Nu mă număr printre aceia ce consideră că școala românească de odinioară, recte din comunism și din Epoca de Aur, ar fi fost una ideală. Nu avea cum să fie astfel câtă vreme era supusă nenumătatelor agresiuni venite ca urmare a faptului că era gândită, „reglementată” drept parte a unui întreg a cărui misiune principală era educația în spiritul intereselor și dominantelor ideologiei conducătoare. Care avea în centru „făurirea omului nou”. Or, omul nou, cel cu „conștiință înaintată” oricât de bine pregătit profesional ar fi fost, nu era complet, nu era așa cum îl dorea partidul dacă nu consimțea să-și anuleze personalitatea, să o pună între paranteze, să aprobe și să aplaude tot ceea ce spuneau și făceau conducătorii. Adică cei ce ocupau Cabinetul 1 și Cabinetul 2. Și care anunțau decizii ce conduceau la anularea ideii înseși de educație sănătoasă. O făceau prin plenare, prin tot felul de congrese ale educației politico-ideologice, educație căreia îi era subordonat totul. Profesorii erau obligați să devină ostași credincioși ai partidului, unii o făceau, alții inventau tertipuri de salvare pe cont propriu, copiii erau înregimentați de la cea mai fragedă vârstă în tot felul de organizații. „Evoluau” de la condiția de șoimi ai patriei, la aceea de pionieri și de membri ai organizațiilor UTC. 

Școala nu stătea deloc pe roze nici din punct de vedere financiar. Lucrurile s-au agrevat drastic în ultimul deceniu comunist când s-a recurs la pretinse inovații, comasări, economie și tot mai des la cârpeli făcute grație tot mai frecventului apel la ceea ce se ascundea sub denumirea de fondul clasei.

După 1989 s-a tot vorbit despre planuri de redresare, despre educație ca prioritate națională, despre strategii ferme și clare girate de nenumărate comisii, academii, chiar de Administrația Prezidențială. Nu s-a întâmplat nimic. Școala s-a degradat pe mai departe. E din ce în ce mai mult o păcăleală. O farsă de anvergură națională. Școala însemnând un întreg sistem din care fac parte elevi, studenți, profesori educatori, părinți. Cu toții devenind parte ori chiar agenți ai unei mascarade tot mai accelerate. Afectat e întreg sistemul, au devenit precare toate relațiile de cooperare, de autoritate, iar educația centrată pe elev, recte pe student nu sunt la noi decât simple vorbe goale. Tot atâtea modalități de manifestare ale unui nou și parcă mult mai primedios limbaj de lemn care ascunde golurile de conștiință și demisiile morale. Ale educatorilor, ale factorilor de decizie, ale părinților, ale elevilor cărora de mici li se inoculează ideea că totul  „se rezolvă”. Că orice „se aranjează”.

Exact de la aceste situații a pornit piesa Limite scrisă de Mihaela Michailov în colaborare cu Radu Apostol. Profesoara X de la un liceu bun, „centrat pe performanţă”,ahtiat după aceasta, mândru că o realizează (prețul plătit pentru asta nu contează) predă Limba şi literatură română de o viaţă. Se află foarte aproape de momentul finalului de carieră. În cursul căreia și-a făcut cu vârf și îndesat datoria. Cum să stea altminteri lucrurile de vreme ce a pregătit nenumărați olimpici? De care e mândră și de care vorbește în fiecare consiliu profesoral? Mai are doar şase ani până la pensie. E melomană. Însă leafa pe care o primește pentru munca prestată nu îi permite luxul de a-și achiziționa un abonament complet la concertele de la ediția cutare a Festivalului Enescu. „Doamnei” în cauză plăcându-i muzica clasică. Un prim punct vulnerabil de care încearcă să profite tatăl lui Mateo, elevul problemă, din ce în ce mai agresiv din clasă. Care o terorizează pe colega lui, Tereza, care nu are părinți suspuși, nici cu cine știe ce posibilități materiale, oameni plecați la muncă în străinătate, care și-au încredințat fiica bunicii. O biată pensionară. Tatăl lui Mateo socotește că totul se poate aranja. Așa crede și directoarea școlii, amețită de faptul că respectivul tată a făcut tot felul de donații. Și uite așa, „avem laboratoare, calculatoare, linoleu nou, covoare”. Tereza poate fi sacrificată, mutată la o altă școală, Mateo trebuie să rămână. Profesoara de Română gândește altfel. Numai că ea mai are un punct vulnerabil. E necăsătorită și nu are copii. Iar lucrul acesta poate deveni, de la un moment dat încolo, punct vulnerabil, chiar mijloc de intimidare. De șantaj. Oricum, a ajuns să fie subiect întors pe toate fețele. De colegii de cancelarie, de directoare, de omnipotentul tată.

În spectacolul de la Centrul de Teatru Educațional Replika, regizat de Radu Apostol, toate rolurile din piesă – Profesoara împricinată care nu știe să își fixeze limitele între care ar putea să acționeze, colegele ei de sală profesorală (profesoara de Naturale, apologeta progresului tehnologic, frusta, din topor profă de Sport, etc.), Directoarea, Tatăl, mai întâi doar lapte și miere apoi amenințător, situat pe poziția de stăpân cvasi-recunoscut ca atare al școlii cu pricina, sunt jucate de actrița Mihaela Rădescu. Nu, nu prin recursul la schimbări de costume ori la accesorii sofisticate, ci prin mijloace de actorie pură. Schimbări de voce, de gesturi, repoziționări atitudinale. Trei songuri care te pot duce cu gândul la metoda brechtiană (muzica și spațiul sonor sunt semnate de Alex Bălă), un costum alb (Irina Gădiuță), o scenografie simplă, elementară (Gabi Albu), completată de elemente video (Elena S. Găgeanu), o pată din ce în ce mai mare de sânge ce se întinde pe chipul profesoarei puse la zid. Și remarcabilul talent al Mihaelei Rădescu. Plus faptul că regizorul știe să stabilească limite clare. 

Nu. Limite de la Centrul de Teatru Educațional nu este nici un editorial scris pe scenă, nici un manifest, nici un protest lansate într-o sală de teatru. Ci un fapt de artă care vrea să atragă atenția că ceva e în neregulă în școală. În sistem. În acel sistem ce ar trebui să ne pregătească pentru viață. 

Centrul Educaţional de Teatru REPLIKA din Bucureşti

“Limite” de Mihaela Michailov și Radu Apostol

Textele cântecelor: Bobi Dumitraș (Fără Zahăr)

Regia: Radu Apostol

Decor: Gabi Albu

Costume: Irina Gâdiuță

Muzica și spațiul sonor: Alex Bălă

Video: Elena S. Găgeanu

Cu: Mihaela Rădescu

Data reprezentației: 9 noiembrie 2019

Foto: Oana Monica Nae