Dacă luna decembrie nu a vrut să aducă fulgi de zăpadă, regizorul Vlad Cristache a reușit cu un hocus-pocus să aducă ninsoarea. Realmente. Pe scena Teatrului de Stat din Constanța, acolo unde a avut premiera „Lasă-mă să intru”, un thriller poetic sau un horror love story după un roman de John Ajvide Lindqvist și adaptarea scenică semnată Jack Thorne.

În sezonul poveștilor de iarnă, spectacolul lui Vlad Cristache își găsește locul potrivit. Descoperim un text montat în premieră națională, o bucurie printre titlurile repetitive din oferta repertorială a teatrelor românești. Cu un titlu sugestiv pentru generația fanilor saga „Twilight” și „The Vampire Diaries”, se preconizează o serie de aventuri cu vampiri. Având doar câteva elemente comune cu SF-urile amintite, originalitatea scenariului constă în dispariția happy end-ului clasic și întâlnirea cu eroi neconformiști. Chiar și atunci când depășim granițele realului și pătrundem în fabuloasa lume a personajelor supranaturale, oamenii vor avea întotdeauna aceleași vulnerabilități: relațiile cu ceilalți. Cele care, deopotrivă, ne salvează și ne influențează parcursul evolutiv, mai ales în adolescență.

Autorul suedez John Ajvide Lindqvist și-a dorit inițial să scrie un roman despre orașul său natal, suburbia Blakeberg, ideea lui luând o întorsătură neașteptată. Fără să fie atras neapărat de literatura cu vampiri, el face un experiment cu personajele sale: în schimbul puterilor supra-omenești care pot transforma lumea într-una mai bună, le atribuie fragilități și îi supune unor vicisitudini. Adolescentul Oskar își împarte timpul între certurile cu mama lui, mereu aflată sub influența alcoolului, și agresiunile colegilor de la școală. Micul erou nu excelează pe niciun plan și îi lipsește curajul de a se apăra în fața nedreptăților. Concomitent cu o serie de crime bizare care încep să se petreacă în oraș, își face apariția Eli – o fată complet diferită de toți ceilalți, tăcută, monosilabică, dar atractivă și cu skill-uri impresionante de mișcare; o vampiriță. Din singurătatea fiecăruia se înfiripă ceva: un sentiment de protecție, însoțit, poate, și de ceva fluturi în stomac. Fost magician și actor de stand-up comedy, Lindqvist își face debutul odată cu acest roman. „Let the Right One In” a fost ecranizată în 2010 de regizorul Matt Reeves, montată la Royal Court London și jucată apoi pe West End.

Departe de a fi doar o altă creație cu și despre vampiri, „Lasă-mă să intru” are valoare teatrală prin consistența personajelor și a raporturilor care se stabilesc între ele și prin înlănțuirea dinamică a secvențelor. Deși mult mai dificil de obținut scenic ambientul horror și elementele SF, spre deosebire de tehnicile cinematografice, regizorul Vlad Cristache creează în detaliu o astfel de lume. Folosindu-și toate resorturile creative, în colaborare cu scenografele Mădălina Niculae și Andreea Tecla, Cristache aduce fabulatoriul la doar câțiva metri de spectatori. Gândit ca un spațiu intim, benefic pentru obținerea suspansului, publicul se află pe aceeași scenă cu actorii – ca martor pasiv al unei povești… mai rar întâlnite la teatru. Fără să-l scoată din zona de confort, dar aducându-l în contact vizual cu actorii. E un sentiment ambivalent: pe de-o parte, entuziasmul care-ți stârnește curiozitatea și fascinația, pe de altă parte, senzația expunerii vizavi de ceea ce urmează să (ți) se întâmple. Dar spectacolul te fură încet și sigur. Mai întâi pentru că vrei să explorezi în amănunt detaliile scenografice, apoi pentru că muzica și luminile îți acaparează atenția, iar ritmul extrem de bine calculat al secvențelor te ține în captivitatea până la sfârșit, când parcă nu vrei să crezi că s-a terminat.

Întâlnirea dintre regizorul Vlad Cristache și tinerele scenografe Mădălina Niculae și Andreea Tecla se dovedește, încă o dată, necesară și inspirată. Alchimia dintre ei funcționează de fiecare dată altfel, surprinzător și inovator. Cu toate că firul dramatic al piesei se desfășoară în locuri diferite, conceptul scenografic utilizează spațiul de joc inventiv, cu un decor unic, care suferă transformări doar cu ajutorul luminilor și al câtorva elemente de recuzită. Spectatorii poziționați pe gradene, în oglindă, sunt despărțiți de scena propriu-zisă – suprafața dreptunghiulară a unui lac înghețat, sub a cărui pojghiță de gheață se pot vedea pești înțepeniți și plante amorțite. La unul dintre capete există câteva structuri metalice, o frânghie de cățărat, o groapă de nisip – un loc de joacă pentru copii. Unul pătat cu sânge, desacralizat de crimele pe care agresorul le săvârșește acolo. În direcția opusă, sunt două rânduri de dulapuri care folosesc drept intrări în scenă, vestiare de la bazinul de înot, pereți între apartamente, depozit pentru patul de dormit și ferestre. Deasupra, poziționat central, apasă cu o greutate simbolică, dar păstrată în proporții, un trunchi de copac cu rădăcini groase, de care protagoniștii se lovesc. În spatele fiecărei gradene pe care stau spectatorii sunt așezate panouri înalte, în diverse scheme de iluminare – pe care Oskar le va aprinde aproape ritualic în finalul spectacolului, invitând lumina să pătrundă din toate părțile.

Acolo unde apare un vampir, trebuie să vină și sângele mai devreme sau mai târziu. În spectacolul lui Vlad Cristache se folosește mult. Împins de o curiozitate incredibilă de a vedea cum este folosit tertipul pe scenă astfel încât să fie credibil, spectatorul acceptă convenția pentru că vine în mod firesc. Și dacă vreodată te-ai gândit că ți-ar plăcea să fii și tu protagonist într-o aventură cu vampiri, ei bine, asta ar fi ocazia cea mai bună. Tot ce se întâmplă are autenticitate, iar granița dintre real și fantastic se subțiază tot mai mult pe parcursul reprezentației.

În obținerea efectelor speciale și a atmosferei ușor gotice, Sound Design-ul semnat Liviu Stoica și Light Design-ul semnat Cristi Șimon au roluri fundamentale. „Lasă-mă să intru” necesită un univers sonor aparte, care să puncteze trecerile dintre scene, să conducă spre un cumul de suspans și să marcheze delimitarea dintre cele două lumi – cea a oamenilor obișnuiți, și cea a vampirului. Lui Eli îi revine o partitură pe care o interpretează la începutul spectacolului, devenind un laitmotiv. Tot în prima parte, actorii contribuie la universul sonor, aflându-se poziționați în spatele spectatorilor, emițând fiecare un anumit tip de sunet. În completare, situațiile de lumini propuse de Cristi Șimon fascinează. Decorul și întreaga spațialitate capătă diferite dimensiuni cu ajutorul acestora. El creează propria lui lume, în acord cu trăirile personajelor și situațiile dramatice. Prin eclerajul lui Cristi Șimon spectacolul devine o experiență senzorială.

Despre oameni și vampiri – distribuția. O caracteristică a regizorului Vlad Cristache este buna intuiție în alegerea distribuțiilor spectacolelor sale. Pentru „Lasă-mă să intru”, el a reunit pe aceeași scenă actori din trupa Teatrului de Stat Constanța și tineri artiști colaboratori – o echipă echilibrată și omogenă.

Oskar. Theodor Șoptelea este student în anul III la Actorie, în cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. Deși interpretează un adolescent de 13-14 ani, el abordează rolul cu multă maturitate profesională. Îl trădează o privire ageră și o prezență scenică în permanentă tensiune. Creionează un parcurs vizibil al personajului său, prezentând evoluția lui Oskar din băiatul timid, inadaptat, în adolescentul răzvrătit, care își înfruntă, în cele din urmă, părinții și alege să meargă împotriva tuturor alături de cea pe care o iubește. Theodor Șoptelea păstrează o anumită sensibilitate pe tot parcursul spectacolului, pe marginea căreia adaugă stări și emoții care împlinesc personajul și contrastează cu violența acțiunilor din jurul său.

Eli. Aflată la debut, Ecaterina Lupu a primit rolul privilegiat: vampirul. Mai degrabă, vampirița misterioasă, cu un soi de erotism dark, care îl atrage pe emotivul Oskar fără să știe de ce. O fi chemarea sângelui care-i pulsează în vene? Cu un personaj construit până în cele mai fine nuanțe, Ecaterina Lupu folosește un întreg arsenal de mijloace: mișcări ale corpului atent controlate și ample, intrări și ieșiri din scenă silențioase, aproape neobservate, priviri și grimase precis direcționate, anumite tensiuni pe care le folosește în momentele cheie din spectacol. Un rol provocator și ofertant, care o solicită fizic și emoțional, însă pe care îl stăpânește bine.

Johnny și Micke. Ștefan Mihai și Florin Aioane sunt responsabili cu dinamizarea spectacolului. Cei doi antagoniști, bad boys, care cred că toată lumea e a lor și că au drept de viață și de moarte asupra celorlalți. Ei sunt agresorii lui Oskar, fizic și emoțional. Un duo reușit, în care ambii actori contribuie cu energii de intensități asemănătoare, rezultând în scene de forță și răsturnări de situație. La rândul lor foarte tineri, Ștefan Mihai și Florin Aioane dezvoltă în spectacol propriul lor fir dramatic, aproape la fel de puternic ca cel principal, dar pe care de fapt îl potențează. Ștefan Mihai se află la cea de-a treia colaborare cu regizorul Vlad Cristache, după „Regina frumuseții din Leenane” de Martin McDonagh, montat la Teatrul „Jean Bart” Tulcea și „Romanțioșii” de Edmond Rostand, producție a Teatrului „Alexandru Davila” Pitești.

Halmberg / Dl. Avila. În rolul profesorului de sport și al inspectorului, Liviu Manolache te cucerește chiar de la început. Cu o interpretare precisă, aproape ritmică, actorul acordă timp fiecărui schimb de replici. Profesorul este singurul prieten al lui Oskar, care se bucură atunci când îi reușește săritura peste ladă sau când se hotărăște în sfârșit să vină la cursurile de înot. Deși blând, un om principial și care încurajează corectitudinea, personajul său nu are suficient curaj în fața agresorilor lui Oskar să îi ia apărarea.

Hakan. Agresorul lui Eli, autorul crimelor sângeroase, cel care te întâmpină la intrarea în scenă este Iulian Enache. Învăluit într-o doză consistentă de mister, personajul său ascunde ceva în mod vădit – secrete pe care actorul le maschează bine prin priviri tulbure și o anumită stare de teamă pe care o transmite. Dintr-un gest nebunesc de dragoste, el încearcă să facă rost de „hrană” pentru Eli. Secvențele în care își prinde și torturează victimele sunt grăbite și executate nu foarte curat, însă îi reușește un rol deloc simplu.

Mama lui Oskar. Tatăl / Jocke. Unul dintre principalele motive pentru dramele interioare ale lui Oskar rămâne familia lui. Mirela Pană are scurte intervenții, timp în care nu se conturează foarte vizibil relația dintre ea și fiul său. Apare mereu cu un pahar de vin în mână, vizibil afectată de gânduri care o frământă, dar despre care nu știm mare lucru. Pare că trăiește mult în sine, confruntându-se cu probleme care nu îl includ și pe Oskar însă. Jocul său are o tentă stridentă de teatralitate. La rândul său, în rolul tatălui, Dan Cojocaru are și mai puține apariții. Însă scena cu Oskar are o funcție importantă în spectacol – edificatoare pentru legătura dintre ei aproape inexistentă, dar și punctul de foc care îl convinge pe băiat să iasă din acel mediu toxic.

Jimmy / Janne / Torkel / Nils. Pe Grațian Prisăcariu îl descoperim în diferite ipostaze în spectacol. Dar de fiecare dată altfel, aproape irecognoscibil. Responsabil pentru creionarea a patru roluri, el găsește o rezolvare aparte pentru fiecare dintre acestea. Îl regăsim într-un personaj de amploare în finalul spectacolului, în rolul fratelui mai mare al lui Micke, cel care încearcă să îl rănească pe Oskar. Kurt / Stefan. Prezența lui Florentin Roman în calitate de personaj adjuvant, de confident al sentimentelor înfiripate între Oskar și Eli, se dovedește o oază de liniște. Parcă desprins dintr-o altă lume, el aduce în scenă un calm prevestitor pentru secvențele următoare.

Ne place să recunoaștem sau nu, ne emoționăm în fața poveștilor de dragoste, fie ele și cu vampiri. Ba mai mult, ne fascinează atunci când ne conduc către orizonturi onirice, către lumi ireale, care prind contur doar în imaginația noastră. Acolo e refugiul fiecăruia, e o zonă a tuturor posibilităților, e locul secret în care devenim noi înșine eroi. „Lasă-mă să intru” nu e un simplu story despre un adolescent și-o vampiriță care-și trăiesc iubirea interzisă. Nici pe departe. E o povestire despre cum un Oskar se confruntă cu bullying-ul la școală, despre un „acasă” deformat, unde nu regăsește protecția sau înțelegerea părinților. Și despre cum o Eli vampir îl salvează cu ale sale puteri supranaturale dintr-o lume respingătoare, care nu îl convinge nicicum că locul său ar fi acolo. E, de fapt, despre puterea noastră de a visa și de a găsi căi de supraviețuire prin realități alternative pe care trebuie să ni le proiectăm singuri. Atunci când binele devine subiectiv, atunci când lumea se răstoarnă cu ale sale dogme și principii, avem nevoie de propria plasă de siguranță. Cel mai puternic supraviețuiește. Dintotdeauna.

Teatrul de Stat Constanța

„Lasă-mă să intru” de John Ajvide Lindqvist

Adaptare scenică: Jack Thorne

Traducerea: Bogdan Budeș

Regia: Vlad Cristache

Scenografia: Mădălina Niculae și Andreea Tecla

Light Design: Cristi Șimon

Sound Design: Liviu Stoica

Distribuția:

Eli – Ecaterina Lupu

Oskar – Theodor Șoptelea

Hakan – Iulian Enache

Mama lui Oskar – Mirela Pană / Luiza Sarivan

Halmberg / Dl. Avila – Liviu Manolache

Johnny – Florin Aioane / Ștefan Mihai

Micke – Ștefan Mihai / Florin Aioane

Jimmy / Janne / Torkel / Nils – Grațian Prisăcariu

Tatăl / Jocke – Dan Cojocaru

Kurt / Stefan – Florentin Roman

Foto: Adi Bulboacă