Nu e la mare căutare pe scenele noastre teatrul romantic francez. Nu am habar, de pildă, ca în ultimii treizeci de ani să fi fost montată pe vreo scenă din România nici măcar una dintre marile drame hugoliene. Nici „Hernani”, nici „Ruy Blas”. Sunt, cred mai bine de 20 de ani de când la Teatrul Național din Cluj-Napoca s-a jucat „Camille”, „Rosette et Perdican”, o variantă adaptată a altminteri relativ celebrei scrieri (în ultima vreme celebră doar de curs universitar sau de manual) a lui Alfred de Musset, „On ne badine pas avec l’amour”. Din nu știu ce motive am ratat spectacolul cu „Lorenzaccio”, pus în scenă în 1998 de Victor Ioan Frunză, la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. Iar dacă punem la socoteală faptul că sunt de o viață profesor de Literatură franceză, cred că apare mai mult decât firească curiozitatea cu care am așteptat reprezentația cu același „Lorenzaccio” prezentat în Festivalul UTE de la Cluj-Napoca de Teatrul Dramatic Iugoslav din Serbia.

Reamintesc în treacăt că „Lorenzaccio” a fost scrisă de Alfred de Musser în 1834, la sugestia lui George Sand, cea care i-a pus la dispoziție acestuia o bună parte din documentare. În primul rând, „Une conspiration”. Musset și-a integrat  creația ciclului „Théâtre dans un fauteuil”. Un ciclu destinat lecturii. Așa că primul mare merit al spectacolului montat pe scena Teatrului Iugoslav din Serbia de regizorul Boris Luešević mi se pare a consta în dinamismul imprimat reprezentaţiei. În capacitatea de a mișca scenele, evenimentele, situațiile. De a le conferi dinamism, palpit, tensiune. Directorul de scenă nu a nutrit niciun moment intenția de a realiza o reconstrucție muzeală, a fost foarte puțin preocupat de latura romantică a scrierii, a eliminat tiradele, a preferat tratarea în cheia impură, amestecând cu artă și un bun simț al măsurii câte ceva din specificul tragediei shakespeariene, dar și din distanțarea brechtiană.

Spectacolul se joacă pe o scenă aproape goală. Dominată de un fel de dulap (decorul: Gorčin Stojanović) pe care sunt înscrise locul și anul acțiunii – Firenze, 1537. Detalii care, în economia reprezentației, sunt lipsite aproape de orice relevanță. Și aceasta fiindcă în intenția lui Boris Luešević „Lorenzaccio” e, înainte de orice, un fel de cronică atemporală a ravagiilor dictaturii, a luptei pentru putere, a tiranilor interșanjabili, a tiraniilor ce stau mereu la pândă, a omului purtător de mască, a auto-depășirii, a eșecului și nerecunoștinței. Ce avem, de fapt? Cronică, reflecție, meditație.

„Lorenzaccio” devine, așadar, și un pic de „Macbeth”, și nițeluș „Hamlet”, pe alocuri amintește chiar de „Omor în catedrală”. E jucată în costume când atemporale, când contemporane. Le semnează Maria Marković Milojev. E acompaniată de muzică interpretată live pe scenă (compozitoare: Aleksandra Đorđević; versuri: Marija Stojanović), momentul de maxim impact fiind reprezentat de încoronarea lui Cosmo de Medicis, interpretat de unul și același actor tânăr, brav, stăpân pe meserie Milan Marić ce îl jucase până atunci pe Alessandro. Plus încă vreo alte patru sau cinci roluri. Așa cum au stat lucrurile de altfel și în multe alte cazuri.

Componenții distribuției trec dintr-un rol în altul, când se identifică cu acesta, când se distanțează, rezumă, parafrazează, chiar parodiază scene. Fără ca prin aceasta să fie într-un fel afectată organicitatea montării. Numele lor? Branislav Lečić, Sloboda Mićalovic, Milena Vasić, Miodrag Dragičević, Petar Benčina, Andrija Kuzmanović. Și, desigur, Marko Janketić, un foarte bun, nuanțat, bine strunit, deloc ridicol Lorenzaccio.

Teatrul Dramatic Iugoslav din Serbia

„Lorenzaccio” de Alferd de Musset

Traducere în limba sârbă de: Mirjana Zdravković

Text adaptat de către regizorul producţiei Boris Liješević, respectiv, dramaturgii Fedor Šili şi Miloš Krečković

Regia: BORIS LIJEŠEVIĆ

Decorul: Gorčin Stojanović

Costumele: Maria Marković Milojev

Asistent scenografie: Ivana Krnjić

Muzica: Aleksandra Đorđević

Versuri de: Marija Stojanović

Asistent de regie: Natalija Kidišević

Lorenzo de Medici / Exilat / Cetăţean: Marko Janketić

Philippe Strozzi / Alamano / Corsini Pazzi: Branislav Lečić

Ducele Alexandre de Medici / Cardinalul / Cosmo de Medici / Aurarul / Negustorul / Elevul / Curteanul / Membru al Consiliului celor opt: Milan Marić

Louise Strozzi / Marie Soderini / PajulExilat,Cetăţean: Sloboda Mićalovic

Catherine Ginori / Gabriella / Exilat / Cetăţean: Milena Vasić

Pierre Strozzi / Maffio: Miodrag Dragičević

Sir Maurice / Julien Salviati / Ofiţerul / Exilat: Petar Benčina

Prior Léon Strozzi / Bindo Altoviti / Ofiţer / Călugăr / Exilat: Andrija Kuzmanović

Data reprezentației: 22 noiembrie 2019