Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
În 1956, în clipa asta, când stă pe șezlong, la soare, undeva în Italia, americanul Tennessee Williams e un dramaturg consacrat. Tocmai a publicat „Pisica pe acoperișul fierbinte”, iar acum lucrează la piesa „Orfeu în infern”. Broadway înseamnă competiție acerbă și șacali care beau foarte mult alcool, scria creatorul în celebrul său volum de memorii, iar Broadway-ul îi va întoarce spatele peste câțiva ani.
Acum, iată-l într-un moment de respiro,în Italia, țară pe care o iubea și care a pătruns și în scrierile lui. Poate că în clipa asta se gândește la „tânărul calic îndrăgostit de un teatru care nu-l voia”, adică la tânărul care a fost, și la scriitorul matur care este și care a gustat succesul. Poate că e într-o pauză, poate că s-a retras, cum fac oamenii de teatru și de film după unele perioade încărcate, să ia o gură de aer. Viitorul îi va aduce multe zile înnorate și nopți fără somn. Sănătatea îi va juca feste, liniștea îi va fi tulburată și vocile acelea pe care le aude din ce în ce mai des îi vor da o mare bătaie de cap. Atât de mare, că va ajunge să petreacă trei luni la un azil. Dar să nu ne grăbim! Deocamdată, îl așteaptă mașina de scris, pipele și o mulțime de vise care ar putea fi împlinite.
