Dan Lungu a publicat romanul „Sunt o babă comunistă” în anul 2007. Cartea a devenit rapid un mare succes de librărie, un bestseller, din cel puțin două motive. Mai întâi a contat actualitatea temei – aceea a nostalgiei după comunism și pentru tot ceea ce a însemnat acesta sau, mai exact, după ceea ce unora dintre noi a început să li se pară că ar fi fost „binefacerile” Epocii de Aur – în al doilea rând, savoarea ieșită din comun a Emiliei Apostoae, personajul principal al cărții, „baba comunistă” de astăzi. Modestă fată de la țară pe care comunismul și politica acestuia de industrializare forțată au „transferat-o” în struţo-cămila socială reprezentată de proletariatul cu puternice și programat conservate reminiscențe rurale.

În vremurile comuniste de odinioară, Emilia a învățat o meserie, a lucrat în fabrică, ceea ce pentru ea a fost echivalentul unei promovări în ierarhia socială, și-a întemeiat o familie, a primit de la Sindicat şi de la Partid mult râvnita butelie și o așa-numită casă. De fapt, un apartament minuscul, standardizat la maximum. Unde mai pui că aceeaşi Emilia Apostoae și-a suplimentat profund neortodox, însă cum nu se poate mai „partinic”, adică în spiritul și în obișnuința vremurilor, veniturile, „transferând” în „patrimoniul” propriu ceea ce făcea parte din „proprietatea colectivă”, adică din „avutul clasei muncitoare”. Din cumulul acestor fapte s-a zămislit falsa impresie de confort și siguranță, de normalitate altminteri profund contrafăcută, de siguranță a zilei de azi ca și a celei de mâine.

De toate acestea s-au ales praful și pulberea după „evenimentele” din Decembrie 1989. Dificultățile, orbecăielile tranziției, amplificarea faliilor din societate, absența unei protecții sociale reale, pensia insuficientă, înaintarea în vârstă, tot mai amplificata și, până la un punct, justificata nostalgie după „vremea tinereţii” au adus cu ele alterarea memoriei şi „regretele” după „timpurile de odinioară”.

Falsele amintiri ale Emiliei juxtapuse celor ale altor personaje, fiecare dintre ele cu „comunismul propriu”, așa cum apar ele în cartea lui Dan Lungu l-au impresionat  pe bine-cunoscutul regizor de film Stere Gulea care în anul 2013 a transpus pe peliculă romanul. Iată, a venit acum și rândul dramatizării cărții și a transformării acesteia în materie primă pentru un spectacol de teatru, producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Dramatizarea cărții „Sunt o babă comunistă” a fost asumată de criticul și teatrologul ieșean Călin Ciobotari. Care a turnat povestea vieții Emiliei Apostoae în cadrele extrem de generoase ale unui show de televiziune. Făcută celebră de Dan Lungu (care apare și el în spectacol grație unei înregistrări video), Emilia Apostoae, nostalgică nu doar a comunismului care în România s-a făcut că moare acum mai bine de 30 de ani, ci și a vestimentației Angelei Similea, devine invitata principală a unei forme reciclate a emisiunii „Surprize, surprize”. Surprizele mai mult sau mai puțin reale fiind reprezentate de sosirea în studioul tv (bine sugerat de scenografia semnată de Inocențiu Ieremia) a soțului Țucu, a fiicei Alice și a logodnicului de peste Ocean al acesteia, dar și a securistului Dorofte, metamorfozat în călugăr și „frate” și, mai ales, a doamnei Rozalia. Fiecare având asupra comunismului propria lui imagine. Cea mai pertinentă, mai apropiată de realitate fiind aceea a doamnei Rozalia. Care în spectacolul regizat la Naționalul din Timișoara de Antonella Cornici  își găsește în Ana Maria Cojocaru o interpretă demnă de toată lauda.

Le-aș reproșa dramatizării, dar și spectacolului excesul de atenție arătat aducerii pe scenă a așa-ziselor „secrete” ale muncii de televiziune. E drept că actorii Matei Chioariu (care în seara reprezentației văzute de mine a preluat aproape din mers și rolul Actorului însărcinat să spună bancuri politice cu „tovarășul”), Roberta Popa-Ionescu, Cristian Szekereș și Alecu Reus plus componenții așa-numitului Corp de balet al show-ului (Ionuț Iova, Raul Lăzărescu, Răzvan Ciocoi și Marin Lupanciuc) sunt bine aleși și fac ca totul să aibă dinamism, savoare, nu doar zgomot, mai mult sau mai puțin pentru nimic. La bune cote de profesionalitate evoluează Iuliana Crăescu, Romeo Ioan și Doru Iosif.

Spectacolul timișorean regizat, cum spuneam, de Antonella Cornici beneficiază de prezența în rolurile principale a doi foarte buni actori – Claudia Ieremia și Ion Rizea. Impecabilă, credibilă, nuanțată, fără stridențe evoluția Claudiei Ieremia în Emilia Apostoae. Bine jucată dezabuzarea femeii în fața „minciunilor” televizate, excelentă partea în care Emilia își apără propriile convingeri, cu efect punctat momentul în care Emilia află că toate mișcările ei au fost atent monitorizate. Evoluția Claudiei Ieremia este riguros contrapunctată de aceea a lui Ion Rizea care, în rolul Țucu, aduce pe scenă un soț și bonom, și cumsecade, și sincer, și realist, și nițel prostuț. A cărui misiune este aceea de a arăta că, deși el și Emilia au împărțit același acoperiș și aceeași viață, fiecare a perceput-o, dar și-o amintește cu explicabile și bine relevate nuanțe. Or, exact acesta este sensul romanului, iar faptul că el a fost conservat nealterat în spectacol mi se pare lăudabil.

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timișoara

„Sunt o babă comunistă”

Dramatizare de Călin Ciobotari după romanul omonim al lui Dan Lungu

Regia artistică: Antonella Cornici

Scenografia: Inocențiu Ieremia

Video: Andrei Cozlac

Coregrafia: Victoria Bucun

Sound design: Sebastian  Hamburger;

Cu: Claudia Ieremia (Emilia Apostoae), Ion Rizea (Țucu, soțul Emiliei), Roberta Popa –Ionescu (Prezentatoarea), Matei Chioariu ( Regizorul de platou, Actorul), Cristian Szekeres (Cameraman 1), Alecu Reus (Cameraman 2), Iuliana Crăescu (Alice), Romeo Ioan (Soțul lui Alice), Doru Iosif (Călugărul Dorofte) și Ionuț Iova, Raul Lăzărescu, Răzvan Ciocoi, Marin Lupanciuc (Baletul emisiunii)

Data reprezentației: 29 ianuarie 2020