Cunoscut la nivel mondial prin piesa „Incendii” – montată în România la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara de Radu-Alexandru Nica, în 2015, și la Teatrul Bulandra din București, în 2017, de o echipă de absolvenți de la UNATC –, Wajdi Mouawad este numit în 2016 director al Théatre National de la Colline din Paris. Un an mai târziu, noua sa creație „Păsări” este primită cu entuziasm de către public și critica de specialitate. Ceea ce este neobișnuit pentru această lucrare este faptul că textul a fost scris în întregime înainte de începerea repetițiilor, întrucât trebuia tradus din franceză în patru limbi. La premieră nu s-a vorbit însă franceza, ci engleza, ebraica, araba și germana. În teatrele de limbă germană, „Păsări” este una dintre cele mai jucate piese străine din acest sezon, atât în versiunea în patru limbi, cât și în cea pur germană.
În Austria, drama lui Mouawad se află pe afișul a nu mai puțin de patru teatre: la Akademietheater Viena, Schauspielhaus Graz, Schauspielhaus Salzburg și Tiroler Landestheater din Innsbruck. Este clar că subiectul piesei este perceput ca fiind de mare actualitate. Dar despre ce este vorba? Tânărul genetician Eitan, care provine dintr-o familie de evrei, o întâlnește în biblioteca Universității din New York pe Wahida, o tânără de origine arabă. Este dragoste la prima vedere. Însă părinții lui Eitan – evrei din fosta Germanie de Est – nu sunt sub nicio formă de acord cu legătura fiului lor. După o dispută zdravană, în special cu tatăl său, tânărul simte că nu poate fi descendentul acestuia. În timpul unui test genetic pe care îl efectuează în secret, Eitan descoperă că tatăl său nu ar fi fiul biologic al bunicului său. Pleacă astfel împreună cu Wahida în Israel pentru a o vizita pe bunica lui Eitan și a afla secretul familiei.
„Păsări”, Graz; @Lamprecht-Karelly
La Schauspielhaus Graz, Sandy Lopicic, regizor și compozitor al muzicii deopotrivă, imaginează un prolog format dintr-un joc ritmic luminos de lămpi verzi. O idee metaforică reușită pentru a reda rutina zilnică a celor doi îndrăgostiți care fac cunoștință la bibliotecă. Deosebit de ingenios este decorul realizat de Vibeke Andersen: construcția în formă de Y sub forma unui recipient de sticlă ce poate fi parcurs pe dinăuntru se aseamănă cu un cromozom, dar va atinge niveluri mai semnificative pe parcursul serii. Prin el se va târî în pielea goală Eitan, după ce va intra în comă în urma unui atac terorist în Israel. Şi tatăl său se va rostogoli înăuntru mai târziu, când se va afla, asemenea lui Eitan, într-o situație limită a vieții.
Drama „Păsări” discută subiecte de identitate culturală, națională și religioasă pe fundalul conflictului din Orientul Mijlociu. Complotul este similar poveștii lui Romeo și a Julietei. Tragedia este reflectată în istoria unui diplomat arab de la începutul secolului al XVI-lea, care exemplifică calvarul dintre lumea musulmană și cea creștină. Este vorba de Leo Africanus, pe numele adevărat al-Hassan ibn Muhammad al-Wazzan al-Fas. Născut în Maroc, diplomatul este capturat de pirați și vândut în 1518 Papei Leon X. Acesta îi redă libertatea, nu înainte de a-l reboteza în Giovanni Leone. Acest personaj este subiectul disertației de doctorat a Wahidei. Totodată, tatăl lui Eitan descoperă că este descendentul oamenilor pe care îi disprețuiește cel mai mult. Sfârșitul său tragic poate fi văzut ca un șoc, o consecință a zdruncinării principiilor sale solide.
@Matthias-Horn
Folosind flashback-uri către masacrul Sabra și Shatila din 1982 în care creștini libanezi au măcelarit în jur de 3.500 de civili palestinieni, Mouawad prezintă un capitol deosebit de crud al urii între arabi și evrei. În același context este reamintit încă un eveniment istoric. Războiului de Şase Zile din 1967 reprezintă un moment de cotitură al dramei, al bunicului lui Eitan și, prin urmare, al întregii familii.
Muzica live compusă de Lopicic este un amestec de sunete orientale și occidentale. Face o referire iscusită, deși foarte subtilă, la modurile de viață ale tatălui lui Eitan și ale fiului său. În ciuda unor lungimi excesive ale primei părți, după pauză spectacolul este plin de imagini reușite. Producția prezintă câteva idei regizorale inedite, rămâne însă, în ciuda tuturor evenimentelor dramatice, distantă din punct de vedere emoțional.
La Akademietheater Viena piesa scrisă de autorul libanezo-canadian este pusă în scenă de Itay Tiran. Israelianul în vârstă de 39 de ani este o vedetă de teatru și televiziune în țara sa natală și unul dintre artiștii nou-veniți în ansamblul Burgtheater. Multilingvismul este unul dintre obiectivele principale ale noului director Martin Kušej, care susține că „Austria este un melanj al multor culturi, fiind definită de această diversitate”. „Păsări” este astfel jucată la Viena de un ansamblu internațional de artiști în patru limbi: în germană, engleză, ebraică și arabă. Aproximativ optzeci la sută din spectacol se vorbește engleza. Iar pentru supratitrare sunt folosite mai multe ecrane mobile (scenografia: Florian Etti). Pe aceleași panouri vor fi proiectate imagini de epocă ce reflectă războaiele dintre palestinieni și israelieni. Tot cu ajutorul ecranelor sunt concepute diverse spații: o cameră de spital, un post de control de frontieră, masa de Pesah în jurul căreia are loc conflictul familiei lui Eitan.
@Matthias-Horn
Dacă la Graz o scenă de goliciune – în care o femeie soldat israeliană o percheziționează până în locurile cele mai intime pe Wahida – era prezentată subtil, într-o lumină difuză, la Viena aceasta este arătată în mod direct, fără menajamente. În schimb, în capitala austriacă, mult mai simbolică este scena în care tatăl lui Eitan află că este descendentul nației pe care o disprețuiește cel mai mult: bustul său gol este acoperit de cuvinte arabe. Nu este de mirare că, după ce descoperă că este, de fapt, la origine un palestinian, are un atac vascular cerebral care îi va fi fatal.
În final, multilingvismul producției vieneze se dovedește a fi o problemă pentru mai mulți spectatori neobișnuiți cu acest gen de montări. În plus, supratitrările sunt de multe ori ilizibile. Itay Tiran reușește să stârnească emoții puternice, nu izbutește să evite însă, pe alocuri, patetismul și melodrama, în pofida ansamblului actoricesc de excepție.
