Raluca Cîrciumaru, Teatrologie – Management cultural, Jurnalism teatral, UNATC București, anul II

În rubrica „Debut în Amfiteatru”, vă propunem noi voci în critica de teatru, studenți la facultățile de profil, care își doresc să facă practică în domeniu.

Spectacolul de teatru coregrafic „Eine Kleine Nachtmusik”, creație a lui Gigi Căciuleanu în spațiul teatral independent Unteatru, ia forma unui one-man-show care înglobează multe dintre vârfurile culturale ale istoriei omului în puțin peste o oră.

Ca o lecție de cultură dezordonată, reprezentația fluctuează dintr-un subiect în altul cu grația impusă de Lari Giorgescu, singurul element viu între forme schițate, oglinzi distorsionate și întuneric. O serie de momente mici, dar sugestive rezumă omenirea pe plan cultural, folosindu-se de noțiuni de filozofie, de mici prelegeri despre empatie, de referințe ale lumii spectacolului precum „Hamlet”, Commedia dell’ Arte sau „Don Giovanni” – de altfel, însoțindu-se în permanență de geniul compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, căruia parcă îi este dedicat recitalul cu elemente coregrafice. Precum Mica serenadă, „Eine Kleine Nachtmusik” de la Unteatru este o lucrare de cameră fără multe ornamente, cu aproape tot atâtea elemente de decor câte instrumente sunt necesare micii simfonii. Aceasta ilustrează, într-o manieră simplă, puterea omului de a crea.

Titlul ales vorbește mult despre dinamica și perspectivele „Eine Kleine Nachtmusik”, inspirat după lucrarea pentru orchestră de cameră a lui Mozart. Este deopotrivă umil și ironic în „micimea” sa, încercând să sugereze că moștenirea culturală a omenirii nu este cu nimic mai mult decât un cântec ușor copilăresc, dar măreț. În acest spirit, se sugerează că această „mică serenadă” a dansului și a poeziei este o scrisoare de iubire pentru toate marile minți ale timpului, pentru om.

„Eine Kleine Nachtmusik” sugerează omogenitatea geniului uman, reducând ideea de creator la un singur corp, care exprimă povara artistului. Refuzul de a înșira personalități și creații concrete, lăsând publicul doar să le intuiască, conferă un factor de generalitate a naturii umane și a excelențelor sale. Lari Giorgescu devine, astfel, un instrument al parafrazei operelor vizate, un simbol pentru condiția omului excepțional.

Semnificațiile spectacolului sunt sporite de soluții inventive și profund ludice, deopotrivă scenografice, coregrafice și regizorale. Cortina este eliminată încă de la începutul convenției, trasă pe diagonala spațiului precum un covor roșu care se pierde în zare în favorul nonconformismului. Ca un Galileo Galilei, unicul interpret dansează cu mingea – simbol al globului pământesc – cu distincție impusă de muzica clasică și cu zelul unei partide de fotbal în curtea școlii, formând o imagine inspirată și paradoxală. În ciuda lipsei unui partener, Lari reușește să construiască o relație scenică intimă cu fiecare piesă de recuzită, transformând apoi cu succes mingea în craniul bietului Yorick. Devine Omul Vitruvian, însă încadrat de o prismă, răstignit de ea, iar mai apoi încarcerat în cubul mic care, prin flexibilitatea artistului, pare să se extindă.

Prisma și cubul construite de scenograful Vladimir Turturica sugerează matematica din spatele fiecărei mișcări a artistului și folosesc drept simboluri ale perfecțiunii. Acestea au rol de ustensile de cunoaștere ale formelor în moduri noi, prin mișcarea constant concentrată și foarte elocventă a lui Lari Giorgescu. În același chip, sunetele iau alte forme și înțelesuri odată cu fragmentele de filozofie care pun întrebări în acest sens.

Cuvintele folosite în textul original al lui Gigi Căciuleanu sunt adesea la fel de complicate și de încurcate ca natura umană, într-o încercare de a egala caracterul pompos, monumental și minuțios al operelor lui Mozart. Pe-alocuri, devine greu de urmărit dintr-o dorință – pe care unii ar putea să o suspecteze drept elitism – de a vorbi poetic despre om și despre efortul copleșitor de a fi om. Modul de recitare este surescitat și ușor emfatic, dar doza de efort depusă și emotivitatea mișcărilor cer mai mult decât o frazare organică, iar Lari Giorgescu în contextul Gigi Căciuleanu nu este actor, ci dansactor, cu mijloace de exprimare care caută să spună altceva. La fel cum Mozart auzea zgomotele traduse în simfonii, artistul Gigi Căciuleanu vede forme și le transformă în mișcări.

Astfel, ideea de performance devine palpabilă, iar încadrarea spectacolului în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi de la Pitești pare firească. Ediția a XXIII-a a întâmpinat creația cu sala plină și deschidere spre o nouă perspectivă asupra artei spectacolului. Gigi Căciuleanu îmbină poezie dramatizată, mișcare și muzică clasică, tinzând spre o formă de creație totală. Finalul aspiră la o imortalitate a artei însăși și, prin urmare, și a artiștilor, sfârșindu-se în mod idealist prin gândul că existența eroilor depinde de existența noastră, de intențiile noastre de a descoperi aceste personaje legendare ale scenei culturii și de însușirea rolului de erou propriu.

Teatru Coregrafic

Un spectacol de Gigi Căciuleanu

Muzica: W.A. Mozart

Cu: Lari Giorgescu

One-man-show

Texte: Gigi Căciuleanu
şi un fragment de scenariu original de Comedia Dell’Arte
aparţinând lui W.A. Mozart

Scenografia: Vladimir Turturica
Light Design: Dragoș Mărgineanu

O coproducţie: UNTEATRU, ARTPRODUCTION FOUNDATION
& GIGI CĂCIULEANU ROMANIA DANCE COMPANY
Proiect co-finanțat de AFCN