Dacă la teatru mai mergem din când în când pentru că ne plac emoțiile la cald, dacă literatură mai citim în metrou sau în zilele ploioase ca să evadăm în lumi imaginare, oare în ce relație mai suntem cu poezia? Dacă singurele poeme care îți vin în minte sunt „Somnoroase păsărele” sau „Luceafărul”, Eminescu ar fi mândru, însă e și un semn că ai multe altele de descoperit. Din fericire, Google-ul e plin, așa că nu-ți va fi greu să găsești versuri care să te cucerească. Sau poți să asculți unele dintre cele mai frumoase poezii spuse de patru tineri actori în spectacolul „Poezie`n XXI”, montat de Vlad Trifaș la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.

Cum devin poeziile un scenariu de teatru? Cu ceva imaginație și printr-o selecție inspirată. Vlad Trifaș alege 20 de poezii cunoscute și mai puțin cunoscute, semnate de clasici ca Marin Sorescu sau Nichita Stănescu sau de autori contemporani ca Iv cel Naiv. Apoi gândește următoarea situație: o gașcă de actori se întâlnește să repete, iar unul dintre ei propune să facă un spectacol de poezie. Replica Dar pe cine mai interesează azi poezia?lansează o provocare de o oră și jumătate, timp în care Bianca Cuculici, Ștefan Pavel, Ștefan Craiu și Tudor Andronic își fac mărturisiri în versuri. Iar spectatorii îi urmăresc fascinați pentru că văd, unii dintre ei poate pentru prima dată, un spectacol de poezie dinamic, în care emfaza rostirii este înlocuită de umor și sensibilitate. Interpretările lor au teatralitate, fiind însoțite de momente scenice construite pe baza versurilor. Poeziile au propria lor poveste, animată de vocile interioare ale celor patru.

Prin contribuția scenografei Iolanda Mutu Jr., scena Sălii Studio se umple de obiecte de mobilier – scaune, canapele, un cuier, manechine – spațiu care pare să te ducă în culisele unui teatru. Adică acolo unde se produce magia de cele mai multe ori, când dai textul cu partenerul înainte de spectacol sau când urmărești din umbră momentele celorlalți, locul în care inima stă să-ți sară din piept, iar fluturii îți invadează stomacul. Clipa dinainte de a-ți da întâlnire cu personajulpe scenă. Însă, cu toată intimitatea acestui spațiu, găsești oricând loc să te plimbi cu bicicleta în timp ce spui „Balada chiriașului grăbit”…

Dintre toate artele, cred că cel mai greu ne îndrăgostim de poezie și asta pentru că nu-i acordăm niciodată suficient timp… Meritul spectacolului „Poezie`n XII” este de a ne face atenți la ceea ce auzim și vedem. De a ne reaminti că poezia nu e demodată, ci că noi nu mai avem răbdare sau nu mai știm să o descoperim, să o spunem sau să i-o oferim cuiva. Vlad Trifaș reușește prin acest spectacol să traducăpoezia în cuvinte calde, să o apropie de public și să-i dea o dimensiune teatrală. Ca într-un joc, recitările actorilor curg firesc, ritmic, pline de candoare și de sinceritate. Decupajul secvențelor urmărește o dinamică, cele mai emoționante alternând cu altele de respiro. Aproape că nici nu-ți dai seama că urmărești, de fapt, un colaj liric.

Cu toate că rostirea poeziilor presupune explorarea unor resorturi interioare sensibile, regizorul optează pentru o distribuție preponderent masculină. Și nu greșește. Prin prezența ei discretă, Bianca Cuculici are câteva poeme de forță, pe care le exprimă cu ghidușie și suavitate. Ștefan Craiu, actor în trupa Teatrului „Anton Pann”, îmbină umorul cu spiritualitatea, compunând momente extrem de puternice. Tudor Andronic contribuie cu un strop de dramatism în recitarea unor texte de profunzime. Ștefan Pavel construiește scurte monologuri în jurul fiecărui poem, aducând pe scenă micro-universuri pe care le descrie cu atâta emoție, încât începi să le vizualizezi. Cei patru contribuie, în mod atât de diferit, la crearea unei stări care umple o sală întreagă.

„Poezie`n XII” începe cu „Soldatul și pasărea” lui Nichita Stănescu, o pildă scurtă despre cum să nu-i îndepărtăm pe ceilalți. Apoi ne dă întâlnire cu I.L. Caragiale în „Prea sărac” și ne vorbește despre „Tristețea, monstru nesătul” (Iv cel Naiv) și ne amintește de „Subțirica din vecini” și de „Balada” lui George Coșbuc. După „În fiecare zi” de Romulus Vulpescu, în care ne reamintim cum să apreciem fiecare clipă, ne rugăm ca toți cei dragi nouă să ne fie aproape în „Doamne, dacă-mi ești prieten” (Spiridon Popescu) și încercăm „Poezie în limba sparga” de Nina Cassian. Cu ultimul poem, „Macedonski” al lui Sorescu, vorbim despre posteritatea creatorului și cădem pe gânduri, inspirăm adânc, ne ștergem colțurile ochilor și aplaudăm.

După ce am plecat de acolo, deja știam pe dinafară fragmente din poeziile lor, descoperisem lumi despre existența cărora nu aveam habar și mi s-a făcut dor să citesc. Să găsesc liniște și să dau timp versurilor să se așeze. Uitasem ce senzație simplă și plăcută e… „În fiecare zi, ne batem joc / De păsări, de iubire și de mare, / Și nu băgăm de seamă că, în loc, / Rămâne un deșert de disperare.” Versul tău preferat care e?

Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

„Poezie`n XXI”

Regia și muzica: Vlad Trifaș

Scenografia: Iolanda Mutu Jr.

Distribuția: Ștefan Pavel, Bianca Cuculici, Ștefan Craiu, Tudor Andronic

Foto: Andreea Nițișor