Odată cu spectacolul cu piesa Asta-i tinerețea noastră a dramaturgului american Kenneth Lonergan, Radu Iacoban se află în fața unei duble recidive. Revine la Teatrul Maria Filotti  din Brăila, acolo unde stagiunea trecută a montat un bun și aș zice și iconoclast spectacol cu ionesciana Cântăreață cheală și pleacă în căutarea propriei lui tinereți (adolescențe?) regizorale. Se întoarce cu vreo 8 ani în urmă, atunci când a pus în scenă scrierea lui Lonergan la Godot Café Teatru, cu actorii Conrad Mericoffer, Paul Ipate și Ioana Blaj care au evoluat în scenografia creată de Ana Ularu. 

Piesa respectă regula celor trei unități clasice. De loc, de timp și de acțiune. În aproape două ore, în spectacol la vedere cronometrate, reface un moment, câteva ore din viața a trei tineri. De-abia ieșiți din adolescență, de condiții sociale diferite, unii cu bani (Dennis Ziegler și Warren Straub), alții, mai degrabă, fără (Jessica Goldman). Tustrei proveniți din familii cu probleme, ei înșiși cu probleme. Cea mai gravă dintre ele fiind aceea a drogurilor. Par niște tineri furioși în era post-post-modernă care nu cântă la trompetă precum făcea odinioară Jimmy Porter, ci la sintetizator și tobe. 

Dennis e zdrobit de succesul social-artistic al tatălui și de poza socială în care i se complace mama. Așa că a decis să pozeze și el însuși. În sigur pe sine, în macho, în coureurs des dames. Locuiește singur, într-o garsonieră oarecare, a cărei chirie este plătită cu regularitate de părinți, care socotesc că astfel s-au achitat de obligații. Jessica pare să nu aibă decât mamă de al cărei control se străduiește să scape. La început pozează poate nu neapărat în femme fatale, însă în tânără experimentată. Sigură pe sine. Se dovedește însă extrem de vulnerabilă. Cel mai complicat dintre cei trei e Warren. Are în spate o traumă familială. Moartea în condiții suspecte a surorii sale mai mari. De unde despărțirea părinților, poate și condiția de semi-interlop a tatălui. Tată care admite orice, numai consumul de droguri, nu. Warren este intimidat vizibil de Dennis care îi servește drept model, dar care îi și induce sistematic și egoist ideea că nu s-ar putea descurca onorabil în compania și în fața unei fete. Pare un copil întârziat, marcat chiar de un ușor retard mental, cvasi-incapabil să se despartă de jucării și de obiecte de odinioară care au o valoare supradimensionat sentimentală. Încrederea în el însuși îi este redată de felul în care izbutește să se comporte în relație cu Jessica. Ține, aparent, doar până la revenirea lui Dennis. Revenire cu ocazia căreia se dovedește vulnerabilitatea falsului macho. De aici, din acest moment, lucrurile se schimbă iarăși. 

Meritul esențial al spectacolului semnat regizoral de Radu Iacoban constă, cred, în remarcabila gestionare a acestor repetate răsturnări de situație. În alcătuirea unei distribuții capabile să le releve. De pildă, până către partea finală, eu însumi am căzut în capcană și era mai-mai să cred că regizorul l-ar fi distribuit greșit pe  Nicholas Cațianis jr. în rolul Dennis Ziegler. Nici vorbă, Nicholas Cațianis este exact ceea ce trebuie. Falsul macho. Băiatul frumos, sportiv, cu talente muzicale, „cu vorbele la el” cum se zice îndeobște, un discoureur perfect până la proba faptelor. Moartea unui prieten, probabil din cauza unei supradoze, duce la căderea măștii. Foarte bună și Blanca Doba. Jucând un personaj care în primele momente din apariție încearcă să fie o Marylin Monroe sau o Greta Garbo de cartier. Mai încolo, tot mai sensibilă, mai fascinată de Warren, mai copilă. Iar interpretul lui Warren, foarte tânărul actor Ciprian Chiricheș, este o mare revelație. Trece cu siguranță, fără exagerări prin schimbările atitudinale și psihologice ale personajului. Nu îngroașă, nu devine ridicol, are ritm, are personalitate. Evoluează cu o maturitate profesională de invidiat. Cred că va face carieră. Adevărată. Cum se zice, va fi un nume.

Scenograful Tudor Prodan a creat un interior voit impersonal. O cameră oarecare, un pat, instrumente muzicale, o cameră de luat vederi. Asigurând aerul de generalitate al situațiilor. Inspirat și exact ce trebuie light design-ul semnat de Bogdan Gheorghiu. 

Așa cum s-a observat deja, sunt prea lungi numerele muzicale intermediare în care Nicholas Cațianis și Ciprian Chiricheș își probează realele înzestrări în domeniu. În schimb, mi s-a părut prea scurt și poate insuficient mizând pe interiorizare momentul dansului dintre Jessica și Warren. E însă vorba de detalii. Important e că Radu Iacoban, colaboratorii lui fideli, Tudor Prodan și Bogdan Gheorghiu, și cei trei tineri actori ne oferă aproape două ore de teatru. Fără derogări supărătoare.     

Teatrul “Maria Filotti” din Brăila 

“Asta-i tinerețea noastră” de Kenneth Lonergan

Traducerea: Radu Iacoban

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Light designer: Bogdan Gheorghiu

Distribuția: 

Dennis Ziegler – Nicholas Cațianis jr.

Jessica Goldman – Blanca Doba

Warren Straub – Ciprian Chiricheș

Foto: Adi Bulboacă

Data reprezentației: 29 februarie 2020