Întâmplarea, și încă una fericită, adică prezența la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului de Teatru de la Pitești (de la ediția anterioară el se cheamă Festivalulul Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi, să văd un excelent, un viu spectacol al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. La a cărui premieră nu mai țin minte de ce nu am ajuns atunci când ar fi fost cazul.
Mărturisesc că nu degeaba am plasat în fraza anterioară povestea cu ținutul minte. Fiindcă Ai mei erau super, al cărui punct de plecare este un scenariu fundamentat pe amintirile, pe întâmplările reale, pe istoriile personale a cinci dintre actorii trupei chiar asta este. Un spectacol despre memorie și despre uitare. Și nu unul despre istorie, așa cum greșit se spune pe la colocvii și adunări pretins selecte și bine informate.
Actorii Robert Pavicsits, Alina Danciu, Carmen Vlaga-Bogdan, Roxana Sabău-Nica și Ștefan Statnic au fost provocați de regizorul Cristian Ban să își amintească. Despre părinți, de vârsta preșcolară, de ceea ce a urmat după, de școală, despre ceea ce au trăit în comunism. De ce au fost aleși actorii cu pricina și nu alții? Simplu. Fiindcă fac parte din aceeași generație. Sunt născuți la finele penultimului deceniu comunist, și-au petrecut o parte din copilărie și adolescență în anii a ceea ce profesorul Mircea Zaciu definea în Jurnalul său cu sintagma deceniul satanic.
Nu, tema principală a scenariului și a spectacolului semnat regizoral de Cristian Ban (ceva asemănător a făcut același regizor și la Teatrul Municipal din Baia Mare), nu sunt nici Nicolae Ceaușescu, nici Elena, nici Securitatea. Ci tinerețea părinților care erau necondiționat super, cum s-au cunoscut aceștia și cum au ajuns ei să se căsătorească, unii chiar să se despartă, cum au fost concepuți povestitorii de astăzi. Dar și vestimentația vremii, locurile de agrement și de distracție, ce însemna în perioada respectivă privilegiul de a mânca o savarină ori de a bea o Pepsi-Cola, cum erau frizeriile timpului.
Cei cinci își amintesc cu umor și fără mânie proletară despre specialiștii în alimentație raționalaă și recomandările lor abracadabrante, despre rații și cartele, despre statul la cozi interminabile. Dar și despre frigul din case și ingenioasele, azi comicele soluții, inventate spre a contracara situația. Se mai aude din când în când câte un fragment de șlagăr din repertoriul marelui Aurelian Andreescu, ni se reamintește ce furori făcea Dan Spătaru, sunt rememorate și folosite genericul Teleenciclopediei ca și cel al Telecinematecii, se rostește titlul câte unui film pe atunci în mare vogă. Nu, nu Burebista și nici Mircea cel Mare.
Marele merit al spectacolului artiștilor de la Arad (celor deja numiți să o adăugăm obligatoriu pe scenografa Cristina Milea, dar și pe asistenta ei, Elena Gheorghe), e că în felul acesta viu, ironic și autoironic oferă o imagine veridică asupra unei lumi doar în aparență dispărută.
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad
“Ai mei erau super”
Scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Cristina Milea
Asistent scenografie: Elena Gheorghe
Cu: Robert Pavicsits, Alina Danciu, Carmen Vlaga-Bogdan, Roxana Sabău-Nica, Ștefan Statnic
Data reprezentației: 1 noiembrie 2019
