Până la un punct, spectacolul intitulat „Double Bind”, scris şi regizat de Kincses Réka şi Alina Nelega, autodefinit ca fiind unul „despre convieţuirea româno-maghiară”, este continuarea unei alte încercări de teatru documentar petrecută în urmă cu vreo cinci ani la Târgu Mureş.

Cinci ani prin raportare la data premierei celui despre care dau seama în aceste însemnări. Cel de odinioară – e vorba despre „20/20” scris și regizat de Gianina Cărbunariu – era făcut la Teatrul Naţional, care pe vremea aceea avea preocupări frivole, ci la Teatrul Yorick. Un teatru particular.

„20/20” era o montarea în care Gianina Cărbunariu, în dubla ei ipostază de scriitor de literatură dramatică şi de regizor, şi un grup de actori, în marea lor majoritate tineri, români, preponderent veniţi de la Bucureşti, şi maghiari, în totalitate cetăţeni ai oraşului, încercau să ofere un posibil răspuns la întrebările şi enigmele legate de tragicele evenimente din martie 1990.

Așa după cum am scris și la momentul primei vizionări, și când l-am revăzut online „20/20” se situa la frontiera fragilă dintre reconstituirea istorică bazată nu pe documente, ci, mai curând, pe memorie, şi cercetarea de tip politologic şi sociologic transpusă, fireşte, în limbaj teatral.

În mare, pe aceleaşi coordonate interogative evoluează şi „Double Bind” de la Compania Liviu Rebreanu a Naționalului târgumureșean. Cu diferenţa că nu mai e vorba despre evocarea sau, mă rog, reconstituirea în formula puzzle, a unui eveniment anume. Ci despre aducerea în prim-plan a unei succesiuni de fapte, întâmplări, „clipe de viaţă” de ieri şi de azi.  Formulă cu ajutorul căreia se evocă, dar se și investighează deopotrivă istoria şi prezentul oraşului Târgu Mureş. Un loc în care trăiesc două etnii, două comunităţi, dar şi două mentalităţi. Cea română şi cea maghiară.

Din punct de vedere statistic, cele două se află, în mare, în raport de egalitate. Teoretic, 50 la sută la 50 la sută, în practică, astăzi, cu un uşor avantaj al comunităţii româneşti. În aceasta din urmă amestecându-se atât oameni care de generaţii locuiesc în frumosul oraş transilvan, cât şi „venetici”. Oameni veniţi şi stabiliţi acolo în vremea comunismului şi a industrializării forţate, dar şi după 1989. Aşa cum e cazul chiar a doi sau trei dintre actorii pe care îi vedem în spectacol.

Întrebarea la care vrea să răspundă atât scenariul dramatic, cât şi montarea e în ce măsură cele două comunităţi „convieţuiesc” sau numai „trăiesc” într-un „împreună” relativ, firav, mai curând declarativ, mai degrabă al bunelor intenţii mereu afirmate graţie unui avânt de „corectitudine politică”, ba convocată, ba cvasi-inconştientă.

O a doua întrebare vizează capacitatea celor două comunităţi de a depăşi, repet, de a depăşi nu de a şterge trecutul, care a avut şi bune, şi rele, de a ameliora prezentul cu intenţia de a privi ceva mai senin, mai plini de speranţe, măcar fără angoase spre viitor.

O a treia se referă la dorinţa reală, dar şi la condiţiile concrete prin care s-ar putea depăşi starea de relativă izolare în care, ne place, nu ne place, trăiesc cele două comunităţi. O izolare cu dublu aspect. Prima vizând raporturile dintre ele, cea de-a doua ţinând de relaţia pe care românii din Târgu Mureş o au sau nu o au cu „sudiştii”, iar maghiarii transilvăneni cu ungurii din Ungaria.

Spectacolul abordează toate aceste întrebări şi încă multe altele slujindu-se de procedeul refacerii prin teatralizare a unui workshop teatral ce a avut loc în cursul verii anului 2014. Workshop coordonat de două scriitoare de literatură dramatică, deopotrivă pasionate de regie, Kincses Réka şi Alina Nelega, la care au luat parte deopotrivă actori români şi maghiari de la cele două trupe ale Naţionalului târgumureşean. Workshop, dar şi refacere în cursul cărora nu totul a mers ca pe roate, în care s-au mai înregistrat şi dispute, şi reproşuri, şi incidente. Simptomatice ele însele pentru starea de fapt pe care o documentează spectacolul. Gândit ca un argument în favoarea spulberării graniţelor artificiale, de amintiri urâte şi de resentimente câteodată camuflate, alteori la vedere dintre oameni. Fără doar şi poate, rezultatul e unul notabil. Bun de-a dreptul. Chiar dacă în intimitatea lui pot fi detectate un oarecare tezism, chiar recunoscut, sau un exces de argumentare în favoarea soluţiei optimiste.

Spectacolul e bun prin scenariu, dar şi prin interpretare. Cei 11 actori se joacă pe sine, dar şi câte trei-patru sau mai multe personaje. O fac ba la modul realist, ba recurgând la mimare vizibilă, la şarjare, la caricaturizare voluntară. Îi vedem jucând ba falşi sau „urechişti” împăciuitorişti, ba naţionalişti agresivi. Ba înţelepţi, ba practicieni ai violenţei. Între extreme situându-se alte şi alte tipuri şi tipologii care constituie realitatea oraşului, a Transilvaniei, a României şi, într-o oarecare măsură, când tangenţial, când intuitiv, şi pe cea a Ungariei.

Tocmai de aceea cred că interesul spectacolului nu e unul strict local. Că el merită să fie văzut şi în alte locuri decât oraşul în care a fost creat. Şi că „Double Bind” provoacă la meditaţie.

Teatrul Naţional din Târgu Mureş

„Double Bind”

Un spectacol despre convieţuirea româno-maghiară de Kincses Réka şi Alina Nelega

Traducerea: Kacso Judit-Andrea şi Váry Florentina

Cu: Monica Ristea, Berekméri Katalin, Elena Purea, Pál Emöke, Laura Mihalache, Csiki Szabolcs, Andrei Alexandru Chiran, Barábasi Tivadar, Bartha László Zsolt, Cristian Iorga

Muzica: Ada Milea

Disponibil online din ziua de 27 martie 2020