Pe 1 aprilie 1990, la iniţiativa cunoscutului actor Ion Lucian, a fost înfiinţat Teatrul EXCELSIOR ca teatru pentru copii şi tineret. Actul de naştere i-a fost semnat de ministrul Culturii de atunci, filosoful şi scriitorul Andrei Pleşu, anunță instituția printr-un comunicat de presă.
„Ştiu bine că nu meritul meu a fost atunci când s-a înfiinţat teatrul. A fost, în primul rând, meritul maestrului Ion Lucian şi a fost meritul împrejurărilor”, spunea Andrei Pleşu pe 1 aprilie 2015, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Teatrului EXCELSIOR.
Încă de la început, Ion Lucian a avut alături o echipă de actori entuziaşti, iubiţi de publicul tânăr: Daniela Anencov, Genoveva Preda, Victor Radovici, Paula Sorescu-Lucian şi Vasile Menzel. Împreună au realizat primul spectacol al teatrului: „Nu treziți un copil care visează” de Eugène Ionesco. Au urmat „Cocoşelul neascultător” de Ion Lucian (1991) – cel mai longeviv titlu aflat încă în repertoriu – şi „Maidanul de la capătul lumii” de Brigitte Sarthou, regia Ion Lucian (1993), spectacole jucate în săli de împrumut.
Stagiunea 1996–1997: Teatrul EXCELSIOR primește propriul spaţiu scenic amenajat în strada Academiei nr. 28, după şase ani de activitate itinerantă. Cu un repertoriu care i-a cuprins pe Ion Creangă, Petre Ispirescu, I.L. Caragiale, Hans Christian Andersen, Wilhelm Hauff, Selma Lagerlof, Charles Perrault, Ion Lucian, Alexandru Andy Kessler şi alţii, teatrul şi-a cucerit repede propriul public. „Copiii care nu merg la teatru şi nu văd teatru n-o să vină nici tineri la teatru şi nici adulţi”, spunea Ion Lucian.
Din 1999: Teatrul EXCELSIOR îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti. Se ia hotărârea ca vechea și insalubra clădire a teatrului să fie dărâmată și în locul ei să se construiască o clădire modernă care să înglobeze o sală nouă de teatru. Urmează alți ani în care spectacolele au loc în spații închiriate, însă în ciudata tuturor dificultăților întâmpinate, activitatea teatrului a continuat fără întrerupere.
8 octombrie 2010: premiera spectacolului muzical „Vrăjitorul din Oz”, după romanul omonim al lui Lyman Frank Baum, regia Petre Bokor – jucat până în prezent fără întrerupere.
Mai 2011: Cu sprijinul Primăriei, dar mai ales prin neobosita luptă pentru împlinirea visului de a avea un teatru nou pentru tineri dusă de mentorul şi animatorul Ion Lucian, întreaga trupă se va muta într-o clădire nouă. Din mai 2011, Teatrul EXCELSIOR revine la vechea adresă din strada Academiei nr. 28, într-un bloc modern, de douăsprezece etaje, care cuprinde în primele trei noul sediu al teatrului, cu o sală de spectacol cu o capacitate de 180 de locuri. Din păcate, la nici un an de la inaugurarea acestui nou sediu, Ion Lucian, cel care a condus destinul teatrului timp de 22 de ani, a trecut în nefiinţă, având totuşi mulţumirea de a îşi fi văzut visul împlinit.
Iunie 2014, în urma câștigării concursului de management organizat de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, conducerea Teatrului EXCELSIOR este preluată de către Adrian Găzdaru. În concordanță cu deviza sub care teatrul şi-a desfăşurat activitatea încă de la început – „EXCELSIOR, adică Mai sus” -, noul manager a axat activitatea teatrului pe două direcţii principale: valorizare culturală şi redefinire educaţională.
2015 – prezent: tineri regizori au montat la Teatrul EXCELSIOR spectacole pentru tineri, cu actori tineri integraţi în trupa teatrului, pe texte deosebit de valoroase din literatura română şi universală ale unor autori precum: I.L. Caragiale, William Shakespeare, François Rabelais, Pierre Corneille, William Golding, Aldous Huxley, Alan Bennett, Lee Hall, Leonard Gershe ş.a. Aceste spectacole nu numai că au fost foarte bine primite de publicul tânăr bucureştean, dar au fost invitate să participe la cele mai importante festivaluri de teatru din ţară, unde au fost recompensate cu premii.
2014 – prezent: Sub egida Primăriei Capitalei, pe lângă spectacolele din repertoriu, Teatrul EXCELSIOR a dezvoltat o serie de programe şi proiecte multianuale pentru a veni în întâmpinarea dorinței de cunoaştere şi autodepăşire a tinerilor, implicându-i în actul artistic:
- Concursul de dramaturgie pentru adolescenţi NEW DRAMA, prin care adolescenţii sunt încurajaţi să îşi dezvolte imaginaţia prin însuşirea tehnicilor de scriere dramatică; textele câștigătoare sunt montate la Teatrul EXCELSIOR.
- EXCELSIOR Teen-Fest, festival de teatru profesionist adresat adolescenţilor; formatul său cuprinde spectacole pe teme de interes, specifice vârstei adolescenței şi evenimente conexe, precum ateliere de vocaţie artistică.
- RELIEF. Laborator de teatru tânăr, în care trupe de teatru liceal îşi prezintă propriilespectacole, dar participă şi la un laborator de experiment teatral coordonat de profesioniști din sfera artelor spectacolului.
- Şi noi vedem teatru!, un program prin care se dedică periodic un spectacol din repertoriu copiilor şi tinerilor cu deficienţă de vedere și/sau auz, adaptându-l orizontului de receptare specific lor.
5 martie 2015: premiera spectacolului „The History Boys. Povești cu parfum de liceu” de Alan Bennett, regia Vlad Cristache – un adevărat hit în istoria Teatrului EXCELSIOR, care a deschis drumul perspectiva participărilor la importante festivaluri de gen din țară: Festivalul Național de Teatru și Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Decembrie 2015: a fost inaugurat un nou spațiu de joc, Sala Studio, cu o capacitate de 55 de locuri și structură modulară, un spaţiu necesar, ideal pentru proiecte, workshop-uri şi spectacole-laborator.
10 ianuarie 2017: premiera spectacolului „Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, regia Erwin Șimșensohn, care avea să devină unul dintre cele mai vizionate titluri din repertoriul EXCELSIOR, continuând seria participării la importante festivaluri de profil din țară.
4 iulie 2017: premiera spectacolului „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” (Our Ladies of Perpetual Succour) de Lee Hall, regia Răzvan Mazilu – primul musical din repertoriul Teatrului EXCELSIOR; un spectacol cu componență exclusiv feminină despre aventura adolescentină a autodescoperirii.
28 decembrie 2017: premiera spectacolului „Împăratul muștelor”, după romanul omonim de William Golding, regia Tudor Lucanu – o recitire regizorală a clasicului în cheie contemporană, care aduce în prim-plan un fenomen controversat al zilelor noastre: bullying-ul.
28 septembrie 2018: premiera spectacolului „Arlecchino și pierdutele iubiri”, după o canava de Commedia dell’Arte, scenariul și regia Enrico Bonavera (elev al lui Feruccio Soleri, renumitul interpret al lui Arlecchino din spectacolul Arlecchino, servitore di due padroni, regizat de Giorgio Strehler la Piccolo Teatro din Milano). Un spectacol care aduce comedia la rang de măiestrie… à l’italienne.
Iunie –august 2018: „Vlaicu Vodă” de Alexadru Davila, regia Horia Suru, spectacol eveniment dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri, desfășurat în Piața Constituției din București. Megaproducţia teatrală Vlaicu Vodă a fost vizionată în fiecare seară de sute de spectatori, care au urmărit acţiunea piesei ce se desfăşura în diversele spaţii ale satului medieval de pe marea gradenă rotativă realizată special pentru acest proiect. De altfel, aceasta a fost omologată de către reprezentanţii Guinness World Records ca cea mai mare gradenă rotativă din lume folosită într-un spectacol, Teatrul EXCELSIOR fiind singura instituţie de gen care deţine un astfel de record la nivel mondial.
Septembrie 2019: premiera absolută în România a musicalului „Familia Addams”, spectacol ce poartă semnătura regizorală și coregrafică a lui Răzvan Mazilu, apreciat la superlativ atât de publicul larg, cât și de specialiști.
1 aprilie 2020: Teatrul EXCELSIOR împlinește trei decenii de activitate. Începând din data de 27 martie, instituția își mută activitatea în spațiul online, ca răspuns la nevoia de continuitate a activității sale dedicate publicului tânăr și de reinventare, în contextul distanțării sociale care se impune în această perioadă delicată. Pornind de la convingerea că esența teatrului este experiența împreună, EXCELSIOR propune publicului său un format virtual interactiv, conceput pe două secțiuni de adresabilitate: EXCELSIOR kids și EXCELSIOR teens, reunite sub conceptul EXCELSIOR online.