„Il nullafacente”, pe românește „Aleg să nu fac nimic”, piesa dramaturgului italian Michele Santeramo, vorbește în principal despre doi soți care nu fac absolut nimic. Aceasta în pofida faptului că nu trăiesc deloc pe roze. Nu au bani, nu mai prea au nici ce mânca, nu au din ce plăti chiria, nici utilitățile casei, sunt asaltați de creditori și nimeni nici nu prea poate, nici nu prea vrea să îi ajute. Unde mai pui că femeia este bolnavă incurabil, nu are cu ce să își achiziționeze medicația, iar soțul ei îi repetă neîncetat că jocurile sunt oricum făcute. Adică nu are nicio șansă, așadar trebuie să lase timpul să decidă.
De la un moment dat încolo însă totul se schimbă. Soțul își caută și găsește serviciu, plătește toate datoriile la centimă, are chiar bani de dat împrumut, numai că nu prea îi place să o facă, soției i se administrează medicația necesară, însă, din păcate, toate astea nu înseamnă până la urmă nimic. Fiindcă, nu-i așa, jocurile sunt făcute, iar când vine vorba despre viață și despre moarte banii nu înseamnă, de fapt, nimic.
Dacă protagoniștii din piesa aflată în repertoriul Teatrului Național din Cluj-Napoca (e vorba, ați ghicit! Despre o comedie neagră!) sunt o bună parte din timp scutiți de orice muncă, nu același lucru aș putea să îl spun eu despre mine. Fiindcă mi-a luat ceva timp să aflu câte ceva – e drept, foarte puțin – despre Michele Santeramo și piesa lui. Jucată inițial în 2017 la Fondazione Teatro della Toscano tot în regia lui Roberto Bacci, cel care semnează și direcția de scenă a spectacolului clujean. Și aceasta fiindcă în această privință site-ul Teatrului clujean este discret din cale afară.
Oricât de mult m-am străduit, nu am putut însă afla nimic despre primirea ce le-au fost rezervate piesei și spectacolului din Toscana de critica italiană. Dacă aceasta a avut sau nu impresia că „Il nullafacente” este sau mai curând mimează descendența pirandelliană. După părerea mea, mai mult mimează.
@Nicu Cherciu
Același site al Naționalului clujean nu reproduce decât un scurt fragment dintr-o cronică amabilă dintr-un cotidian clujean. Pesemne alți critici sau jurnaliști din orașul de pe Someș au preferat și ei să ia exemplul Soțului din piesă și să nu prea facă nimic cu spectacolul jucat la Studioul Euphorion din Cluj. Probabil din dorința de a nu afecta euforia lui Roberto Bacci care semnează ceva care mimează regia. La urma urmei, de ce să se lege la cap dacă nu îi doare?
Dacă „Il nullafacente” nu este însă chiar un spectacol catastrofă, aceasta se datorează faptului că îi are în distribuție pe cinci foarte buni actori clujeni. E vorba despre Ramona Dumitrean (Soția), Cătălin Herlo (Soțul), Radu Lărgeanu (Stăpânul casei), Ovidiu Crișan (Fratele soției), Cristian Grosu (Doctorul). Precizez că eu am botezat personajele cum mi s-a părut mie că ar suna mai bine deoarece site-ul Naționalului clujean scrie frumușel cuvântul Distribuție, dă cum nu se poate mai corect numele actorilor, însă se mulțumește doar cu atât. Omite că distribuție înseamnă asocierea deloc întâmplătoare dintre un actor și un rol.
După cum lesne se poate observa, fiind hărnicuț din cale afară (laudă-mă gură!), am rezolvat încet-încetinel toate problemele ce ar fi putut reprezenta tot atâtea obstacole în procesul scrierii acestei cronici.
Un singur lucru îmi este cu totul imposibil. În ruptul capului nu înțeleg de ce „Aleg să nu fac nimic” a fost prezent în selecția oficială a celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Național de Teatru. Pesemne că și aici s-a mimat ceva. Exigența.
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca
„Il Nullafacente. Aleg să nu fac nimic” de Michele Santeramo
Traducerea: Maria Rotar
Regia: Roberto Bacci
Scenografia: Cristian Rusu
Asistent de regie: Maria Rotar
Muzica: Ares Tavolazzi
Light Design: Jenel Moldovan
Cu: Ramona Dumitrean, Cătălin Herlo, Ovidiu Crişan, Radu Lărgeanu, Cristian Grosu
Data reprezentației: 26 octombrie 2019
