În orișice condiții, mi-ar fi făcut mare plăcere să revăd spectacolul cu piesa „Îngropați-mă pe după plintă”. Dincolo de valoarea excepțională a montării, de faptul că ea conține o seamă de evoluții actoricești din categoria școală, la mijloc se află și un motiv cu totul personal.

Am văzut spectacolul în sală în seara zilei de 21 iunie 2011. Adică la vreo șase luni de la momentul premierei. A doua zi după-amiază, aveam programată prima întâlnire cu actrița Mariana Mihuț, magnifica interpretă a Bunicii, în vederea scrierii a ceea ce avea să devină  cartea „Cu și despre Mariana Mihuț”.

Nu știu de câte reprezentații a avut parte până atunci montarea regizată de Yury Kordonsky. Îmi amintesc însă cum nu se poate mai clar că la cea văzută de mine a luat și el parte. Dar și că nu am rezistat tentației de a-i urmări, din când în când, reacțiile. De a-i surprinde emoțiile, de a mă înfrupta și a mă bucura de ele. Îmi mai amintesc și că actorii au jucat de-a dreptul admirabil. A fost un veritabil triumf. Drept care, la aplauze, l-au poftit alături de el, pe Yura. Unul dintre actori și-a detașat simbolicele aripi și le-a plasat pe spatele regizorului. Mariana Mihuț care, preț de patru ore, a interpretat-o pe Nina, o femeie în vârstă, rea, autoritară, puțin nebună, dar, mai ales, o simulantă și o speculantă a nebuniei,  s-a așezat într-un leagăn și uite așa a redevenit într-o clipită tânăra actriță pe care unii și-o mai amintesc din „Nunta lui Figaro” sau „Acești îngeri triști” de la „Giulești”, din „Ciuta” de la Televiziune, din „Revizorul” sau „Furtuna” de la „Bulandra”.

Nu intenționez să reiau aici observațiile critice pe care le-am formulat la adresa montării. Legate îndeosebi de lungimi. Sau oarecare repetiții. Știu bine că le conștientizau și regizorul, și interpreții. Cu toții foarte buni. Și Valentin Popescu (vecinul Loșia), și regretatul Claudiu Stănescu (Vecinul). Ca să nu mai vorbesc despre Andreea Bibiri (Mama). Interpreta femeii căreia autoritara Bunică i-a luat locul. Ca urmare a vinilor ei reale sau imaginare. La un moment dat, Mama, încă tânără, a luat decizia de a face exact ceea ce trebuie. De a-și înfrunta propria mamă  și de a încerca să ia în piept propria condiție.

Buni erau și Vlad Oancea (Tolea, piticul vampir), și Profira Serafim (în rolul minuscul al asistentei medicale), și Taisia Orjehovschi, Sorin Flutur, Vladimir Purdel (Alte persoane). La urma urmei figuranți, dar fără contribuția cărora nici Yury Kordonsky, nici scenografa Nina Brumușilă nu ar fi putut face astfel încât jocul amintirii să treacă în diferite spații. Așa cum erau casa Bunicii, casa Vecinului, casa Mamei, în fața ușii Mamei.

Lui Marian Râlea i-a revenit sarcina de  a-l juca pe Sașa Saveliev, ba în ipostaza de copil de 7 ani, ba în aceea de copil de 9 ani, ba în aceea de tânăr de 24 de ani. Rememorator al propriei vieți și al felului în care și-a întrebuințat-o. Dar și al modului în care și-a întrebuințat iubirea. Sașa vrea să își explice sieși, dar și nouă, spectatorilor, de ce a iubit-o dar și de ce nu a iubit-o pe Bunica (deși îi spunea mereu Buni bun), de ce a urât-o, de ce a părăsit-o sfâșiind-i inima, preferând să își urmeze mama. Sașa lui Marian Râlea alunecă pe pojghița sentimentelor și ne ia și pe noi cu el în călătorie.

Nu știu dacă Nina, bătrâna nebună din „Îngropați-mă pe după plintă”, e sau nu e o reîncarnare a arhetipului Maica Rusie. Deși în felul dumnezeiesc în care a jucat-o Mariana Mihuț e mult sentimentalism rusesc. Cenzurat cât trebuie și îmbrăcat în armura durității. Un sentimentalism ascuns în cuvinte, exerciții de retorică, injurii, blesteme.

Bunica se arată însă în toată umanitatea ei sfâșietoare în monologul final. Monolog în care personajul dă cărțile pe față. Se expune în toată vulnerabilitatea lui. În care i se dezvăluie și se deșartă condiția lui de reîntruchipare a sărmanului Rege Lear. A venit ora decontului. Așa că biata Nina stă față în față cu ușa de la casa fiicei sale. Ușă închisă. Aceasta în vreme ce pe pat zace nepotul, bolnav, căruia, de data aceasta, nu îi va putea da nici măcar o singură pilulă din mulțimea de medicamente procurate cu atâta trudă. Medicamente care nu știu cât de mult bine îi făceau lui Sașa, dar îi induceau bunicii sentimentul că ar fi utilă. Cu speranța vană că măcar așa va dobândi o picătură de iubire.

Pentru picătura aceea de iubire, Nina a făcut orice. Și-a construit un rol. Compensând astfel încă o frustrare a vieții ei. Aceea de a nu fi putut fi actriță. Nina a jucat rolul de nebună în timpul războiului spre a-și pune viața la adăpost. Joacă acum rolul de nebună doar-doar va dobândi un pic de milă. De dragoste. Mai blestemă o dată, dar se bate peste gură.

De urmărit fiind fiecare sunet, fiecare inflexiune a vocii Marianei Mihuț. Niciun cuvânt nu e rostit fără a avea un sens, dar și o conotație. Niciun accent nu cade la întâmplare. Nicio silabă nu e mai lungă decât trebuie. Fiecare vorbă are muzica ei și se îngemănează cu muzica tristă cântată la violoncel. Muzică ce scaldă, completează, contrazice, contrapunctează aproape fiecare secvență. Fără a fi vreodată de prisos.

Teatrul „L.S. Bulandra” din București

Traducerea: Mașa Dinescu

„Îngropați-mă pe după plintă”

Dramatizare de Yury Kordonsky după romanul omonim al lui Pavel Sanaev

Regia: Yuri Kordonsky

Scenografia: Nina Brumuşilă

Light design: John Carr

Muzică şi sound design: George Marcu

Translator: Taisia Orjehovschi

Distribuția:

Saşa Saveliev, un băieţel de 9 ani: Marian Râlea

Bunica: Mariana Mihuţ

Bunicul: Claudiu Stănescu

Mama : Andreea Bibiri

Tolea, piticul vampir: Vlad Oancea

Leoşa, vecinul: Valentin Popescu

Tonea, asistenta: Profira Serafim

Alte personaje: Taisia Orjehovschi /Sorin Flutur /Valdimir Purdel /Andrei Huţuleac