Diana Parpalea, Teatrologie, anul II, UNATC București

În rubrica „Debut în Amfiteatru”, vă propunem noi voci în critica de teatru, studenți la facultățile de profil, care își doresc să facă practică în domeniu.

Omul bun e omul simplu, iar omul simplu e omul sincer. Călătorește singur până la capătul pământului prin cele mai înalte valuri, pentru ca la sfârșit să ajungă la mal și să se bucure de liniște. Chiar dacă atras de păcat prin cântecul sirenelor se pierde în aventuri, respectiv în adâncuri, el nu uită să înoate spre far. Să te lași ghidat pe mare de mirosul firului de nisip este, poate, fericirea supremă pe care mulți și-o doresc.

Spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson, în regia lui Cristian Juncu, de la Teatrul Național Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu” vorbește despre dorința de a fi mai bun făcând pact cu diavolul. Într-un decor parcă rupt din poveștile cu Peter-Pan, un bătrânel fericit în nefericirea lui se trezește în dimineața zilei de ajun de Crăciun ca în orice altă dimineață: în întuneric. Într-o casă, aflată jumătate în pământ și jumătate înălțată spre cer, respiră două suflete prăfuite ce își pregătesc umilul loc pentru Sfânta zi de Crăciun. De multe ori, ca și de această dată, nu așteptarea nașterii lui Iisus este principalul subiect de sărbătoare, ci, venirea Moșului. Doar o lumină sfântă pusă la geam te mai poate apăra de rău. Sau, cel puțin, așa crezi tu.

În această mică încăpere, ca spectator, chiar și din sală, te poți simți la început în disconfort. Cine te crezi tu să pătrunzi neinvitat în viața fraților Harkin? Fără invitație, dar atras cumva de simplitatea plină de simboluri a vieții celor doi încerci să te contopești în lumea lor, dar fără a empatiza în mod direct cu aceștia. Și nu ești surprins (sau nu ar trebui să fii) că în intimitatea lor oamenii au un limbaj vulgar și fac acțiuni ușor neplăcute, dar perfect verosimile în viața reală, care sunt doar sugerate, nu și arătate. Este, poate, puțin greu să le dai șansa de a-ți spune povestea lor, căci este greu să ne privim în oglindă. Și nu vreau să spun că cei doi frați sunt reprezentarea omului din viața de zi cu zi, ci, sunt reprezentarea omului care „culege ceea ce seamănă”, dar își acceptă finalul.

Revenind la ziua Sfântă sau perioada în care toți oamenii ar trebui să fie mai buni, se pare cămoșulnu vine doar la cei care au fost buni, ci, și la cei care acceptă și iartă. Dacă mori în zi de sărbătoare nu trebuie să ajungi neapărat în rai, cum nici dacă păcătuiești nu trebuie să ajungi în iad. Fără a intra prea mult în detalii sau a accentua prea tare o anume latura a spectacolului, se poate spune că o lumină, o speranță că ceva bun veghează există încă de la început. Diavolul, de orice fel, se poate juca cu sufletul omului, dar nu și-l poate însuși atâta timp câtasul din mânecănu se află la el, de data aceasta.

Sharky (Theo Marton), fratele cel mic, este cel mai simplu om. Plictisit de viața de zi cu zi îi suportă hachițele celui mai bătrân. Ca șoarecele și pisica se ceartă de la început până la sfârșit, pentru ca falsul final să aducă o schimbare în bine. Dar asta nu înseamnă că nu vor relua a doua zi dimineața vechile conflicte. Inima celui ursuz nu este atât de rece la nevoile fratelui, căci este gata să-i plătească datoria de 20 de dolari (necunoscând adevăratul preț – sufletul)numai pentru a-l ști pe Sharky acasă unde e cald și bine. Tot ce vrea în schimb este atenție, subtil semnalizată. Iar actorul, Theo Marton, evoluează ca fazele lunii: din nimic se face lumină. Puțin câte puțin, din omul care și-a vândut sufletul băuturii și jocului de noroc și comite inconștient o crimă, ajunge omul care este gata să-și vândă din nou sufletul diavolului însuși pentru a reuși să scape. Trăiești într-olună nouătot restul spectacolului pentru ca peste puțin timp să răsară din nou, în proaspete forțe pentru un nou joc. Și așa, docil, își duce jocul până la capăt, învinge, acceptă și, într-un final, câștigă marele premiu al vieții: fericirea.

Richard Harkin (Nicu Mihoc), pe de altă parte, trăiește apogeul vieții sale. Orb de toți și de toate, meschin și nemulțumit constant, își găsește fericirea cu ocazia acestei sărbători, din următoarele motive: Sharky este acasă, prietenii vechi se strâng pentru „o partidă de poker” și gustul băuturii. Rezumat la aceste nimicuri, inconștient de suferința prin care trece fratele său, el este sufletul spectacolului. Nicu Mihoc reușește nu un personaj de suprafață: un bătrân orb, nespălat, bețiv, needucat, vulgar, fără sentimente, ci, un personaj la care găsești mai multă umanitate decât în orice om tânăr, curat și educat. Nu este bunicul care ascunde acadele în buzunarele de la pantaloni și nici cel care te duce la școală. Este bătrânul care-și regretă viața mediocră, dar vrea ca tu să faci mai mult. Prin anti-exemplul lui, el devine un exemplu.

Prietenul ideal este Ivan Curry (Dan Rădulescu) pe care te poți baza la nevoie. Actorul este inocența acestui spectacol, care concurează cu răul de la celălalt capăt al mesei, respectiv MMo Lockhart (Richard Balint). Prin niște mijloace extraordinare, Richard Balint, se metamorfozează. Iar metamorfoza lui este realizată prin indicii de o subtilitate rafinată: prin apariția lui în casă, prezența suspicioasă, prin râsete, voce, joc, relație cu celelalte personaje. O trecere atât de fină, pentru a nu da nimic de bănuit și a păstra misterul. Adevărata lui față este dezvăluită cui trebuie, iar monolgul prin care trece „în gaura din zid”, prin foc, și ajunge în iad, respectiv sala de spectacol, îți lasă niște întrebări serioase despre mortalitate: Cine ești după viață? Cine ești în timpul morții? și Există fericire în iad?

Nicky Giblin (Costin Gavază) este omul care luptă cu propriile slăbiciuni, pentru familia sa. Și, în final, Maria (Ale Țifrea) este prezența sfântă pe acest pământ, după care și Dracul, umblă noaptea pe drumuri așteptând Nașterea Domnului…

Jocurile de noroc care duc la bani, împreună cu băutura care antrenează aceste vicii se transformă în elementele moralizatoare ale spectacolului. Este puțin să ne rezumăm doar la acestea și poate că tot spectacolul este o întâmplare nefericită cu un final fericit, dar drumul prin care treci spre a ajunge de la neant la viață poate fi mai scurt decât îți imaginezi…

Teatrul Național Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”

„Navigatorul”de Conor McPherson

Traducerea:Bogdan Budeș

Adaptarea:Bogdan Budeș & Cristi Juncu

Regia:Cristian Juncu

Scenografia:Cosmin Ardeleanu

Mişcare scenică:Bordas Attila

Ilustrație muzicală:Cristian Juncu

Light Design:Cristian Juncu, Sarosi Ferencz

Distribuţia:

James „Sharky” Harkin: Theo Marton

Richard Harkin: Nicu Mihoc

Ivan Curry: Dan Rădulescu

Nicky Giblin: Costin Gavază

Mr. Lockhart: Richard Balint

Maria: Ale Ţifrea