Trei adolescenți surprinși exact în acea perioadă de grație, când visele, nebunia, inocența și tentațiile de orice fel le țin loc de personalitate. Textul regizorului, dramaturgului și scenaristului american Kenneth Lonergan, „Asta-i tinerețea noastră”, se pare că l-a marcat pe Radu Iacoban, care îl pune acum în scenă pentru a doua oară, de astă dată la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. După ce, așa cum povestește el însuși, l-a întâlnit pe Lonergan la New York, în urmă cu câțiva ani, Radu Iacoban s-a îndrăgostit de acest text, poetic, dar în aceeași măsură violent – acea violență a crizelor adolescenței, când drogurile și primele amoruri fac casă bună și libertatea se confundă periculos cu teribilismul –, în care e surprins exact acel moment scurt din viața fiecăruia când în noi înflorește un întreg Woodstock.

Pe scena Sălii Studio a Teatrului din Brăila, Radu Iacoban creează un mic univers care se dorește adolescentin. Un apartament mai degrabă fără personalitate – ceea ce poate fi un element caracterizant pentru adolescenții de azi (?) –, cu un pat mare în mijloc, o cameră de filmat îndreptată spre el, pe care, protagoniștii o folosesc din când în când, că doar trăim în lumea online-ului, și instrumente muzicale, un sintetizator și percuție. Care vor fi folosite des în spectacol. Poate puțin cam des… Și nu poți să scapi de întrebarea de ce într-un apartament cu design mai degrabă neutru așteaptă niște ditamai tobele, gata pregătite, să vină cineva care să se așeze la ele și să înceapă să cânte. Convenția, desigur… Și, deși momentele muzicale sunt puternice și electrizante pentru sală, prima parte din spectacol e ușor parazitată de ele. Și aproape că nu-ți lasă timp să simți cum crește povestea.

Povestea care ar putea fi rezumată simplu. Doi adolescenți, fiecare provenind dintr-o familie cu probleme, unul marcat de dispariția surorii, celălalt de lipsa de interes a părinților, sunt cuceriți de droguri și în plin episod de teribilism. Unul e macho și pare că deține controlul, celălalt e mai degrabă inocent, dar visând să devină macho, are o colecție superbă de jucări și obiecte vechi și tocmai i-a șterpelit tatălui, care nu prea e prieten cu legea, vreo câteva mii de dolari. Se ascunde în apartamentul prietenului și încearcă să cucerească o fată… Iar fata e și ea un amestec delicios de candoare și teribilism. Dennis, Warren și Jessica.

Ca să lase timp poveștii să crească pe scenă, în fața spectatorului, Radu Iacoban dilată anumite acțiuni și gesturi, pe unele însă le accentuează în exces, iar altele suferă ele însele de un anume teribilism… cum ar fi scena mai degrabă inutilă în care Dennis merge la WC și, ca în filmele românești de după Revoluție, simte nevoia să arate cu orice preț detalii. Dar în esență spectacolul surprinde frumos, în o mie de nuanțe, o lume.

În rolul Dennis, tânărul macho, care vrea să lase și să-și lase impresia că poate rezolva totul și că are un prieten pentru orice situație, dar el e, de fapt, teribil de fragil, Nicholas Cațianis e corect și credibil și are farmec, deși își construiește personajul linear. Blanca Doba creează o Jessica absolut cuceritoare. Îi surprinde toată fragilitatea, toată acea nesiguranță bine disimulată în siguranță și aroganță, e nuanțată și ghicești în ea un mic univers ce stă să explodeze. Exagerează poate în anumite gesturi și îngroașă puțin latura „vulgară”, ceea ce nu e neapărat necesar, dar în esență reușește să transmită atât de frumos nebunia și candoarea acelui moment Woodstock în care se află viața ei. Se îndrăgostește și se teme, e atrasă și se teme, ar vrea să dăruiască, dar se teme, e conștientă că momentul de grație va trece și că în curând, foarte curând, va deveni femeia care nu va mai înțelege nimic din adolescenta care e azi și din visurile ei. Și e atât de frumoasă scena când dansează cu Warren… Păcat că regizorul nu lasă melodia să se audă încet, pe telefon, exact așa cum o pune Warren, scena ar fi crescut în farmec și intimitate.

Iar în rolul Warren, Radu Iacoban îl distribuie pe Ciprian Chiricheș, un foarte tânăr actor care construiește însă un personaj adorabil, nuanțat inteligent, cu treceri subtile de la un moment la altul și de la o stare la alta, care știe să domine scena și să creeze relație cu ceilalți parteneri, care cântă excelent și are momente când transformă spectacolul în micul lui show.

Ce-i lipsește spectacolului „Asta-i tinerețea noastră” de la Brăila? Pe alocuri măsura, care îi scade ritmul și face să-i simți lungimile. Ce are, în schimb? Plăcerea de a juca și energie. Care sunt molipsitoare.

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

Sala Studio

„Asta-i tinerețea noastră” de Kenneth Lonergan

Traducerea: Radu Iacoban

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Light design: Bogdan Gheorghiu

Distribuția:

Dennis Ziegler – Nicholas Cațianis

Jessica Goldman – Blanca Doba

Warren Straub – Ciprian Chiricheș

Foto: Adrian Bulboacă