„Căsătoria” este, din punctul de vedere al notorietății, cea de-a doua piesă din creația de autor de literatură dramatică a lui N. V. Gogol. Pe primul loc situându-se, firește, „Revizorul”. O scriere cu care are, de altfel, multe în comun. Și vom vedea mai la vale, în cuprinsul acestei cronici, care sunt motivele.

Conform mărturisirilor lui Gogol însuși, acesta a terminat o primă versiune a „Căsătoriei” încă din anul 1833. Piesa trebuia să se numească „Pețitorii”. „Piticul misterios”, cum era poreclit Gogol, şi-a luat inima în dinți și a citit-o prietenilor de-abia în 1835. Se zice că Gogol avea un talent actoricesc ieșit din comun. Din cine știe ce motive, el a pus mai apoi piesa la o parte și nu a făcut-o publică decât în anul 1845. Într-o formă relativ modificată. Unele soluții din forma inițială a „Căsătoriei” fiind transferate în „Revizorul”. Cu toate acestea, dispariția neașteptată a tânărului Podgolioșin tocmai când pregătirile în vederea nunții cu Agafia Tihonovna erau aproape încheiate seamănă teribil cu aceea a protagoniștilor din „Revizorul”.

Consecvența lui Gogol de a da forma cea mai bună „Căsătoriei” se regăsește până la un punct în consecvența cu care tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu o pune în scenă. Spun aceasta deoarece spectacolul realizat la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești vine la 5 ani distanță de la o altă punere în scenă produsă la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Îndată însă după scrierea acestor rânduri, mă grăbesc să fac precizarea că nu avem în niciun caz de-a face cu un copy paste. Nici vorba. Alexandru Mâzgăreanu nu se citează, nu transferă nimic din mai vechea punere în scenă, nu operează contemporaneizări forțate. Doar traducerea, excelentă, a regretatei Mașa Dinescu, a rămas aceeași.

Dacă, la Oradea, Alexandru Mâzgăreanu intenționa să facă nu neapărat un musical, ci, hai să zicem, un spectacol cu muzică, la Ploiești pare să fi vrut să citească piesa în cheia ofertantă a vodevilului. De aici ritmul îndrăcit, endiablé, cum spun francezii, imprimat ansamblului, lucru favorizat de decorul cu mai multe uși pe care intră și ies agitate, nervoase, uneori speriate, vădit isterizate personajele. Decorul a fost creat de Andreea Săndulescu. De aici costumele cu tot felul de detalii amuzante, precum mâna artificială a lui Anicikin ori accesoriile vestimentare specifice matrioscilor. Le semnează Alexandra Mâzgăreanu.

Alexandru Mâzgăreanu a avut de partea sa ceea ce aș numi o distribuție aproape perfectă. Fără cusur, energici, inventivi, acaparând la propriu spațiul de joc, intrând într-un profitabil concurs al celei mai izbutite păcăleli care poate fi minciună mi s-au părut actorii Bogdan Farcaș (Kocikariov) și Clara Flores (Fiokla Ivanovna). Excelent Ionuț Vișan în candidatul nehotârât la căsătorie (Ivan Kuzmici Podgolioșin), fermecător îndeosebi în momentele dialogurilor cu sine, stăpân deplin pe nuanțele absolut diferite cu care înzestrează una și aceeași înșiruire de cuvinte. Extrem de bine aleasă pentru rolul Agafia Tihonovna actrița Teodora Sandu cu care Ionuț Vișan face o pereche desăvârșită. Bănuiesc că e ceva cu schepsis (regizoral, desigur) la mijloc fiindcă și astfel fuga din momentul de aproape de final a lui Ivan Kuzmici devine încă și mai de neînțeles. Vitală, dură, un fel de Fiokla Ivanovna în devenire, așa mi s-a părut Oxana Moravec în Arina Panteleimonovna. Ridicoli, dar în moduri diferite, plasați de regizor într-o extrem de inteligentă distribuție complementară sunt Paul Chiribuță (Baltazar Baltazarovici Jevakin) și Ilie Gâlea (Ivan Pavlovici Omletă). Cei doi se află însă în distribuție contrastivă cu felul în care Alin Teglaș îl conturează pe Nikanor Ivanovici Anucikin.

Insinuantă, semănând cu mersul unei feline, muzica creată de Alexandru Suciu. Nu am înțeles ce căuta în scenă calul care necheza în anumite momente socotite cheie, nu am înțeles nici care a fost rostul tunetelor, trăsnetelor și fulgerelor. Dar mai presus de toate nu am înțeles de ce, în pofida unui remarcabil consum de energie, în ciuda unei echipe actoricești aflate în vecinătatea ireproșabilului, ceva nu a mers, nu a funcționat așa cum trebuie, iar la reprezentația văzută de mine, cu ocazia celei de-a XXV-a ediții a Festivalului de Teatru Clasic de la Arad, s-a râs foarte puțin. De vină pentru asta nefiind în niciun caz publicul.

O bizarerie.

Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești

„Căsătoria” de N. V. Gogol

Traducerea: Mașa Dinescu

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Decorul: Andreea Săndulescu

Costume: Alexandra Mâzgăreanu

Light design: Cristian Șimon

Cu: Theodora Sandu (Agafia Tihonovna), Ionuț Vișan (Ivan Kuzmici Podgolioșin) Bogdan Fărcaș (KociKariov) Clara Flores (Fiokla Ivanovna), Paul Chiribuță (Jeviokin) Ilie Gâlea (Ivan Pavlovici Omleta), Alin Teglaș (Nikanor Ivanovici Anucikin), Oxana Moravec (Arina Panteleimonovna)

Data reprezentației: 14 noiembrie 2019