui George și Emily (foarte bine aleși Jakab Tamás și Kőmíves Boróka/Nagy Xénia-Abigél – dar care dintre ele au jucat-o pe aceasta și care pe Rebecca Gibs?), și cu cele ale d-lui Stimson (Pál Attila), și cu cele ale lăptarului Hoowie (Esti Norbert), și cu tusea polițistului Warren (Tóth Árpád), și cu pierderea cumpătului Sufleurului (Tóth Árpád), și cu cele ale copiilor Webb (Dunkler Helka și Dunkler Kirisztián), și cu Joe și Si Crowell (Szűcs-Olcsváry Zete și Szűcs-Olcsváry Zámor). „Persecutată” – et pour cause – a fost numai pedanteria enervantă a profesoarei Willard (Pál-Varga Márta).
Excelente mi s-au intervențiile corului (Bíró Edith, Tóti Ágoston, Crețu Mária, Both Emese, Szőts Gabriella, Nagy Katalin), foarte bine coordonați interpreții elevilor (Márton András, György Laura, Birtalan Alexandra, Jenei Bence, Bereczki-Orbán András, Bereczki-Orbán Péter, Lukács Lilla, Balázs Ádám, Gudor Hunor, Pálfalvi Eneh, Tódor Erika, Péter Mónika, Gelei Erika, Barabás Ágnes, Szőcs Réka, Tifán Gellért, Asztalos Ágota).
Aprecieri merită și Eranio Petrușka (decorul), Biró Boglárka (costume), Toásó István (ligt design), Boca Hunor-Lehel (sound –design). Și, desigur, Barabás Árpád (vocal), Pál Attila (pian, vioară, banjo, contrabas), Esti Norbert (vocal, tobe), Pásztor Márk (chitară, banjo), Tóth Árpád (contrabas), Márton András (pian) care au asigurat muzica live și efectele de sunet.
Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc
„Orașul nostru” de Thornton Wilder
Adaptarea/Dramatizarea: Dálnoky Réka & Vladimir Anton
Versiunea maghiară: Benedek Marcell
Versiunea română: Radu Lupan
Regia: Vladimir Anton
Decorul: Eranio Petrușka
Costumele: Biró Boglárka
Light design: Toásó István
Sound design: Boca Hunor-Lehel
Distribuţia:
Regizorul: Barabás Árpád
Domnul Webb: Dunkler Róbert
Doamna Webb: László Kata
Doctorul Gibbs: Szűcs-Olcsváry Gellért
Doamna Gibbs: Bekő Fóri Zenkő
George Gibbs: Jakab Tamás
Emily Webb: Kőmíves Boróka/Nagy Xénia-Abigél
Rebecca Gibbs: Kőmíves Boróka/Nagy Xénia-Abigél
Simon Stimson: Pál Attila
Howie Newsome: Esti Norbert
Doamna Soames/Profesorul Willard: Pál-Varga Márta
Polițistul Warren: Tóth Árpád
Sufleor: Pásztor Márk
Fetiță: Dunkler Helka
Wally Webb: Dunkler Krisztián
Joe Crowell: Szűcs-Olcsváry Zete
Si Crowell: Szűcs-Olcsváry Zámor
Membrii corului mixt „Balázs Ferenc”: Bíró Edith, Tóti Ágoston, Crețu Mária, Both Emese, Szőts Gabriella, Nagy Katalin
Elevi: Márton András, György Laura, Birtalan Alexandra, Jenei Bence, Bereczki-Orbán András, Bereczki-Orbán Péter, Lukács Lilla, Balázs Ádám, Gudor Hunor, Pálfalvi Eneh, Tódor Erika, Péter Mónika, Gelei Erika, Barabás Ágnes, Szőcs Réka, Tifán Gellért, Asztalos Ágota
Muzică live și efecte de sunet: Barabás Árpád (vocal), Pál Attila (pian, vioară, banjo, contrabas), Esti Norbert (vocal, tobe), Pásztor Márk (chitară, banjo), Tóth Árpád (contrabas), Márton András (pian)
Data reprezentației: 24 octombrie 2019