Indiferent de calitatea în care mergem la teatru, spectatori profesioniști sau doar pasionați, ne plac cu adevărat spectacolele care ne emoționează. Iar un astfel de spectacol, care să te provoace la nivel afectiv, are ingredientele necesare pentru a fi unul bun. Poți obține emoția pe scenă în două moduri: structural sau empatic (sau și, și). Construiești o structură infailibilă, care să nu-ți lase vreun ochi uscat în sală sau faci apel la resorturile interioare ale artiștilor și scoți la iveală fragmente de viață care fac și cel mai puternic bărbat din lume să plângă. Orice cale ai alege, efectul e garantat dacă știi să pui toate elementele cap la cap.

Regizorul Cristian Ban și-a propus să ne prezinte în cea mai recentă premieră a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați, „MaMe”, viața secretă a mamelor noastre sau lucruri la care nu ne gândim aproape niciodată. Și o face împreună cu o echipă alcătuită din patru actori (Răzvan Clopoțel, Radu Andrei Horghidan, Ștefan Aleksandru Forir și Ionuț Alexandru Moldoveanu) și „mamele lor” (Ana Maria Ciucanu, Oana Mogoș, Svetlana Friptu, Elena Anghel), declarând spectacolul o creație colectivă.

Parcurgând caietul-program, aflăm că această producție s-a născut prin tehnica teatrului devised, atât de puțin aplicată în teatrul românesc de astăzi. Metoda presupune elaborarea unui spectacol printr-un proces de brainstorming, în care actorii, împreună cu întreaga echipă de creație, construiesc totul de la zero. Fără suport dramaturgic și fără vreo formă prestabilită, spectacolul se conturează pas cu pas, prin contribuția personală a fiecărui membru: amintiri, experiențe, sentimente, gânduri și trăiri pe care regizorul trebuie să le ordoneze și să le dea un sens teatral. Miza unui astfel de proiect urmărește, de regulă, expunerea unor probleme sociale într-un anumit context istoric. În România, teatrul devised a apărut în prima decadă a anilor 2000 și a fost aplicat de grupul Tanga Project. De atunci, prea puțini creatori îl folosesc.

Ce a reușit Cristian Ban prin spectacolul „MaMe”? O declarație intimă și asumată de dragoste pentru toate mamele din lume; practic, pentru viața însăși. Așa că, fie că vrem sau nu, spectacolul ăsta chiar vorbește despre fiecare dintre noi. Un subiect atât de simplu și, totuși, atât de puțin exploatat pentru vulnerabilitatea pe care o conține, care ne accelerează pulsul tuturor și ne provoacă un gol în stomac. Un pariu câștigat de la început.

Cu toții ne amintim de momentele crispate de la grădiniță, atunci când la fiecare serbare de 8 martie trebuia să îi recităm mamei câte o poezie. Emoția aia era înzecită și aș pune pariu că depășește orice trac simțit vreodată de un actor! Așa începe spectacolul „MaMe”, cu patru bărbați în toată firea care se străduiesc să spună, cu intensitatea trăirii de atunci, câte o poezie. Întreg scenariul se bazează pe narațiunile actorilor, pe experiențele lor din copilărie și adolescență care surprind relația fiecăruia cu propria lui mamă. Sunt mărturii vii, complet reale și emoționante, pe care cei patru actori le expun cu detașarea potrivită.

În înșiruirea firelor epice am apreciat coerența și fragmentarea precisă pe care regizorul Cristian Ban le-a folosit în realizarea suportului dramatic. Deși poveștile personajelor-reale ar putea părea siropoase, ritmul stabilit de regizor urmărește o dinamică bună, cu pante ascendente de secvențe comice și altele descendente, profund emoționale. De aici rezultă și o structură inteligent utilizată de Cristian Ban, care lasă biografiile lor să se construiască prin tot felul de momente amuzante din copilărie sau întâmplări bizare din adolescență. Îți dă timpul necesar să te apropii de personaje, să le îndrăgești (sau nu) și să empatizezi cu ele. Conduce curba dramatică până în punctul deznodământului, în care adultului i se face dor de acasă și de acel bine pe care-l simțea în preajma mamei sale. Tensiunea din finalul spectacolului este alimentată, mai ales, de tăcerile și așteptările mamelor, cărora nu le-a mai rămas nimic altceva de făcut.

Cristian Ban optează pentru un spațiu nu foarte încărcat, pe care îl gândește împreună cu scenografa Iulia Gherghescu. Se sugerează interiorul unei case, prin poziționarea unui singur perete de fundal și a două cadre metalice reprezentând structura de rezistență a locuinței. Deși minimal, decorul va fi transformat cu ajutorul elementelor de recuzită, pe care actorii le mută în funcție de întrebuințarea lor. Delimitarea spațială a scenelor se produce rapid, fără timpi morți în spectacol, cu ajutorul unei mese și a câtorva scaune. Chiar dacă există pasaje în care nu intervin verbal aproape deloc, Mamele sunt o prezență constantă în scenă, așa cum se întâmplă, de fapt, și în realitate. Fiecare dintre actrițe reușește să personifice perimetrul în care se află, ducându-și povestea mai departe cu răbdare.

Dacă întreg spațiul de joc este perceput ca metaforă a unei case spirituale, regizorul merge și mai departe, provocând spectatorii la tot felul de asocieri – nu în sensul exercițiilor de logică, ci, mai degrabă, al unor experiențe empirice. În jurul conceptului de maternitate este construită o secvență importantă a spectacolului: pentru a-și prezenta copiii, Mamele folosesc borcane de diferite dimensiuni (pentru fete și pentru băieți) pe care le așază cronologic pe o masă, umplându-le apoi (în mod egal) cu lapte dintr-o căldare. Mirosul și gustul laptelui proaspăt nu dispar niciodată din memoria noastră… În plus, în sens ontologic, asociem ideea de mamă cu prototipul femeii gospodine, singura forță umană care învinge cele 24 de ore ale unei zile și reușește să ducă toate sarcinile la bun sfârșit, având grijă de toți membrii familiei.

Cei opt actori susțin spectacolul cu lejeritate și siguranță. Partiturile lor se împart aproape în mod egal, fără roluri de forță sau de compoziție. Răzvan (Clopoțel), Radu (Andrei Horghidan), Ștefan (Aleksandru Forir) și Ionuț (Alexandru Moldoveanu) sunt patru prieteni care trec prin toate etapele vieții într-o oră și jumătate de spectacol. Prima poezie rostită la serbare, prima plecare la mare cu gașca, prima dragoste, prima experiență sexuală, primul dans cu mama, prima scrisoare, prima (și ultima) plecare din casa părintească. Ei vorbesc deschis și sincer despre toate întâmplările care i-au transformat în oameni mari și despre cum au trecut prin toate etapele împreună cu mamele lor. Cei patru actori aduc energie pe scenă și reușesc să-și dozeze potrivit emoția cu care împărtășesc întâmplări din viața lor personală. Pericolul de a se lăsa furați de propria poveste nu pândește niciodată, ei fiind într-un control permanent, exploatându-și spiritul ludic cât de mult posibil.

În completarea fiilor tineri și neliniștiți, cele patru Mame – Ana Maria Ciucanu, Oana Mogoș, Svetlana Friptu și Elena Anghel sunt făpturile delicate și puternice în același timp. Atât de diferite prin tipologia personajelor și, totuși, atât de asemănătoare prin natura lor. Cu mult mai tăcute, actrițele își cunosc bine traiectoriile și par să pășească pe scenă cu o grație aparte. Fiecare cu propria gingășie, fiecare având propria relație cu fiul său. Ana Maria Ciucanu este Mama liniștită, timidă și muncitoare, care îi transmite toate calitățile băiatului ei, Ionuț. Oana Mogoș are casa plină de copii și încearcă să facă față tuturor greutăților, fiind nevoită să renunțe uneori la lucruri pe care Răzvan și le dorește. Categorică și autoritară, duce pe umerii săi întreaga casă. Svetlana Friptu îl ascultă și îl înțelege cel mai bine pe fiul ei, Radu. Devine dependentă de el, iar plecarea lui de acasă îi va lăsa un gol profund în suflet. Elena Anghel este Mama cu o carieră impresionantă, dar care are atât de puțin timp de petrecut împreună cu Ștefan. Tăcerile sale sunt încărcate de melancolie, ea plecând mult prea devreme din viața fiului său.

Bine închegat și structurat, spectacolul „MaMe” în regia lui Cristian Ban oferă cu generozitate o experiență teatrală plurivalentă: readuce atenția asupra tehnicii teatrului devised (creație colectivă), valorizează capacitățile creative ale actorilor și provoacă publicului o sinestezie vizuală și emoțională. După ce pleci de la spectacolul ăsta, mai întâi te bucuri, simți că vrei să-l feliciți pe regizor pentru rezultatul obținut și apoi să te duci să-ți îmbrățișezi mama.

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

MaMe, creație colectivă

Spectacol realizat prin metoda devised theatre

Regia: Cristian Ban

Scenografia: Iulia Gherghescu

Distribuția: Svetlana Friptu, Ana Maria Ciucanu, Oana Mogoș, Elena Anghel, Radu Andrei Horghidan, Ionuț Alexandru Moldoveanu, Răzvan Clopoțel, Ștefan Aleksandru Forir