La începutul anului 1990 românii care, până atunci, de ani buni, își orientau antenele receptoarelor de televiziune unii spre Budapesta, alţii spre Belgrad, iar o a treia categorie spre Sofia redescopereau, e drept că doar pentru scurtă vreme, Televiziunea Română. Care le-a restimulat apetitul pentru seriale. Acelea care ajungeau la vârfuri incredibile de audiență sâmbăta seara. Şi care nu mai fuseseră cumpărate de regimul comunist nu doar din cauza restricţiilor valutare, ci şi fiindcă erau acuzate că fac apoteoza regimului decăzut capitalist.
Au fost rapid cumpărate și transmise cele două filme rivale, „Dallas” și „Dinastia”. Numai că, dacă „Dallas” a avut un succes sensibil egal cu cel de odinioară, poate și fiindcă oamenii au vrut morțiș să afle ce s-a întâmplat cu frumosul Bobby împușcat la sfârșitul primului sezon, nu același lucru se poate spune despre „Dinastia”. A cărui difuzare a fost, la un moment dat, întreruptă din cauza audiențelor scăzute. Gusturile erau deja altele. Așa se explică, probabil, extraordinarul succes al serialului „Midnight Caller” creat în 1988 de Richard DiLello, difuzat de rețeaua NBC între 25 octombrie 1988 și 17 mai 1991.
Puțini dintre noi știam atunci că precursorul acestui gen de filme este cel realizat pentru marele ecran de regizorul Oliver Stone. Care îi ceruse dramaturgului și actorului Eric Bogosian să transforme în scenariu de film piesa intitulată „Talk Radio”. Scrisă chiar de Bogosian pe care îl vom cunoaște în calitatea lui de dramaturg câțiva ani mai târziu, atunci când Florin Piersic jr. va traduce, va regiza și va interpreta la Green Hours piesa „Sex Drugs & rock and roll”.
Introducerea în programele TVR a serialului în care rolul principal era deținut de Gary Cole a coincis cu apariția și dezvoltarea rețelei de posturi de radio independente care imediat au împrumutat formatul talk show-urilor de noapte. Acelea în care un entertainer dialoga, contrazicea, provoca, iscodea ascultătorii deveniți parteneri de emisiune. Co-realizatori, cum se spune astăzi. De ale căror drame, inspirație și chef de vorbă depindeau audiența și succesul programului, cam în aceeași măsură ca de talentul moderatorului. Ascultătorii care luau telefonul, formau numărul postului și vedeau în cel din fața microfonului un fel de salvator erau, așa cum sunt și astăzi, oameni singuri, oameni cu probleme. Respectivii sunau, sună și astăzi, intrau în direct, își anunțau intențiile suicidare iminente, discutau câte în lună și în stele, se simțeau dacă nu importanți, măcar băgați, în fine, de cineva în seamă. Modelul în spațiul media românesc al genului avea să fie, indiscutabil, Andrei Gheorghe. Care mai mult ca sigur că se inspirase atunci când și-a inventat și perfecționat stilul din personajul principal nu atât din „Midnight Caller”, ci din acela al piesei și filmului scrise de Eric Bogosian.
Piesă care, în fine, intră și în repertoriul teatral românesc datorită spectacolului intitulat Radio realizat de Bobi Pricop la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Bobi Pricop nefiind, de altfel, la prima lui întâlnire cu dramaturgia lui Bogosian. În 2011, pe când se afla la ora debutului în regie, a montat la Teatru Clasic „Ioan Slavici” din Arad o piesă intitulată „Humpty Dumpty”.
Entertainer-ul din Radio se numește Barry Champlain și realizează la o stație locală un talk show de noapte. Are mintea brici, e dur, adesea brutal, sigur pe sine, niciodată amabil cu ascultătorii. Nu îi consideră stăpânii săi, nu ține să le fie simpatic, nu îi flatează, nu le dă întotdeauna dreptate. Din contră. Îi ceartă, îi bruftuluiește, le închide brusc în nas telefonul când devin neinteresanți, nu are nici cea mai mică rezervă în a le spune asta. Nu se prezintă pe sine drept model, din contră bea, fumează, recurge chiar la ierburi, își biciuiește simțurile. Ar vrea legalizarea comercializării și consumului de droguri. Toate aceste ingrediente au însemnat pentru el rețeta succesului. Barry Champlain nu e defel amabil nici cu cei alături de care realizează emisiunea. Cu producătoarea Linda, cu tehnicianul Tom care asigură regia de emisie. Are un anume ascendent și în relația cu șeful stației pe nume Fred.
Numai că în seara de vineri care face subiectul piesei lucrurile merg cu totul altfel. Fred îl anunță că începând de luni programul lui va fi preluat de o mare rețea radio cu acoperire națională. Totul depinde de ceea ce se va întâmpla în seara respectivă. Când șefii marii stații sunt pe recepție. Așa că Fred vrea ca totul să fie impecabil. Barry nu trebuie însă să sară calul. Se impune să respecte reguli. Și uite așa Bogosian ne introduce în culisele massmedia, ale Radiolui, ale relațiilor dintre patronat și cei aflați în fața microfonului. Ascultătorii sunt și nu mai sunt aceiași. Sigur, pe mai departe unii îl sună pe Barry doar ca să se afle în treabă. Alții, spre a-și etala mai micile sau mai marile probleme personale. Dramele sentimentale. Unii o fac spre a deplânge starea moravurilor, alții deplâng starea mediului. Să nu uităm că suntem în anii în care se afirmă partidele și propaganda ecologistă. Apar însă și ascultătorii-problemă. Unul dintre aceștia începe prin a-l acuza pe Barry că prea face pe deșteptul și continuă prin a-l pune la zid din cauza originii lui semite. De aici un întreg complex de acuze referitoare la situația raporturilor dintre Administrația Statelor Unite și guvernul de la Tel Aviv. O relație construită pe banii proveniți din impozitele și taxele plătite de americanii simpli. Lui Barry i se comunică chiar că i s-ar fi pregătit un atentat cu bombă. Nu a fost decât o încercare de intimidare. Exemplar managerizat de omul de radio. Un tânăr drogat anunță că prietena lui pare a fi murit din cauza unei supradoze. Toată lumea, mai puțin Barry, intră în alertă. Tânărul în cauză pe nume Kent revine și mărturisește că totul a fost o farsă. Barry rupe cutumele și îl cheamă pe Kent în studio. O face încălcând cutumele postului, iar asta îl scandalizează pe Fred. Totul eșuează în catastrofă. Și în spectacol jalnic. Producătoarea Linda intră și ea prin telefon și își mărturisește iubirea pentru Barrry. Și din acest întreg acest puzzle se construiește imaginea unei Americi în derivă. „O Americă înfricoșătoare”, cum sună titlul unei cărți celebre a lui Edward Behr. O Americă privită dintr-o perspectivă evident de stânga. Barry folosește ultimele minute ale emisiunii spre a lansa o diatribă la adresa acestei Americi și a viitorului ei deloc foarte sigur. Mai departe… O tăcere care în spectacolul de la Teatrul Național din Craiova, regizat de Bobi Pricop, cu Sorin Leoveanu în rolul titular face cât o mie de cuvinte. În fine, barul, atentatul, moartea.
Aparent totul e simplu în spectacolul de la Craiova. Aparent totul s-a făcut fără niciun efort. A fost nevoie doar de un actor, e drept unul mare, pe nume Sorin Leoveanu, care să spună un text poate prea lung, poate ușor datat, poate nițeluș stângist. A mai fost nevoie de alții șapte care să joace personajele la vedere având și text ori executând acțiuni concrete (e vorba despre Cătălin Vieru, Romanița Ionescu, Marian Politic, Claudiu Mihail, Angel Rababoc, Alina Mangra și Vlad Udrescu), de alți câțiva care să facă live vocile ascultătorilor (Cătălin-Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Dragoș Măceșanu, Tamara Popescu, Gabriela Baciu, Angel Rababoc, Iulia Colan, Ramona Drăgulescu, Constantin Cicort, Ștefan Cepoi, Alina Mangra) de un percuționist care cântă live (Eduard Gabia), de un autentic om de radio (Bogdan Șerban, de la Radio Guerilla, care să ne introducă în atmosferă și în spațiu) și de un excelent sound designer (Alexander Raptis). A mai fost, desigur, nevoie și de talentul scenografului Nikola Toromanov, aflat la o recidivă în colaborarea cu Bobi Pricop după „Teroare” de la Târgu Mureș, care a realizat un decor ce delimitează trei spații. Cel al regiei de emisie, al studioului și al barului. Și cu asta-basta.
Doar de atât? Nici vorbă! Sorin Leoveanu ne ține în priză pe toți preț de vreo două ore. Se situează constant la cotele performanței. Își construiește personajul din voce și din atitudini. Este ba dur, ba căutat astfel, ba fals antipatic. Poartă masca brutalității. De autoprotecție. Este cel căruia nu îi pasă, nu se teme de nimeni. Care își ia în răspăr și șefii, și ascultătorii. Numai că vinerea aceea fiind cu totul altfel, tot mai altfel ajunge să fie și personajul interpretat de Sorin Leoveanu. Vulnerabil, tot mai uman, tot mai nesigur, scârbit de alții, de America în primejdie, de sine. Vlad Udrescu este excelent în rolul tânărului fără minte Kent. Vulnerabil, obraznic, needucat, lipsit de simțul oricărei valori. Cătălin Vieru (Tom), Romanița Ionescu (Linda), Marian Politic (Fred), Alina Mangra (Dr. Susan Fleming) și Claudiu Mihail (Spike) și Bogdan Șerban (acesta din urmă special guest star în rolul de News anchor) construiesc, aduc pe scenă atmosfera Radioului. Cea care l-a fascinat atât pe autorul piesei. O fascinație de la care a pornit totul. Cătălin – Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Dragoș Măceșanu, Tamara Popescu, Gabriela Baciu, Angel Rababoc, Iulia Colan, Ramona Drăgulescu, Constantin Cicort, Ștefan Cepoi joacă live, în specificul teatrului radiofonic, vocile celor care intră în direct, bat câmpii, își spun ofurile, amenință.
Regia lui Bobi Pricop este una defel îndrăgostită de sine. E născută în zodia eficienței. Cu o foarte bună coordonare a tuturor componentelor spectacolului. Poate că ar fi fost încă și mai bine dacă s-ar fi avut în vedere un plus de concentrare a partiturii. Zece-cincisprezece minute de spectacol în minus ar fi fost, cred, în favoarea montării. Ori poate doar a reprezentației de la premieră văzută de mine. S-ar fi eliminat probabil astfel cele câteva goluri de aer. Oricum, spectacolul de la Craiova este unul bun. Merită cu prisosință să fie văzut.
Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova
„Radio” de Eric Bogosian
Traducerea: Silvia Năstasie
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Nikola Toromanov
Asistent scenografie: Gabi Albu
Sound design: Alexandros Raptis
Producător delegat: Claudia Gorun
Cu: Sorin Leoveanu (Barry Champlain), Cătălin Vieru (Tom), Romanița Ionescu (Linda) Marian Politic (Fred), Alina Mangra (Dr. Susan Fleming), Claudiu Mihail (Spike), Eduard Gabia (Percuție live) Vlad Udrescu (Kent), Bogdan Șerban (Voce jingle), Cătălin-Mihai Miculeasa, Dragoș Măceșanu, Tamara Popescu, Gabriela Baciu, Angel Rababoc, Iulia Colan, Ramona Drăgulescu, Constantin Cicort, Ștefan Cepoi, Alina Mangra, Geni Maxim (Ascultători)
Data premierei: 14 decembrie 2019