„În ceea ce privește curajul pe care îl am de a face anumite lucruri, nu mă poate egala nimeni” – Lars Eidinger, autoportret, într-un interviu acordat jurnalistului Philip Oltermann, redactorul șef al „The Guardian” Berlin. Actorul fenomen care a cucerit o lume întreagă, „considerat unul dintre cei mai buni interpreți ai lui Hamlet din secolul XXI”, este de neoprit pe scenă sau pe platourile de filmare. I-a adresat o scrisoare lui Lars von Trier mărturisindu-i cât de mult i-ar plăcea să lucreze împreună, și, chiar dacă mesajul său a rămas fără răspuns, universul i-a trimis, din senin, propuneri de colaborare din partea altor regizori pe care îi admira.

Născut în zodia vărsătorului, într-o zi de 21 ianuarie 1976, Lars Eidinger și-a dorit întotdeauna o profesie prin care să se poată exprima pe sine, indiferent de formă. Și-a dezvoltat și cultivat, în aceeași măsură, pasiunea pentru actorie și cea pentru muzică, cele două completându-se și creând melanjul perfect. Sau DJ-ul perfect. Pentru că nimic nu este întâmplător, iar relația lui cu muzica are o dimensiune mai profundă decât putem crede, Lars Eidinger este căsătorit cu soprana Ulrike Eidinger, alături de care are o fiică. Vorbind despre calitatea sa cea mai importantă, el afirmă: „Cred că am un simţ foarte special al timpului. Poate că asta vine şi din faptul că mă ocup de muzică. Eu nu port niciodată ceas, dar ştiu întotdeauna cât e ceasul şi pot cronometra exact cât timp a trecut, fără să mă uit la ceas. E vorba de un ritm interior, pe care îl simt permanent.”

Spirit artistic și neliniștit, Lars Eidinger ascultă chemarea scenei și urmează cursurile Academiei de Artă Dramatică „Ernst Busch” din Berlin, alături de actrițele Sandra Hüller (Toni Erdmann) și Nina Hoss (Barbara). Debutează încă din timpul studenției, primind câteva roluri la Deutsches Theater. Anul absolvirii, 1999, marchează și intrarea lui în trupa Teatrului Schaubühne, alături de care continuă să scrie istorie de două decenii deja. Nu doar prin mari spectacole care fac înconjurul globului în turnee, ci și prin petreceri tematice pe care le organizează frecvent… chiar la Schaubühne.

Fascinația muzicii și party-urile electronice Autistic Disco

Lars Eidinger compune muzică cam de când s-a apucat și de actorie, ceea ce deja nu mai e pentru nimeni un secret. Mărturisește că dintotdeauna obișnuia ca la petreceri să fie cel care alegea melodiile pentru că simte foarte bine atmosfera unui anumit spațiu și reușește ca, prin muzică, să genereze energie. Aici este și punctul în care cele două arte, muzica și teatrul se întâlnesc: „Niciuna dintre ele nu are sens dacă o faci tu singur”. Ambele impun un schimb, o interacțiune, iar un DJ bun, după spusele lui Eidinger, decide playlist-ul în funcție de audiență și nu vine cu el pregătit de acasă. În 1998 a lansat albumul „I`ll Break Ya Legg”. Actorul mixează în cluburile berlineze (precum Rio sau The Broken Hearts), dar compune coloane sonore și pentru spectacole sau filme.

Întorcându-ne la începutul secolului XXI și amintindu-ne de reticența publicului vizavi de noile forme teatrale, Lars Eidinger povestește într-un interviu despre dificultățile pe care le-au întâmpinat cei de la Schaubühne în găsirea spectatorilor pentru producțiile lor. Nici măcar cei vechi nu mai frecventau noile spectacole și nu aveau succes nici cu atragerea tinerilor. Într-un astfel de context, se naște conceptul petrecerilor Autistic Disco. Lars Eidinger a propus un eveniment la care a invitat DJ avangardiști, pe care îi cunoșteau doar pasionații de muzică electronică. Cu toate astea, nu au venit decât prietenii pe care i-a chemat, în jur de 30-50 de persoane. Atunci a observat un fenomen pe care îl identificase și în cluburi – nimeni nu dansa, ci stăteau cu toții pe margine, un sentiment de „singuri împreună”, pe care l-a denumit apoi autistic disco. Au trecut mai bine de 20 de ani de când au loc aceste party-uri la teatru, iar muzica pe care el o mixează în cadrul acestora o denumește „eclectic pop music”, fără să includă și genul comercial.

Cinematografia și scandalurile de dincolo de ecran

Cariera lui Lars Eidinger include și numeroase roluri în filme, care l-au adus pe listele marilor festivaluri ale lumii. A debutat în filmul „Everyone Else” de Maren Ade, cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei, după „Toni Erdman”, participant în competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin din anul 2009, unde a și reușit să impresioneze juriul. Printre alte producții cinematografice în care a jucat, se numără „Hell”, „Clouds of Sils Maria”, „Personal Shopper”, „Sworn Virgin”, „The Origin of Violence” sau „Matilda”. Producția regizorului francez Olivier Assayas, „Clouds of Sils Maria”, în care Lars Eidinger a jucat alături de Juliette Binoche, s-a aflat printre titlurile prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes în anul 2014. În februarie 2016, a fost membru al juriului în cadrul celei de-a 66-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Filmul rus „Matilda”, de Alexei Uchitel, a stârnit o serie de controverse în anul 2017, fiind considerat „o blasfemie” de conservatorii religioși. În rolul protagonistului, Lars Eidinger îl interpretează pe Țarul Nicholas II. Sub pretextul relatării unui portret defăimător al ultimului Țar, filmul risca să nu apară pe marile ecrane. Criticii susțineau faptul că Țarul era surprins în secvențe erotice în condițiile în care Nicholas II fusese canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă și niciun tip de relații sexuale nu ar fi permis. De asemenea, o altă insultă pe care o reproșau era distribuirea unui actor german în rolul unui conducător rus. Actorul și regizorul au primit amenințări, luând decizia de a nu fi prezenți la premiera oficială a filmului în Rusia.

Serialul britanic „SS-GB” îi oferă lui Lars Eidinger oportunitatea întâlnirii cu un personaj din cel de-Al Doilea Război Mondial, în rolul Colonelului Oskar Huth. Iar în anul 2020, actorul a avut deja două filme selectate în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin – „My Little Sister” de Stéphanie Chuat și Véronique Reymond și „Persian Lesson” de Vadim Perelman.

Poetica artei actorului

Motivația lui Lars Eidinger de a deveni actor sună cam așa: „Dacă ai suficientă încredere în tine, nu ai nevoie de ceilalți ca să te regăsești în ei. Eu unul nu am încredere în mine și cred că multor actori le lipsește asta. Noi avem nevoie de ceilalți să ne fie oglindă. Și asta e ceea ce fac. Atunci când sunt pe scenă, intru în dialog cu publicul. Singurul motiv pentru care vreau să mă regăsesc în ei este pentru a mă putea înțelege. De când mă știu, m-am simțit pierdut în lume, dar teatrul îmi oferă un sentiment de siguranță”. De cele mai multe ori, arta ne ajută să descoperim lucruri pe care nu le știam despre noi înșine. Iar nevoia de securitate se află la baza piramidei sociale. Apoi intervine dorința de legitimare, confirmată prin aplauzele și energia unui public emoționat până la pierderea cuvintelor.

Lars Eidinger recunoaște cu asumare faptul că și-a dorit dintotdeauna să fie celebru. Sub influența puternică a culturii pop, el a crescut cu toate acele reviste atât de în vogă, pline de vedete ale muzicii pop, gândindu-se că într-o bună zi va ajunge în poziția în care să aibă propriii săi fani. Să fie tipul de pe afiș. Cucerind meridianele, a reușit să fie unul dintre cei mai apreciați și urmăriți actori, cel pentru care merită să străbați mii de kilometri sau să privești spectacolul din cabina de lumini ori de pe scările de acces ale teatrului, doar ca să-l poți vedea live, să te convingi că sunt cu adevărat reale personajele pe care le creează în scenă. Odată atins obiectivul, descoperi că în spatele oricărei uși se află o alta… un mister mai mare de descifrat. „E drept că primul impuls a fost visul de a fi celebru, dar acum resimt mult mai puternic dorinţa de a avea tot timpul ceva de învăţat, de a acumula mereu cunoaştere prin ceea ce fac. Pe de altă parte, intensitatea emoţiilor pe care le simt pe scenă nu se compară cu nimic altceva, scena îţi prilejuieşte trăiri pe care poţi să nu le experimentezi niciodată dincolo de ea. Acest mod de a trăi mă îmbogăţeşte extraordinar şi cred că e cel mai important aspect al profesiei de actor.”

Recunoscându-l pe Shakespeare drept cel mai valoros dramaturg, marile creații ale lui Lars Eidinger sunt Hamlet și Richard al III-lea, partituri pe care și le-a dorit nespus. Actorul povestește într-un interviu despre primul gând pe care l-a avut atunci când Thomas Ostermeier i-a propus să îl joace pe Hamlet – acela de a interpreta personajul ca și cum ar avea sindromul Tourette. „În jurul unei idei simple, a unei intuiţii construiesc structura personajului, bineînţeles în acord cu ideea regizorală. E una din modalităţile prin care îmi creez personajele.” O astfel de persoană reprezenta pentru Eidinger fantoșa ideală prin care eroul său să poată spune adevărul într-o formă verbală brutală. „Tot ceea ce vine din subconştient este spus fără perdea, fără vreo tentă de camuflare şi într-un mod care şochează prin conotaţia violentă şi vulgară a cuvintelor rostite.” Îndepărtându-l pe Hamlet de imaginea sa tradițională, actorul conturează un personaj care se urăște pe sine, înainte de a blama societatea.

Lars Eidinger își aseamănă acțiunea în scenă cu cea a unui păpușar, co-existând, în același timp, actorul-omul cu actorul-personajul. Deși se ascunde în spatele unei marionete, el nu joacă întotdeauna în acord cu logica personajului. Și pentru că instinctul său extrem de lucid rămâne în alertă permanent, atunci când simte provocarea din partea publicului, improvizează mult. Dacă simte că publicul din seara respectivă este deschis, își propune să îl implice cât mai mult în acțiunea spectacolului.

În lucrul actorului cu sine însuși, Eidinger își folosește extrem de mult expresivitatea feței. Se concentrează asupra anumitor detalii, a unor mișcări de finețe, aproape indescifrabile de spectatori, din care provin carisma și o prezență scenică impunătoare. Reușește, astfel, să atragă atenția celor din sală și să-i păstreze în tensiune. „Unii spun că o astfel de prezență scenică o ai sau nu. Dar nu e adevărat; cred că îți poți manipula prezența pe scenă și folosirea unor astfel de particularități e o modalitate”. Apropo de regula nescrisă în teatru: atunci când pe scenă apare un animal sau un copil, actorul pierde orice putere asupra publicului. Dar Lars Eidinger vede aici provocarea cea mare. „Vreau să fiu ca un animal pe scenă: imprevizibil”.

În completarea experienței practice a artei actorului, Lars Eidinger este și profesor la institutul absolvit, Academia de Artă Dramatică „Ernst Busch”, unde le predă studenților nu doar tainele actoriei, ci și structuri ale artei regizorale. Primul spectacol pe care l-a montat a fost împreună cu studenții săi, urmând să semneze regia unor producții la Schaubühne, „Hoții” de Friedrich Schiller în 2008 și „Romeo și Julieta” de Shakespeare în 2013.

Pactul tacit cu Ostermeier

Ușor de intuit, motivul pentru care Lars Eidinger a rămas atât de mult timp alături de colectivul de la Schaubühne este Ostermeier. Încă de la venirea lui în teatru, a fost impresionat de modul în care regizorul relatează o poveste, fiind un artist sincer, care nu impune în spectacolele sale o atitudine de distanțare ironică. Lucrează intens cu actorul, inspirându-l și stimulându-i creativitatea în diverse situații scenice. Uneori, alți actori care îi privesc din public, își doresc să devină parte din spectacolul lor.

Colaborarea dintre actorul Lars Eidinger și regizorul Thomas Ostermeier a devenit o constantă în istoria recentă a teatrului universal. Actorul a afirmat că el este regizorul său preferat, fiind, de altfel, singurul care îi oferă libertate absolută de exprimare. Sursă de inspirație, dar și generatoare de conflict artistic, relația lor se bazează pe creativitate. „Mă cert foarte mult cu Ostermeier când lucrăm împreună, deși oamenii cred că avem o relație armonioasă. Râdem mult, ne distrăm, dar între noi doi există în permanență un conflict de idei care duce, de fapt, la creativitate. Eu nu fac ce vrea el, el nu face ce vreau eu și atunci găsim o a treia soluție. Ceea ce creăm împreună este rezultatul unui conflict.”

Publicul român a avut ocazia de a-l vedea pe Lars Eidinger în „Hamlet” și „Richard al III-lea” de William Shakespeare, montările celebre ale regizorului Thomas Ostermeier, invitate în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, în cadrul edițiilor din 2010 și din 2016.