Primul lucru pe care aș vrea să îl semnalez legat de spectacolul cu piesa „Crazy Grass”, prezentat în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Uniunii Teatrelor Europene, e că acesta a fost montat de regizoarea Margarita Mladenova în cadrul unui program (pe nume Noah’s Ark) anume consacrat revalorificării scenice a literaturii dramatice a lui Yordan Radichkov (Radiscev), socotit drept dramaturgul-emblemă al teatrului bulgar din a doua jumătate a secolului XX. Și am făcut-o cu gândul că poate n-ar fi rău să ne gândim și noi, românii, la astfel de programe. Fiindcă altminteri degeaba vorbim prin colocvii și consfătuiri despre revizitări, revizuiri a ceea ce s-a scris odinioară ori decretăm prin lege Ziua dramaturgiei române. Plasată, ghinion?, într-o zi de 13.
Piesa prezintă ultimele 24 de ore din viața unei minuscule așezări sătești a cărei soartă a fost pecetluită de o decizie guvernamentală. Populația, oricum puțină, urmează să fie evacuată, dizlocată, iar satul va pieri inundat, căci e nevoie ca spațiul să fie folosit pentru a facilita construirea unui baraj. Numai că planurile individuale nu se suprapun întotdeauna cu ceea ce se denumește sub titlul generic de binele comun. De aici refuzuri, amintiri, recursul la legende și eresuri, de aici structura poematică, incantatorie, elegiacă. De aici amestecul de recviem și de simbolism, poate chiar și recursul la scurtele secvențe care nu se poate să nu te ducă cu gândul la specificitățile teatrului de mișcare. Toate acestea regăsindu-se în ansamblul spectacolului arzător asemenea unei flăcări așa cum este cel creat de Margarita Mladenova. Ce îi reușește perfect binecunoscutei regizoare bulgare e că, în pofida faptului că actul actoricesc se prezintă ca unul de grup, e ca spectacolul să fie preponderent unul al tragediilor individuale. Își spune, cred, cuvântul detaliul că în intimitatea ansamblului se regăsesc personalități actoricești bine individualizate. Numele lor: Albena Georgieva, Jana Rasheva, Ivan Nikolov, Antonio Dimitrievski, Katalin Stareishinska, Ivan Nikolov, Nadya Keranova, Dimitar Krumov, Rumen Draganov, Bilyana Georgieva, Georgi A. Bogdanov.
Teatrul Sfumato Laboratory din Sofia
„Crazy Grass” de Yordan Radichkov, Antonio Dimitrievski, Nadya Keranova Dimitar Krumov, Rumen Draganov, Bilyana Georgieva, Georgi A. Bogdanov
Producția face parte din programul Noah’s Ark.Consultanţii programului Noah’s Ark: prof. Tsocho Boyadjiev, prof. Georgi Kapriev Galya Kostadinova
Regia: Margarita Mladenova
Scenografia: Boris Dalchev, Mihaela Dobreva
Muzica: Hristo Namliev
Distribuția:
Velika: Albena Georgieva
Velika: Jana Rasheva
Mladencho: Antonio Dimitrievski
Susa Tannina: Katalin Stareishinska
Brayno: Ivan Nikolov
Sofrona: Nadya Keranova
Petar: Dimitar Krumov
Lazar: Rumen Draganov
Olga: Bilyana Georgieva
Surda Radichkov: Galya Kostadinova
Avramko, spiriduş: Georgi A. Bogdanov
Data reprezentației: 25 noiembrie 2019