Când am trimis redacției, cronicile pe care ați putut să le citiți în numărul revistei noastre de săptămâna trecută, m-am gândit cu nostalgie și tristețe că, după ele, va urma o lungă pauză. După cum toată lumea știe, nicăieri în țară nu se mai joacă, s-au oprit și repetițiile și nimeni nu poate spune pentru câtă vreme. Mă gândeam că va trebui să aștept mult până să pot spune punct și de la capăt.
Din dorința de a nu-și pierde spectatorii, de a le reaminti acestora că teatrul există, că teatrul nu moare niciodată, unele instituții de spectacole au decis să își difuzeze o parte din spectacole online. Slujindu-se de înregistrările pe care le au în arhive, unele mai bune, altele mai proaste. Nu calitatea lor face obiectul acestor rânduri. Mă mulțumesc doar să îmi exprim speranța că vom trage niscaiva învățăminte și din această situație.
Mărturisesc că mi-a trecut la un moment dat prin minte să mă uit la aceste transmisiuni și să scriu despre ceea ce am văzut. Dacă m-am hotărât să o fac, lucrul acesta se datorează în primul rând excelentei decizii a actorului Sebestyén Aba, de ani buni managerul și sufletul Teatrului particular Yorick Studio din Târgu Mureș, de a pune la dispoziția publicului pentru câteva zile, și nu doar la o anumită oră, înregistrarea unui excelent spectacol. Cel cu piesa 20/20 a Gianinei Cărbunariu, pus în scenă de autoarea însăși, regizoare de profesie, în stagiunea 2009/2010. Din distribuția originală făceau parte actorii Virgil Aioanei, Bányai Kelemen Barna, Berekméri Katalin, Carmen Florescu, Mădălin Ghițescu, Korpos András, Rolando Matsangos, Sebestyén Aba, Cristina Toma, Tompa Klára. Li s-au alăturat în timp, adică au făcut înlocuiri Paula Gherghe și Radu Iacoban. Au mai colaborat la proiect artistul vizual Maria Drăghici și teatrologul Boros Kinga care a realizat traducerea textului în limba maghiară și a fost, concomitent, asistent dramaturgie.
Se cuvine spus că spectacolul a fost postat în ziua de 20 martie, adică exact atunci când, în urmă cu 30 de ani, s-au petrecut întâmplările asupra cărora provocau la reflecție realizatorii lui. Tragicele evenimente de la Târgu Mureș, din primăvara anului 1990.
Intenția Gianinei Cărbunariu și a echipei sale a fost aceea ca în spectacolul nu doar bilingv, căci replicilor jucate în română și maghiară li s-au asociat altele rostite în engleză și franceză, să încerce să deslușească, cu mijloacele teatrului, situațiile și motivele evenimentelor sângeroase petrecute acum exact 30 de ani. Să afle de ce niște oameni, până atunci pașnici, aparținând etniilor română și maghiară, au uitat peste noapte tot ceea ce îi lega. Prietenii, suferințe comune, teroarea, persecuția comunistă. În mintea lor s-a făcut dintr-o dată vid, rațiunea a fost pusă la o parte, așa că s-a instituit o stare de beligeranță, de ură. Oamenii nu au mai fost oameni, ci niște umanoizi care au căutat la repezeală furci, topoare, cu ajutorul cărora au vrut să își impună propriul adevăr.
Respectivii au trăit urât prezentul din cauza unei false, înspăimântătoare citiri a trecutului. Românii au crezut, din cauza a ceea ce azi numim fake news, că vor fi goniți din locurile unde au trăit o viață. S-au speriat la gândul că Ungaria va anexa Ardealul. Ungurii, interesat stimulați de unii “binevoitori”, s-au gândit că ar fi venit momentul refacerii socotelilor. Puterea nou instalată a profitat și a creat un SRI nicidecum epurat de cadrele fostei Securități. Urmărind acum spectacolul mi-am pus întrebarea dacă nu cumva Puterea a stat o vreme cu mâinile în sân, fiindcă ce s-a întâmplat atunci îi convenea și din perspectiva celebrului Punct 8 al Proclamației de la Timișoara.
Câteva zile mai târziu, beligeranții s-au întâlnit față în față. Voiau să uite hiatusul creat între ei cât mai urgent posibil. Se priveau cu prudență, stânjeniți, rușinați. S-au gândit că e mai bine să nu vorbească. Au sperat că tăcerea vindecă rănile. Nu a fost să fie. Într-o piesă a Alinei Nelega, Double Bind, pusă în scenă în 2014 la Teatrul Național din Târgu Mureș (spectacol regizat de autoare în colaborare cu Kincses Réka) se făcea observația că oamenii celor două etnii circulă pe mai departe de trotuare diferite. S-o fi schimbat ceva de atunci sau totul se judecă pe mai departe în termenii de noi și ei ?
Gianina Cărbunariu a pornit, cred, de la aceste premise. A înțeles că nu e rostul teatrului să se substituie politologilor, sociologilor ori istoricilor. Că nu stă în puterea unui spectacol să stabilească adevărul. Că teatrul poate opera, eventual, doar ceea ce Tzvetan Todorov numea stabilirea faptelor. O face din perspectiva memoriei, nu a istoriei. 20/20 înseamnă o tentativă de reconstituire în limbaj teatral a felului în care forțele combatante își explică peste timp acțiunile.
Explicațiile nu au fost, nu sunt nici azi pe deplin concordante. A existat, există și azi un 20 martie al românilor, așa cum există un 20 martie al ungurilor. Tot la fel cum a existat un 20 martie din perspectiva anului 1990, altul din perspectiva anului 2009, un al treilea din aceea a lui 2020. Titlul spectacolului invocă o formulă fizico-medicală. Prin care oftalmologii indică acuitatea vizuală perfectă. 20/20 era în 2009, este și astăzi, un apel la normalitate, la luciditate. Chiar își asumă în ultimele minute statutul de manifest. Refuzând răspicat manipularea.
Actorii din distribuție erau în 2009, în marea lor majoritate, în primii ani de carieră. Azi cei mai mulți dintre ei se pot lăuda cu o fișă de creație consistentă. I-am admirat jucând prudența, teama, rușinea. Tăcerile sunt dintre cele mai elocvente. Interpreții o joacă, o vorbesc la modul excelenței. Fiecare secvență își are rostul ei. Fiecare semn e util întregului. Comicul se amestecă admirabil cu dramaticul. Regizoarea nu adoptă – și bine face – stilul grav-îmbățoșat. Dar nici joaca/jocul fără sens și fără miză. 20/20 e un superb exemplu de echilibru. De gradare a tensiunii. Fiecare interpret nu e doar foarte bun, nu doar, cum se spune, de acolo, e bun prin capacitatea de a răspunde necesităților întregului. Un semn că arta teatrului stimulează buna înțelegere. De ea avem nevoie și în zilele noastre. Zile de încercare. Zile cumplite.
