Util, monumental, impresionant – acestea cred că ar fi cuvintele care ar putea caracteriza nu doar cu maximă rapiditate, dar și extrem de eficient spectacolul  intitulat „Teatru de război”, produs de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași spre a marca așa cum se cuvine Anul Centenarului. Așa cum se cuvine adică nu formal, nu impersonal, nu ca o obligație, nu ca un punct înscris și obligatoriu de îndeplinit din planul minimal managerial.

„Teatru de război” nu este nici pe departe ceva ce ar putea fi asimilat noțiunii de spectacol perfect. I se pot aduce destule obiecții, i se pot reproșa multe, însă ceea ce mi se pare cu mult mai important e că, dincolo de defectele ce s-au insinuat în realizarea propriu-zisă, el nu poartă nici cel mai mic semn al lucrului făcut de mântuială.

Primul argument în sprijinul afirmației mele de mai sus mi se pare că se află în rezistența și utilitatea scenariului dramatic. Temeinic documentat istoric, bine scris și puternic structurat de semnatarii lui. Adică de Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici și Cristian Hadji-Culea. Care au vrut să rememoreze nu patetic, nu patriotard, ci păstrând complexitatea faptelor, marcate și de eroism, și de ezitări, și de emoții, și de temeri, și de regrete, și de contestări ale unor decizii ale conducătorilor țării rolul Iașiului în contextul cum nu se poate mai tragic al Marelui Război. Dar și în acela care a dus la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Iașiul a devenit la un moment dat simbolul concentrat și tragic a cam ceea ce a mai rămas din România îndată după ce victoriilor de primă etapă le-au urmat înfrângeri, umilințe, boli, lașități, nefericiri, evenimente tragice.

Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici și Cristian Hadji-Culea au recurs mai mult decât inspirat la bine-cunoscutul topos theatrum mundi. Totul începe, în mare se și consumă, totul se încheie subliniat pe scena și sub acoperișul Teatrului Național din Iași (cum nu se poate mai inspirat marcate în spectacol de decorul cu aer de monumentalitate gândit de Dragoș Buhagiar, potențat de video-design-ul datorat lui Andrei Cozlac), Teatru care, în 1916, cu puțină vreme înaintea luării deciziei ca România să intre în război, se gândea să pregătească un spectacol prin care să fie aniversată suta de ani trecută de la primul spectacol dramatic jucat în limba română. Au urmat neașteptata transformare a clădirii Teatrului în cazarmă, adăpost, cantină, spital. În loc în care și-a desfășurat cu titlu provizoriu activitatea Parlamentul țării atunci când autoritățile centrale, Coroana însăși au fost nevoite să părăsească Bucureștiul, iar Iașiul a devenit, fie și numai simbolic, Capitala țării. Teatrul însuși s-a transformat nu doar în teatru de război (de aici semnificația profundă a titlului spectacolului), ci și într-un simbol al unității naționale. Aceasta fiindcă, în spațiul care i-a mai rămas, s-au întâlnit, sperând că războiul va mai dura puțin, că soarta ar putea fi îmbunată, că mai rău de atât nu poate să fie, că va mai fi timp și vor mai fi și spectatori pentru teatru actori din Moldova, din București, din Transilvania, din Oltenia și, de la un moment dat încolo, chiar și din Basarabia.

Cel de-al doilea argument în favoarea spectacolului ieșean mi se pare că rezidă în felul în care regizorul Cristian Hadji-Culea a izbutit să păstreze dreapta cumpănă în ordonarea faptelor istorice, în prezentarea lor necenzurată, în evitarea primejdiei căderii în grandilocvență ori în ceea ce se cheamă istorie de parastas. Cristian Hadji-Culea nu a exclus niciun moment intenția și fiorul patriotic, dar nici emoția. Mărturisesc că și eu însumi, în timpul celor două ore de reprezentație, am simțit și înflăcărare, și fior, am avut în ochi lacrimi în fața suferinței nesfârșite a unei țări și a unui popor care au trebuit să treacă în cel mai cumplit mod cu putință testul supraviețuirii. Când regizorul a simțit că există, fie și numai pentru câteva secunde, primejdia căderii în patetism sau melodramatic a recurs la contrapunctul reprezentat de inserția momentelor de cabaret sărac. Aici, însă nu doar aici, Cristian Hadji-Culea a avut de partea lui susținerea muzicii de spectacol impecabile, creată de Tibor Cári, dar și coregrafia/mișcarea scenică inspirat compusă de Attila Bordás.

Regizorul a intenționat să realizeze o formă aparte de teatru documentar, un teatru care să evoce o istorie veche de mai bine de 200 de ani. Un arc de și peste timp ale cărui repere principale sunt 1816, 1916, 1918 și 2018. De aici insertul de știri televizate, de aici recursul la tehnica anacronismului.

Aproape întreg corpul artistic al Naționalului ieșean a contribuit, în roluri mai mari sau mai mici, la realizarea proiectului. Cu Constantin Pușcașu, Pușa Darie, Doru Aftanasiu, în prim-plan, cu Brîndușa Aciobăniței, Andreea Novac, Diana Chirilă, Haruna Condurache, Petronela Grigorescu, Livia Iorga, Irina Răduțu Codreanu, Diana Roman, Oana Sandu, Adi Carauleanu, Ionuț Cornilă, Radu Ghilaș, Radu Homiceanu, Andrei Sava, Mădălin-Marius Munteanu, Cosmin Maxim, Dumitru Năstrușnicu, Horia Veriveș și copilul Toma Ghilaș în roluri cel mai multe bine precizate, cu studențiiIoana Apetrei, Oana Asofiei, Andrei Bordianu, Teodora Burdujan, Georgiana Cincu, Adelina Cojocaru, Cosmin Tănasă, Renata Volașcu în scenele de grup, beneficiind de costumele adecvate create de Rodica Arghir, spectacolul Teatru de război este unul care se reține. Avem indubitabil de-a face cu o montare care a dobândit o binemeritată relevanță nu doar în contextul sărbătoririi pe o scenă de teatru a Centenarului, ci și în ceea ce a însemnat teatrul românesc în anul 2018.

Remarc, și nu în ultimul rând, calitatea și bogăția în informații a caietului de sală întocmit de Secretariatul literar al Naționalului ieșean. Adică de Cristina Rădulescu și Silvia Ghilaș.

Teatrul Național  „Vasile Alecsandri” din Iași

„Teatru de război”

Scenariu de Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici și Cristian Hadji-Culea 

Regie: Cristian Hadji-Culea

Decor: Dragoș Buhagiar

Costume: Rodica Arghir

Coregrafie: Attila Bordás

Muzică: Tibor Cári

Video-design: Andrei Cozlac

Documentare: Ioana Bujoreanu

Asistent regie: Irina Crețu

Distribuție:

Brîndușa Aciobăniței (Mia), Andreea Boboc (Teodora), Diana Chirilă (Sora șefă), Haruna Condurache (Șanteza războiului), Pușa Darie (Margareta), Petronela Grigorescu (Lina), Livia Iorga (Elvira), Irina Răduțu Codreanu (Maria), Diana Roman (A doua șanteză a Războiului), Oana Sandu (Lucia), Doru Aftanasiu (Petru), Adi Carauleanu (Oficialul), Ionuț Cornilă (Miron, Serghei), Radu Ghilaș (Vlad), Radu Homiceanu (Aurel), Mădălin Marius Munteanu (Bogdan), Cosmin Maxim (Radu, Vasile), Dumitru Năstrușnicu (Victor), Constantin Pușcașu (Relu), Andrei Sava (Alexandru), Horia Veriveș (Culai), Toma Ghilaș (Ștefan copil)

Cu participarea studenților Ioana Apetrei, Oana Asofiei, Andrei Bordianu, Teodora Burdujan, Georgiana Cincu, Adelina Cojocaru, Cosmin Tănasă, Renata Volașcu

Data difuzării online: 18 martie 2020