Odin, Thor, Loki, Mimir, Baldur, Freia, Ragnarök. Nume ce amintesc fie de „Stăpânul inelelor“ al lui Tolkien, fie de tetralogia „Inelul Nibelungilor“ a lui Richard Wagner. Este însă vorba de Edda, o serie de poeme islandeze culese şi păstrate în scris cu 800 de ani în urmă care oferă o imagine de ansamblu asupra mitologiei nordice. Edda este şi numele spectacolului prezentat de regizorul islandez Thorleifur Örn Arnarsson la Burgtheater. Căci unul dintre obiectivele lui Martin Kušej, noul director al renumitului teatru vienez, este „să angajeze regizori ale căror lucrări sunt necunoscute în capitala austriacă“.

@Matthias Horn

Spectacolul lui Arnarsson (născut în 1978 la Reykjavik) a avut, de fapt, premiera absolută în 2018 la Schauspiel Hannover, adjudecându-şi premiul de teatru german „Der Faust“. Lucrarea adaptată pentru Burgtheater este concepută din două părți. Spectacolul începe cu poemul prezicătoarei Völva. Acest prim poem al Eddei despre crearea şi prăbuşirea lumii este relatat mai întâi în limba islandeză – multilingvismul este un alt țel al noului director – şi tradus apoi în germană pe înțelesul spectatorilor. Se spune, printre altele, că lumea era nepopulată până când fiii lui Burr au ridicat pământul din mare. Zeii Æsir au stabilit apoi ordinea în cosmos prin găsirea unor locuri pentru soare, lună și stele, inaugurând astfel ciclul zilei și al nopții. A urmat o epocă de aur în care Æsirii au posedat o mulțime de temple. Însă trei uriași au sosit de la Jötunheimr și epoca de aur a luat sfârșit. Æsirii au creat apoi piticii. Însă nu a trecut multă vreme și au început luptele pentru putere. Ragnarök descrie chemarea la luptă, moartea mai multor zei și modul în care chiar divinitatea principală Odin este ucisă. Thor, zeul tunetului, se confruntă cu șarpele Jörmungandr și câștigă, dar după câțiva pași se prăbușește din cauza mușcăturii veninoase a șarpelui. Cu toate acestea, în final, o lume frumoasă se va ridica din cenușa morții și a distrugerii, unde fiii lui Odin, Baldr și Höðr, vor trăi din nou în pace.

@Matthias Horn

În prima parte a spectacolului o ceață mult prea deasă cuprinde scena și parterul sălii principale a Burgtheater. Poate pentru a crea o atmosferă mistică? După vreun sfert de oră, odată cu ridicarea ceții, o întreagă pleiadă de creaturi, care mai de care mai ciudate, încep să defileze sub un sistem complex de tuburi fluorescente ce se rotește aproape neîncetat. Familiile zeilor se contopesc și se dezbină. Odin își sacrifică ochiul stâng pentru darul Providenței. La un moment dat, zeul Thor își caută ciocanul. Sif, cea mai frumoasă femeie din lume și soția lui Thor, își pierde podoaba capilară aurie. Un zeu dușmănos, pe nume Loki, poartă un costum elegant din folie de aluminiu. Zei și ființe umane – își fac apariția chiar și un pianist și o cântăreață –, uriași și pitici se perindă pe scenă. Autorul islandez Mikael Torfason a elaborat o versiune dramatică reușită a Eddei. Nu este însă vorba de o narațiune continuă, ci sunt mai degrabă apariții episodice ale personajelor. Rezultă un colaj cu multe elemente de slapstick în jurul problemelor eterne ale vieții umane, care aduce din nou și din nou în prim-plan tema originală a Eddei. Din fericire, exact în momentul când galopul prin epopeea islandeză pare de nedescifrat apare la rampă un „urs“ ce ghidează publicul prin miturile nordice cu comentarii explicative pline de ironie și umor. Dar legendele sunt aduse în contemporaneitate, textul original fiind extins prin inserarea unor pasaje despre ridicarea zidurilor și corectitudinea politică.

În cea de-a doua parte, după pauză, o construcție asemănătoare unei nave, amplasată pe turnantă, se învârtește neîntrerupt. Povestea se schimbă aproape în totalitate, concentrându-se pe relația autobiografică a autorului cu tatăl său alcoolic. Se povestește că înainte de a cădea pradă băuturii, tatăl lui Torfason a fost un Martor al lui Iehova care a interzis să i se facă fiului său bolnav o transfuzie de sânge. Cu toate acestea, Torfason a fost salvat de la moarte de către medici împotriva voinței tatălui său. În urma acestei mari dezamăgiri, tatăl a renunțat la credința sa, dar și-a înecat durerea în alcool. „În Edda lui Arnarsson și Torfason“, se preciza în motivația juriului ce a acordat premiul „Der Faust“, „întrebări elementare despre originea și soarta noastră sunt reflectate într-o biografie personală“. Totuși, publicului îi ia ceva timp să coreleze povestea personală cu cosmologia norvegiană, dominată în centrul scenei de copacul mitic imens Yggdrasil. Construcția de pe scenă pare treptat să se transforme într-o navă de sclavi, putând reprezenta lupta dintre libertate și constrângere.

@Matthias Horn

O duzină de actori evoluează, cu măiestrie, în mai multe roluri. Deosebit de încântătoare sunt costumele fanteziste, selecția muzicală cu o notă de nostalgie și performanța de excepție a întregului ansamblu. Chiar dacă lipsește unitatea dintre cele două părți, punerea în scenă are momentele sale bune. Iar spectacolul se încheie cu o idee năstrușnică: dispariția lumii este redată prin demontarea treptată a decorului de către tehnicieni.