Piesele de teatru îşi conţin ritmul. Odată ce structura e creionată, cadenţa replicilor, intensitatea acţiunii şi densitatea scenelor oferă drept cheie de lectură ritmul ce poate fi respectat sau modificat în spectacol. Din felul în care sunt concepute, operele dramatice impun dialogul drept unitate de măsură pentru tempo-ul lor. Atunci, însă, când se recurge la dramatizarea unui roman, e nevoie de un cuţit ascuţit care să taie în fibra naraţiunii, pentru a extrage din ea esenţa acţiunii care conţine ritmul. Un roman nu poate şi nu trebuie să aibă aceeaşi curgere cu a unei piese de teatru. Luxul descrierii pe larg a unor pasaje lungi trebuie reconvertit în puterea de sinteză a cuvântului cel mai definitoriu dintr-un dialog scurt. Aşadar, odată cu materialul tramei este reorganizat într-un scenariu de teatru ritmul răbdător al operei literare ce trebuie adaptat la graba celei dramatice.

Spectacolul „Cel mai iubit dintre pământeni” adaptat şi montat de Tudor Lucanu este o propunere de transpunere teatrală a romanului celebru al lui Marin Preda care porneşte cu un dezavantaj: notorietatea personajului central şi a poveştii sale. Orizontul de aşteptare este unul foarte ridicat de fiecare dată când opere consacrate ale literaturii române şi universale îşi găsesc versiunea scenică. Încercând să păstreze cât mai mult din structura romanului, să mulţumească mai toate personajele şi să puncteze fiecare întâlnire din periplul lui Victor Petrini, Tudor Lucanu şi-a fragmentat scenariul într-o lungă înşiruire de scene de sine stătătoare, pe care nu le enumeră, parcă, fără a le crea un circuit organic. Heblu după heblu, cu mici variaţiuni ale spaţiului scenic, persnajele intră şi ies din camera de anchetă a lui Petrini în chip de amintiri, ordonat, conştiincios şi îl lasă prea puţin schimbat după fiecare interacţiune. Intenţia de a îmbina naturalismul foarte concret al interpretărilor, realismul unor dintre scene şi urma de metaforă presărată timid şi aleator dă sentimentul unei viziuni nesigure, în care nimic nu surprinde, de fapt, iar povestea îşi pierde din vlagă.

Cele mai percutante scene sunt cele de grup, atunci când lungile dialoguri în doi sunt înlocuite cu puţină interacţine şi mişcare browniană în scenă. Dar, cu toate că ritmul este resuscitat în aceste ocazii, relevanţa acestor momente nu reuşeşte să conteze cu adevărat. Cina în familie e doar o peregrinare aleatorie în care se decupează acelaşi dialog în doi, iar momentul definitoriu din roman, al încarcerării, e expediat în două momente rezolvate destul de banal, în care umorul a primat înaintea intensităţii şi a concentrării. Tot umorul pare să fi dictat şi lungimea inexplicabilă, altfel, a scenei îndelung improvizate, în care echipa de deratizare explică pe larg şi detaliat procedura de capturare a rozătoarelor, iar cuvântul „vermorel” devine prilej de comic de limbaj până la epiuzare.

Atmosfera creată pe scenă nu are nici profunzime, nici intensitate. Un fragmentarium de scene care nu îşi găsesc numitorul comun se derulează, iar în interiorul fiecăreia se încearcă găsirea unei rezolvări originale. Lipseşte, însă, tocmai acea coerenţă, acel fond care să pună împreună în mişcare rotiţele care sunt inegale, unele ruginite, unele cu prea mulţi zimţi, altele total de prisos. Interpretările variază şi ele în funcţie de viziunea actorilor despre rol. De la asumarea demnă a Irinei Wintze în rolul Mamei lui Petrini şi sinceritatea gândului Sânzianei Tarţa, la specularea oricărui prilej de comic a lui Radu Lăregeanu şi Adrian Cucu, la seriozitatea artificială şi intensităţile de ton crispante ale lui Ioan Isasiu şi ale Ramonei Dumitrean sau corectitudinea demonstrativă a lui Ovidiu Crişan şi Petre Băcioiu.

Matei Rotaru încearcă să rezite în rol de contre-emploi în care personajul îi vine prea larg. Petrini al său nu are, parcă, relevanţa potrivită cu întâmplările prin care trece. E mic, lipsit de respiraţie şi cu o prezenţă scenică ce trece în plan secund în orice confruntare. Cu toată energia pe care o are, cu tot gândul controlat şi bine motivat interior, nu reuşeşte să treacă pragul plauzibilului şi descrie continuu un personaj pe care parcă ni-l prezintă fără a-l putea asuma până la capăt. Un rol al bunelor intenţii care nu îşi găsesc expresia scenică potrivită.

„Cel mai iubit dintre pământeni” de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca este un spectacol care se complică în propriile propuneri. Cu intermezzo-uri satirice cu pancarte vorbitoare ale lui Gheorghiu-Dej şi Stalin, cu „căderi” de pe o pasarelă, cu şobolani care traversează scena, cu urechi de cerb purtate nu se ştie de ce de oameni serioşi, cu zăpadă care cade feeric în încercarea de a emoţiona, cu pereţi care se strâng şi se lărgesc fără a crea, însă, efecte scenice suficient de puternice în raport cu povestea, devenită şi ea o înşiruire de scene mai mult sau mai puţin eficiente. O poveste evident importantă, transformată într-un scenariu rămas la stadiul verosimilităţii şi plauzibilului.

Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

Cel mai iubit dintre pământeni

Scenariu de Tudor Lucanu, după romanul lui Marin Preda

Regia: Tudor Lucanu
Decor: Cristian Rusu
Costume: Cristian Rusu, Sânziana Tarța
Muzica: Șerban Ursachi
Maestru de lumini: Jenel Moldovan
Distribuţia:
Petrini: Matei Rotaru
Matilda: Ramona Dumitrean
Suzy: Sânziana Tarța
Mama: Irina Wintze
Tata: Ovidiu Crişan
Petrică: Ioan Isaiu
Bunicul: Petre Băcioiu
Vasile: Radu Lărgeanu
Tasia: Anca Hanu
Petea: Adrian Cucu
Vaintrub: Cosmin Stănilă
Ion Micu: Miron Maxim
Clara: Sânziana Tarța
Istrate: Ruslan Bârlea
Vintilă: Radu Dogaru
Bacaloglu: Radu Lărgeanu
Calistrat: Adrian Cucu
Strelitu’: Cosmin Stănilă
Ciceo: Ruslan Bârlea
Olaru: Petre Băcioiu
Colonelul maghiar: Cătălin Herlo
Colonelul român: Cătălin Herlo
Căpitanul: Miron Maxim
Ofițerul 1: Ruslan Bârlea
Ofițerul 2: Radu Dogaru
Instructorul: Ovidiu Crişan
Gardianul: Adrian Cucu
Poetul: Cosmin Stănilă
Mircea: Ioan Isaiu
Vătămanu: Miron Maxim
Pencea: Cătălin Herlo
Iosif Visarionovici Stalin: Miron Maxim
Gheorghe Gheorghiu-Dej: Ioan Isaiu
Brațele de muncă: Anca Hanu
Lăutar: Anca Hanu
Vecinul: Cosmin Stănilă
Anchetatorii: Anca Hanu, Sânziana Tarța, Irina Wintze, Radu Lărgeanu, Radu Dogaru, Adrian Cucu, Ioan Isaiu, Cosmin Stănilă, Miron Maxim, Ruslan Bârlea
Deținuții: Anca Hanu, Sânziana Tarța, Irina Wintze, Radu Lărgeanu, Radu Dogaru, Ioan Isaiu, Cosmin Stănilă, Miron Maxim, Ruslan Bârlea
Funcționarii: Anca Hanu, Sânziana Tarța, Irina Wintze, Radu Lărgeanu, Radu Dogaru, Adrian Cucu, Cătălin Herlo, Cosmin Stănilă, Miron Maxim