Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…

O clipă, doi oameni. O iarnă, două chipuri într-o ninsoare blândă, anonimă, ca nenumărate alte ninsori care au fost și vor mai fi. O clipă din ziua de 22 decembrie 1964. Richard Burton și Elizabeth Taylor se află la Gstaad, în Elveția. El nu are nici 40 de ani, ea are 32. În 1964, se căsătoresc pentru prima dată. E abia începutul unei lungi și tumultuoase povești. Doi artiști răsfățați de Hollywood, surprinși aici într-o iarnă, într-o clipă de grație. Lui îi plac la nebunie sonetele și piesele lui Shakespeare, dar e sedus de glamour-ul din industria filmului. Ei îi place, înainte de orice, răsfățul și e sedusă de actorul acesta englez cu ochi albaștri și o voce care contribuie hotărâtor și la arta, și la farmecul lui. Priviți-i în albul nevinovat al ninsorii, al unei ierni care ar putea fi oarecare, și închipuiți-vă drumul lor. El rămâne, totuși, departe de varianta livrată constant și insistent de tabloidele însetate de senzațional.