Raluca Cîrciumaru, Teatrologie, anul II, UNATC București

În rubrica „Debut în Amfiteatru”, vă propunem noi voci în critica de teatru, studenți la facultățile de profil, care își doresc să facă practică în domeniu.

Este dificil să predici despre iubire, toleranță și înțelegere omului modern, prea ocupat să mai creadă în povești cu finaluri fericite. Cu toate acestea, spectacolul „Familia Addams”, adus pe scena Teatrului Excelsior de Răzvan Mazilu, are atât energia și flexibilitatea așteptate de la un musical, cât și o doză în plus de nebunie atât de atractivă și de spumoasă în comparație cu rutina noastră plicticoasă. Astfel, devine o evadare din cotidian, o convenție pe care spectatorii o îmbrățișează mult mai deschis și mult mai repede decât în mod normal. Dar, oricum, ce este normalul?

Răzvan Mazilu face performanță în regie, coregrafie și costume, cu o doză de excentricitate asumată. Acesta urmează cursul musicalului produs inițial pe Broadway, dar intervine cu tușa sa personală, în special prin aparițiile spectaculoase ale personajelor. Catifeaua devine semnătura cuplului senzual Gomez-Morticia, într-o gamă de ținute dramatice, dar cu mult bun gust. Membrilor familiei Beineke le rămân rezervate culorile, fiind îmbrăcați în contraste de galben și mov, într-un mod aproape clovnesc prin veselia combinației. De asemenea, toți strămoșii morți ai familiei (Andreea Hristu, Iulia Samson, Loredana Cosovanu, Alex Popa, Dan Clucinschi și Ovidiu Ușvat) poartă costume de un alb putrezit, cu detalii impresionante, iar fiecare model spune o poveste explicită despre cum au trăit și cum au murit. Atât din creativitatea regizorului, cât și datorită Școlii de Machiaj Prostetic, înfățișările spectaculoase ale personajelor justifică și suplinesc lipsa unui decor abundent și întrec cu mult o petrecere de Halloween reușită.

Atuul „Familiei Addams” este capacitatea de a nu se lua mai în serios decât este cazul, cunoscându-și limitele și jonglând în perimetrul lor cu toate mijloacele disponibile. Fiecare convenție este, prin urmare, iertată și acceptată cu înțelegere de către publicul deja cucerit. Elementele hiper-teatrale nu mai deranjează, ci folosesc drept accesorii, iar lipsurile vin întotdeauna însoțite de părți pozitive, care nu te lasă nemulțumit. Actorii cred foarte tare în ceea ce spun și fac, oricât de ciudat și nebunesc ar fi, însă nu uită să se joace, păstrând echilibrul dintre ludic și credibil. Bineînțeles că toată convenția de la baza mitului Familiei Addams ține de fantastic și de excentric, însă este îmbrățișată cu un firesc delicios.

@Vlad Catana

Lucian Ionescu (Gomez) este stâlpul de rezistență al spectacolului, reușind o performanță atât coregrafică și muzicală, cât și actoricească. Apariția sa inițială nu convinge neapărat, dar durează doar puțin până când prezența sa pe scenă neobosită, versatilă, teatrală fără a fi stridentă și implicarea exuberanță îl delimitează de restul distribuției. Postura, felul în care se mișcă și pasiunea care parcă îi curge prin vene finisează un Gomez impecabil. Procesul interior presupus de logodna ascunsă a fiicei sale este ușor schematic, dar în totalitate încadrat în mentalitatea familiei Addams, prezentându-l atât ca pe un familist onorabil și un soț romantic, cât și ca pe o persoană conștientă de excentricitățile neamului său. Deși rămâne cu siguranță cel mai înzestrat din distribuție, actorul nu acaparează întreaga scenă în fiecare moment ci, deopotrivă cu amabilitatea și grația lui Gomez și cu generozitatea și echilibrul propriu, își pune în valoare partenerii de joc. Capacitatea sa de ascultare și felul atât de personal de a da importanță replicilor celorlalte personaje nu trec neobservate.

La fel de magnetică, Camelia Pintilie (Morticia) îi dublează partenerului său pasiunea, sumbra eleganță și distincția demnă de blazonul Addams. Morticia sa nu este doar un gât lung, o rochie seducătoare și o privire fioroasă (deși înglobează toate aceste calități cu un tact uluitor), ci capul familiei, adevărata stăpână a casei. Actrița patinează prin scenă cu o ușurință studiată și o grație melodramatică, conturând un portret de femeie matură foarte realist, sub toate vrăjile sale. Morticia se mișcă aproape ca și cum imploră aplauze la fiecare piruetă, își regretă vârsta ca o veritabilă Blanche Dubois în negru și nu îi este teamă de nicio ciudățenie gotică, în afară de posibilitatea de a ajunge ca mama ei. Dramatica femeie fatală cu un entuziasm sadic pentru grotesc și o mândrie demnă de romanele de capă și spadă dovedește, cu fiecare pas, mai mult decât numai o apariție superbă.

Radu Mitrea (Fester) conturează cu duioșie un lunatic idealist și straniu, dozând cu intuiție și melancolia unei iubiri de neatins, și speranța naivă de a o îndeplini, dar și anormalitatea tipică personajului său. Acesta este legătura spectacolului cu lumea de dincolo: din morminte și din sală deopotrivă, auxiliar bunei desfășurări a poveștii. În același ton, Aida Avieriței (Bunica) joacă un personaj pe cât de ambiguu, pe atât de delicios, livrându-și puținele replici cu efect și conținând toată lipsa de rușine a unei bătrâne putrezite. Împreună cu Mircea Alexandru Băluță (Lurch), creează ambientul familiei Addams în lipsa unui decor, cu dedicare completă și convingere.

Maria Alexievici (Alice Beineke) își abordează în mod neașteptat rolul, devenind, din antipatica în galben care scrie poezioare slabe, o femeie care caută să-și redobândească pasiunea și fericirea din viață. Astfel, cu o perspectivă tridimensională, Maria arată toate unghiurile isteriei de suburbie, apărându-și personajul în momentele sale detestabile și trasând o dungă fină de autoironie de-a lungul prestației sale. Numărul care închide primul act și anunță pauza, în care răbufnește în pași de dans, scoțându-și peruca și tocurile, și spunându-și supărările rămâne unul dintre momentele de vârf ale spectacolului. Partenerul său, Doru Bem (Mal Beineke) este ușor rigid și ezitant în interpretare, dar se împletește cu atitudinea personajului și, în final, îți dorești să îl crezi sincer. Problematica relației lor este atât de realistă, deși caricaturizată în stilul de musical, încât devine cea mai înfricoșătoare și mai tragică parte din spectacol, cu mult peste sânge, elemente de tortură, sicrie și morți dansatori.

Deși ușor neîndemânatic (într-un mod șarmant, care completează personajul său) și mai puțin pregătit pentru un spectacol muzical, Dan Pughineanu (Lucas Beineke) salvează tot ce nu poate oferi prin cântec cu un firesc și cu bucuria de a fi pe scenă, reușind să-și încadreze lipsurile în farmecul său personal stângaci. Chiar și actorii din figurație se remarcă prin prezență de spirit, reacții delicioase pe care ești norocos dacă le observi și o veselie stranie, de cadavru care mai are voie să fie viu doar pentru puțin timp.

Însă toată această inspirație generală pare să fi secat în privința rolului Anei Udroiu (Wednesday), care plusează cu stridență și lipsă de asumare într-o compoziție de vârstă neverosimilă. Îmbătrânită de machiaj, nu convinge nici prin încercările sale de a-și îndoi genunchii spre a părea doar puțin mai scundă. Cu toate acestea, jonglează între dragostea de adolescent și nihilismul caracteristic familiei sale cu un aer de bufon în rochie, și rămâne loială poveștii fără a-i dăuna. Discrepanța de vârstă dintre ea și fratele său mai mic, Pugsley, deranjează din primul moment, însă convenția este acceptată până la urmă.

Matei Hotăranu (Pugsley) reușește, la numai doisprezece ani, performanța de a cânta cu forță, cot la cot cu actorii Teatrului Excelsior. Rolul rămâne în zona potrivită vârstei sale, fără să i se fi cerut să intre în teme prea complicate și întunecate. Dozajul potrivit de morbid îl transformă într-un personaj simpatic, comic în modul inocent care îi lipsește celorlalte personaje din distribuție, ceea ce completează peisajul întunecat și vioi în același timp.

@Vlad Catana

Spectacolul „Familia Addams”, pe deplin demn de titlul de spectacol în toate sensurile, se termină în nota optimistă „Fiți triști”, o concluzie cu umor și înțeles, care rezumă perfect logica ciudată, dar isteață a familiei emblematice. Prezența acestui musical în deschiderea Festivalului Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi a adus, cu siguranță, bucuria unui nou tip de teatru pe scena de la Pitești. Entuziasmul și prospețimea acestui produs teatral au stârnit ropotele de aplauze și râsete ale publicului piteștean, generând o senzație comună de împlinire și căldură, specifică musicalurilor.

Fiecare spectator din sală, adolescent sau adult, își adună propriile concluzii, presărate pentru fiecare în mod iscusit pe parcursul reprezentației, iar fericirea aceasta ciudată te urmărește până după căderea cortinei.

Teatrul Excelsior
Familia Addams

Libretul: Marshall Brickman & Rick Elice
Muzica și versurile: Andrew Lippa
Traducerea și adaptarea: Carmen Stanciu
Traducerea și adaptarea songurilor: Alex Stefanescu

Regia, coregrafia, costumele: Razvan Mazilu
Producția muzicală: Alexei Turcan
Decoruri: Sabina Spatariu
Light design: Costi Baciu
Peruci, machiaj: Octavian Mardale
Video: Cristian Niculescu
Pregătirea muzicală: Maria Alexievici
Asistent coregrafie: Monica Petrica
Asistent scenografie, recuzită: Andrei Şova
Efecte speciale și machiaj prostetic: Școala de Machiaj Prostetic
Corepetitori: Anca Saftulescu, Maria Alexievici
Consultant tango argentinian: Daniel Mandita

Cu: Lucian Ionescu, Camelia Pintilie / Oana Predescu, Ana Udroiu, Matei Hotăranu, Mihai Mitrea / Radu Mitrea, Aida Avieriței, Mircea-Alexandru Baluta, Maria Alexievici, Doru Bem, Dan Pughineanu, Andreea Hristu, Iulia Samson, Loredana Cosovanu, Alex Popa, Dan Clucinschi, Ovidiu Ușvat

Musicalul „Familia Addams” este prezentat printr-un acord special cu Theatrical Rights Worldwide, 122-124 Regent Street, Londra, W1B 5SA