În urmă cu câteva zile, în foaierul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a oferit într-o conferință de presă primele informații cu privire la programul ediției din 2020 a pretigiosului eveniment, care va avea loc în perioada 12-21 iunie, sub sloganul „Puterea de a crede”.
Cu această ocazie, s-a anunțat și calendarul pregătirilor pentru FITS 2020. Programul spectacolelor se va face public la 1 martie. Pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, se vor pune în vânzare biletele și se vor oferi și informații despre evenimentele speciale confirmate.
Personalitățile care vor primi o stea pe Aleea Celebrităților anul acesta sunt Sasha Waltz, Israel Galvan, Denis O’Hare, Jan Lauwers, Helmut Stürmer, Akram Khan.
Ediția din 2020 va cuprinde, de asemenea, o secțiune nouă pentru Bursa de Spectacole, Pitch Session, cu două jurii internaționale. Acestea vor selecta zece propuneri de spectacole ce urmează a fi prezentate la scenă deschisă în cadrul evenimentului. Înscrierile la Bursă se pot face până pe 31 martie, însă numai cei care se înscriu până la finele lunii februarie mai pot beneficia de reducerile semnificative oferite de organizatori.