Nu știu, nu mai țin minte câte spectacole de teatru-dans se făcuseră în România până în anul de grație 1995. Atunci când un tânăr absolvent al noii Secții de Coregrafie de la actualul UNATC, pe numele lui Răzvan Mazilu, pe care îl știam până la  momentul respectiv datorită spectacolelor trupei Contemp a Adinei Cezar, a devenit aproape peste noapte celebru grație felului în care a pus în scenă Dama cu camelii. Cu Maia Mogenstern în Marguerite. 

Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să te ascult, cu Rodica Mandache și Johnny Răducanu, galele de dans de la Odeon, Un tango más de la același Teatru, Remember, un spectacol după Mateiu Caragiale, montat la Teatrul Național din Timișoara, dar și multe, multe alte performances, cum se spune astăzi, purtând aceeași semnătură au dovedit că acea celebritate-trăznet din 1995 nu fusese nicidecum una circumstanțială. Că se baza pe studiu, pe căutare, pe nelinişte, pe muncă. Pe căutarea altor și altor forme de expresie artistică.

În 2011, în cariera lui Răzvan Mazilu avea să intervină ceea ce în timp se va dovedi un moment de răspântie. Naționalul timișorean și Opera Română anunțau o mega-producție. Aceea cu The Full Monty, primul musical, cred, de pe fișa de creație de regizor a lui Răzvan Mazilu. Care se lua în piept cu toate prejudecățile nu, nu din Lume, ci din lumea teatrală, inclusiv ale teatrokrației din România. Cu acele idées reçues care susțineau că genul nu are nicio șansă să se impună îndeosebi în Teatrele dramatice din țară (e adevărat, din 1990 și până atunci văzusem doar ceva indistinct, firav, care, mai degrabă, mima, dacă nu cumva chiar caricaturiza, arunca în derizoriu genul), că actorii noștri nu prea știu nici să cânte, nici să danseze (lumea uitase, de pildă, Bună seara, domnule Wilde! de la Nottara, în regia lui Alexandru Bocăneț în care au cântat și au dansat Mariana Mihuț, Anda Caropol, Carmen Stănescu, Ștefan Iordache, Emil Hossu sau Mitică Popescu de la Teatrul Mic, în regia lui Cristian Hadjiculea, cu… Mitică Popescu), că nu avem noi bani pentru astfel de mega-producții. 

Răzvan Mazilu a zâmbit, a strâns din dinți, a mers mai departe, s-a încăpățânat și a creat o școală. Cu un mare spectacol de deschidere, cu West Side Story, definit drept manifestul unei generații, dar care, din perspectiva timpului, înseamnă, înainte de toate, manifestul lui propriu, West Side Story  a fost un spectacol produs de ediția din anul 2014 a Festivalului Național de Teatru. Au urmat Cabaret și Cartea Junglei la Teatrul German de Stat din Timișoara (unde sunt zilele bune ale acelui Teatru?), Sunetul muzicii la Opera Comică pentru copii, Femei în pragul unei crize de nervi la Trupa Liviu Rebreanu de la Naționalul din Târgu Mureș, iar Sunetul muzicii, Fetecioarele noastre grabnic ajutătoare la Excelsior, Zaraza la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Și nu le-am numit decât pe cele pe care le socotesc a fi cele mai importante.  

Lor li s-a alăturat de foarte puțină vreme Familia Addams. Superbă, spectaculoasă, aș zice și perfectă înfăptuire a Teatrului Excelsior din București. Loc în care Răzvan Mazilu l-a reîntâlnit pe actorul Adrian Găzdaru, directorul instituției, pe care l-a convins că Familia Addams nu poate fi în niciun caz un spectacol al jumătăților de măsură. Că nu există loc de zicerea românească merge și așa. 

Nu, nu e loc de calm în Familia Addams, nu o permit regulile genului, nu o îngăduie muzica și versurile lui Andrew Lippa și nici libretul datorat lui Marshall Brickman și Rick Elice. Dar nici traducerea românească a textului datorată lui Carmen Stanciu, ca să nu mai vorbesc despre traducerea și adaptarea songurilor, operațiune în care Alex Ștefănescu se depășește pe sine. Însă loc pentru lux și voluptate este. Le aduc cu sine mai întâi regia și coregrafia, impecabile!, ale lui Răzvan Mazilu, costumele minunate semnate tot de el. Pe urmă scenografia dantelată creată de Sabina Spătariu, completată de perucile și machiajul inventate de Octavian Mardale, de efectele speciale și machiajul prostetic datorat Școlii de machiaj prostetic, conceptul video propus de Cristian Niculescu, toate valorate de light design-ul semnat de Costi Baciu. Pregătirea muzicală asigurată de Maria Alexievici, corepetitoarele Anca Săftulescu și Maria Alexievici, Monica Petrică (asistent coregrafie), producția muzicală garantată de Alexei Turcan, Andrei Șova în calitate de asistent al scenografei și responsabil cu recuzita au facilitat, îndulcit, munca exemplară a lui Răzvan Mazilu și a strălucitoarei trupe de actori. 

Ce e, de fapt, Familia Addams, înainte de a fi aducerea pe scenă a ceea ce am văzut într-un film celebru? O nouă poveste de dragoste, cu un alt Romeo (pe care îl cheamă Lucas), cu o altă Julietă ce se numește (bizar!) Wednesday, cu alți Montague și alți Capulet. Adică familiile Addams și Beineke, care locuiesc în două orașe diferite. Familia Addams e din New York, familia Beineke din Ohio. Familia Addams e cu totul altfel decât familiile obișnuite. Nutreşte chiar o plăcere a altfelismului. A anormalităţii. Pare că joacă teatru 24 de ore din 24. Pare că a fugit din cine știe ce roman gotic. Funcţionează după reguli de conviețuire ce sfidează orice regulă, își revendică încrengături de rudenie fie incerte, fie greu inteligibile. Practică un bizar cult al morților. Un fel de comuniune cu aceștia. Familia Beineke e una în care regulile sunt sfinte. Până la proba contrarie. 

Numai că Lucas se îndrăgoștește de Wednesday, Wednesday este topită după Lucas, în poveste intervine micul și poznașul Pugsley, Gomez Addams și Alice Beineke sunt verigile slabe ale sistemului, cocoșatul Foster cade amorezat de Lună. Atunci cum să nu se transforme cina de cunoaștere a celor două familiiui într-o formidabilă harababură, cum jocul adevărului să nu fie unul teribil și cum toate să nu se termine în formula happy end-ului?

Nu, intriga sau, mă rog, intrigile nu sunt nicidecum simple, ansamblul ar putea oricând să scape de sub control dacă nu ar fi omniprezente ochiul vigilet, mâna fermă și talentul lui Răzvan Mazilu. Care a avut de partea sa o distribuție care mai mult ca sigur ar stârni mari invidii pe Broadway. 

E minunat, e extraordinar Lucian Ionescu, interpretul de odinioară al lui Tony, acum desăvârșit în Gomez. Ironic și autoironic deopotrivă, stăpân pe sine, pe rol, pe personaj, pe muzică. Cu un comportament scenic nemțesc și o vivacitate de cea mai pură extracție latină, fiecare apariție a acestui excepțional actor, fiecare arie, fiecare scenă reprezintă un imens prilej de bucurie. Constituie un recital în sine. Tocmai de aceea nu a fost defel ușoară misiunea Cameliei Pintilie de a se impune, de a fi ireproșabilă în Morticia Addams. Actrița cântă, dansează, are o fermecătoare ținută, nu alunecă nicio secundă în grotesc, prost gust sau derizoriu. Cuceritor Matei Hotăranu în Pugsley, cele două-trei arii pe care le cântă sunt un nou prilej de încântare, plină de viață, de pasiune Ana Udroiu în Wednesday, riguros secondată de Dan Pughineanu în Lucas. Savuroasă, la început de nerecunoscut, în sensul bun al sintagmei, Aida Avieriței în incerta Bunică, Ce să mai spun despre evoluția de nota 10 a Mariei Alexievici în Alice, despre dozajul efectelor în aparițiile lui Doru Bem (Mal Beineke), despre cât de bun este Radu Mitrea în Unchiul Fester sau despre formidabila surpriză reprezentată de evoluția lui Mircea Alexandru Băluță în Unchiul Foster? Răzvan Mazilu nu neglijează nici aparițiile episodice și uite așa se rețin provocând bucurie și evoluțiile Andreei Hristu (Marchiza), Alex Popa (Clovnul), Dan Clucinschi (Soldatul), Loredana Cosovanu (Balerina) și Ovidiu Ușvat (Gangsterul).  

Teatrul Excelsior din Bucureşti

“Familia Addams”

Muzica și versurile: Andrew Lippa

Libretul: Marshall Brickman&Rick Elce

Traducerea și adaptarea: Carmen Stanciu

Traducerea și adaptarea songurilor: Alex Ștefănescu

Regia, coregrafia, costumele: Răzvan Mazilu

Producția muzicală: Alexei Turcan

Decoruri: Sabina Spătariu

Lighing design: Costi Baciu

Peruci, machiaj: Octavian Mardale

Efecte de machiaj și machiaj prostetic: Școala de Machiaj Prostetic

Video: Cristian Niculescu

Asistent coregrafie: Monica Petrică

Pregătire muzicală: Maria Alexievici

Corepetitori: Anca Săftulescu, Maria Alexievici

Cu: Lucian Ionescu (Gomez Addams), Camelia Pintilie (Morticia Addams), Ana Udroiu (Wednesday Addams), Matei Hotăranu (Pugsley Addams), Radu Mitrea (Unchiul Fester), Aida Avieriței (Bunica) Mircea Alexandru Băluță (Lurch), Maria Alexievici (Alice Beineke), Doru Bem (Mal Beineke), Dan Pughineanu (Lucas Beineke), Andreea Hristu (Marchiza), Alex Popa (Clovnul), Iulia Samson (Mireasa) Dan Clucinschi (Soldatul), Ovidiu Ușvan (Gangsterul)

Data reprezentației: 1 noiembrie 2019