După o pauză de unsprezece ani, Gábor Tompa reușește să reia, la Cluj, Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa. Motivele financiare au făcut ca din 2008, când s-a desfășurat la Cluj și la București, Festivalul UTE să nu mai poată fi organizat, un festival considerat mult timp unul dintre cele mai mari evenimente teatrale ale continentului. UTE include în acest moment 16 teatre membre, printre care două din România, Teatrul Bulandra din București și Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, iar festivalul, un eveniment care într-o vreme se desfășura pe parcursul a două luni, și-a modificat acum structura, iar această ediție de la Cluj, începută pe 19 noiembrie, va dura până în ultima zi a lunii, pe 30 noiembrie, aducând față în față, în cele 12 zile, 19 spectacole din 13 țări.

Festivalul UTE face parte din marea utopie a lui Giorgio Strehler, așa cum spune Gábor Tompa, director al festivalului și președinte UTE – marea utopie teatrală a lui Giorgio Strehler, fondatorul acestei uniuni, și care constă în „actul teatral responsabil, menit să faciliteze coexistența diferitelor culturi, religii și generații și să pună în lumină ideea unității umanității, forța gestului toleranței și al deschiderii unui față de celălalt”. Superbe cuvinte în epoca falsei toleranțe…

Gábor Tompa amintește în catalogul ediției din acest an, ediția a XVIII-a, cuvintele lui Alexandru Darie, scrise în 2008, atunci când a fost organizată ediția precedentă, iar el, regizorul dispărut tragic în toamna acestui an, era atunci președinte UTE. „Într-o Europă aflată în criză, într-o lume aflată în plină criză, ar putea părea o nebunie ideea de a organiza un festival de teatru de o asemenea anvergură. (…) Exact în momentele de criză teatrul vorbește despre criză, ne pune față în față cu spaimele, cu bucuriile noastre și, așa cum spunea Cehov, cu puterea noastră de a îndura…”

Astăzi, după 11 ani, nimic nu s-a schimbat, Europa e tot în criză, lumea întreagă e tot în criză, teatrul încă ne pune față în față cu spaimele și bucuriile noastre – poate mai mult cu spaimele – iar ideea de a organiza un asemenea festival e tot o nebunie. Un singur lucru s-a schimbat: Alexandru Darie nu mai e…

Dar suntem la Cluj, în toamna anului 2019. Iar festivalul s-a deschis aseară la Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat. Cu spectacolul „Mutter Courage și copiii ei”, după textul celebru al lui Bertolt Brecht, pus în scenă de Armin Petras, regizor cunoscut, care vine din Germania, unde a trăit două decenii dincolo de Zidul Berlinului, în partea întunecată a lumii, iar în ultimii cincisprezece ani a condus două teatre, întâi Teatrul „Maxim Gorki” din Berlin, apoi, Stuttgart Theater.

Spectacolul pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj este o coproducție cu Staatsschauspiel Dresden, iar propunerea lui este o viziune absolut interesantă asupra textului celebru al lui Brecht de la a cărui scriere se împlinesc, iată, 80 de ani. Era anul 1939, Hitler invada Polonia, iar Bertolt Brecht scria acest text în exil, în aproximativ o lună, ca răspuns, ca formă de protest. Textul, cunoscut drept una dintre cele mai importante și mai puternice piese împotriva războiului care s-au scris vreodată, un avertisment inteligent pentru dezumanizarea la care poate duce, nu e deloc cel mai comod dintre texte pentru regizorii care se încumetă să-l pună în scenă.

Urmându-și propriile principii și idei legate de drama politică, Brecht vorbește despre pericolul războiului în perioada contemporană lui (și în orice epocă a lumii) plasându-și acțiunea piesei în timpul războiului de 30 de ani, din secolul al XVII-lea, care a devorat Europa. Iar avertismentul textului, la fel de valabil și azi, într-o lume teatrală în care există o modă a întoarcerii la brechtianism, este același: războiul ucide orice urmă de moralitate, dezumanizează, depersonalizează, e lipsit de orice urmă de grandoare, n-ar nimic de-a face cu eroismul din povești și, dincolo de politicieni și „nivel înalt”, se duce mai degrabă la nivel de „tarabă”, de interes economic.

Acest spirit al lumii aflate în putrefacție, această depersonalizare și totală lipsă de grandoare își propune să le surprindă spectacolul lui Armin Petras, care urmează în mare parte principiile lui Brecht, iar așa-numitul „efect de distanțare” este urmărit de la prima și până la ultima scenă, dar lipsit de ostentație. Scena e goală, iar celebra căruță a lui Mutter Courage lipsește… Un plan înclinat și un fel de grilaj metalic în spate sunt singurele elemente de decor și creează un interesant efect de 3D, în care personajele, așa cum sunt construite și așa cum sunt create costumele (Cinzia Fossati), sunt plasate mai degrabă într-o zonă atemporală. Spectacolul lui Armin Petras are, totuși, o surprinzătoare poezie a violenței, de sorginte expresionistă, o emoție aspră, brută, care conturează subtil personajele și surprinde esența unei lumi în derivă, o lume care și-a pierdut busola și în care supraviețuirea e pe cont propriu.

Războiul, așa cum îl creează Armin Petras e o abstracțiune concretă, dacă mi-e permis un astfel de oximoron, creat din muzică și lumină, un personaj colectiv abstract și concret în același timp, o gloată de anti-eroi, în zdrențe, care e condusă de foame și acționează la unison atunci când trebuie să ucidă, ca un robot fără creier și sentimente, mânat doar de instinct. Și exact asta surprinde spectacolul lui Armin Petras, forța instinctului… iar în cazul Annei Fierling, cea supranumită Mutter Courage, instinctul de supraviețuire e mai puternic decât orice. Mai puternic și mai dezgustător, în același timp, tocmai prin atât de umana lui slăbiciune.

Júlia Laczó în rolul Mutter Courage e însă lineară și rămâne cumva într-o zonă de construcție sumară, exterioară, chiar dacă prezența ei fizică pe scenă e puternică și completează viziunea regizorală a lui Armin Petras. În schimb, Emőke Kató în rolul târfei Yvette este cea mai frumoasă creație actoricească a montării, e complexă, e versatilă, e subtilă, are un tip de autoironie prin care analizează și se analizează, iar interpretarea songurilor e în zona excelenței.

Altminteri, întreaga distribuție, din care fac parte și studenți de la Facultatea de Teatru din Cluj, toate personajele din figurație funcționează impecabil, iar spectacolul are și ritm, și coerență.

Armin Petras nu folosește celebrele pancarte ale lui Brecht pentru a întrerupe acțiunea și a distruge iluzia, dar există o voce din offcare narează evenimentele, modificarea timpului și a spațiului, schimbarea de scene. În partea a doua, regizorul creează din ultimele scene aproape un fel de performance, o interpretare fără cuvinte, a dramei lui Kattrin, fiica cea mută a lui Mutter Courage, o transpunere poetică a lumii ei interioare, care se sfârșește tragic. Însă această opțiune regizorală este destul de bizară, pentru că pare în sine. Îți creează senzația că în această cheie va fi toată partea a doua, însă la un moment dat schimbă brusc și nejustificat registrul.

Există și un plan vizual pe care regizorul îl prioritizează prin imagini metaforă precum cea în care un corp încoronat, învăluit într-o pânză roșie, rămâne atârnat undeva în fundal, ca o picătură uriașă de sânge. Așa cum subliniază permanent umorul cinic al situațiilor, un cinism aproape grotesc ce vorbește în permanență despre natura umană cea atât de imperfectă și de sclavă instinctului de supraviețuire.

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și Staatsschauspiel Dresden

„Mutter Courage și copiii ei” de Bertolt Brecht

Regia: ARMIN PETRAS

Scenografia: OLAF ALTMANN

Costumele: CINZIA FOSSATI

Dramaturgia: SCHMITZ KATRIN

Coregrafia: DENIS KOONÉ KUHNERT

Aranjament muzical: THOMAS KÜRSTNER, SEBASTIAN VOGEL

Light design: NORMAN PLATHE-NARR

Conducerea muzicală: KATALIN INCZE G.

Asistență muzicală: URICH ANIK

Asistent de regie: CAMILLA CECILE KÖRNER, LOUISA ROGOWSKY

Asistent costume: GYOPÁR BOCSKAI

Distribuția:

Mutter Courage-JÚLIA LACZÓ

Kattrin, fiica ei mută-ZSUZSANNA TŐTSZEGI, MARIA TOMOIAGĂ

Eilif, fiul ei cel mare-ANDRÁS BUZÁSI

Schweizerkas, fiul ei cel mic-CSABA MAROSÁN

Bucătarul-FERENC SINKÓ

Predicatorul-SZABOLCS BALLA

Yvette Pottier-EMŐKE KATÓ

Figurație:

TÍMEA JEROVSZKY, CSILLA VARGA, GIZELLA KICSID, RÉKA CSUTAK, KINGA ÖTVÖS, ALPÁR FOGARASI, RÓBERT LACZKÓ VASS, ADRIAN NICOLAE, ANTONELLA ÁBRAHÁM, JÁNOS PLATZ, SZILÁRD PÉTER SZŐCS, GELLÉRT SZALANTAI, NORBERT SZALLOS, ELŐD BÁLINT, MÁTÉ ERDEI, TÍMEA GYENGE, GELLÉRT NAGY, KRISTÓF NAGY KOPECZKY, SZABOLCS ORBÁN, KATA PÁNCZÉL, MELINDA SEPSI, NOÉMI SZÁNTUSZ, ZSUZSA TATÁR, PÉTER VARGA, ÁRON WAGNER