În 2009, Radu Afrim „scandaliza” (a câta oară?) teatrokrația românească prin a sa „Opțiune 9” în privința celebrei comedii lirice Jocul de-a vacanța. A cărei acțiune se petrecea în interiorul unei clădiri de beton și sticlă a unei multinaționale. Neputând să își ia concediu, epuizați de lucru, corporatiștii s-au baricadat și preț de câteva zile s-au iluzionat cu gândul că au scăpat de lumea dezlănțuită, de computere și de telefoane mobile. Fanii lui Afrim au aplaudat, persecutorii lui din „critica respectabilă” l-au acuzat de blasfemie (vai, dragă, dar Sebastian a scris o comedie lirică! Unde sunt poezia, unde e lirismul?), iar regizorul a mers pe mai departe. Fiindcă – nu-i așa? – nicio stea nu se întoarce din drumul ei. Cel mai recent a dat cu tifla pretinsei lumi buni din teatru și a făcut o iconoclastă versiune a celor Trei surori. Și nu oriunde, ci chiar la TNB. Nu spun cu ce urmări. Le cunoaște foarte bine juriul de nominalizări la premiile UNITER, ediția 2019.

Operațiunea de deconstruire a scrierilor lui Sebastian (nu știu câți dintre cei care folosesc respectivul cuvânt în draci au cât de cât habar despre scrierile lui Derrida) a fost voinicește continuată stagiunea trecută de regizorul Alexandru Mâzgăreanu care a montat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț Steaua fără nume. Deși am fost invitat la premieră, din motive obiective nu am putut face deplasarea. Cu atât mai mare, așadar, bucuria că instituția producătoare a decis difuzarea online a respectivului spectacol. Care are deja pe cartea lui de vizită o prețioasă nominalizare UNITER la Premiul de regie. Corectă, justificată fiindcă inovația ține, nu crapă din toate încheieturile, dimpotrivă. Spun asta eu, cel îndrăgostit pe viață de dumnezeiasca versiune de la Centrul Cultural UNESCO, a lui Victor Ioan Frunză și a Adrianei Grand.

Alexandru Mâzgăreanu a trecut scrierea lui Sebastian în registrul non-verbalului. Dar, atenție!, nu a făcut un spectacol de teatru dans. Nici de teatru coregrafic. Deși are și dansul rostul lui, mai ales în secvența finală a spectacolului, aceea în care toate iluziile se spulberă. Consultanța coregrafică a fost asigurată de Attila Bordás.  Are și muzica impactul ei și cum să nu aibă câtă vreme auzim fragmente din Concertul pentru pian al lui Ceaikovski? Cine îl cântă? Arthur Rubinstein, Martha Argerich ?

Non-verbalul Steaua fără nume se joacă la Piatra Neamț în Sala Studio a Teatrului, cu publicul așezat pe gradene. Merită multe laude cel/cei care au realizat în aceste condiții filmarea. Mai mult decât edificatoare. Mașiniștii operează la vedere schimbările în decorul pe care îl semnează Raluca Andreescu. Acțiunea se petrece într-un timp greu de definit. În zilele noastre? Posibil, căci unele costume favorizează (Alexandra Mâzgăreanu) o astfel de idee, altele, nu tocmai. Vedem și niște semne ale unei industrii lăsate de izbeliște. În camera lui, profesorul Miroiu (Andrei Merkea Zapotoțki) citește, visează, se dedă unor preocupări suspecte, oculte. Alexandru Mâzgăreanu nu i-a lăsat dreptul de a-l mai avea alături nici pe bietul Udrea. În schimb, i-a înmulțit adversarii. Cei mai feroce fiind Un domn periculos (Valentin Florea) și Domnul (Mircea Postelnicu).

Acum, trebuie spus că în versiunea aceasta nouă, personajele nu prea au nume. Probabil în semn de solidaritate cu steaua. Domnișoara Cucu e simplu Domnișoara, e încă tânără, chiar frumușică (Ecaterina Hîțu), e bretonată și îmbrăcată de parcă ar lucra la o multinațională. E fermecată de indicatoare. Cu care își violentează elevele. Nu îl mai vedem nici pe dl. Pascu. Are un înlocuitor. Poștașul (tot Valentin Florea), sigur de importanța lui respectivul face parte, în cel mai evident mod cu putință, dintre vârfurile nomenclaturii, așezării,  distribuie  pensii, profesoarei îi dă un nou indicator, probabil comandat on line, iar Profesorului cartea. Care, surpriză!, e mică, e liliputană. Șeful gării (Dan Grigoraș) e un fel de Jupân Dumitrache, persecutor cu maximă asiduitate a ajutorului lui, altminteri tare somnolent și fără chef de muncă, un fel de Spiridon, siluetat așa cum trebuie de Emanuel Becheru.

Sosirea neașteptată a Necunoscutei care e frumoasă, dar nu și foarte elegantă (nici ca Marina Vlady, nici ca Enikö Szilagy din filmul lui Henri Colpi sau din spectacolul de televiziune al lui Eugen Todoran), dar e bine interpretată de Cristina Mihăilescu provoacă o veritabilă revoluție atitudinală. Care le marchează și pe cele două eleve – una silitoare (Corina Grigoraș), alta, visătoare (Cătălina Bălălău), dar și pe cele trei pensionare care renunță să aibă grijă exclusivă pentru pungile lor de un leu (Gina Gulai, Cătălina Ieșanu, Loredana Grigoriu). Avem parte și de poezie, e vorba despre momentul în care Alcor, grație proiecțiilor video ale lui Mihai Păcurar, plutește printre stele alături de Mona), dar și, cum spuneam, de sfârșitul iluziilor. Indicatorul Domnișoarei redevine rege și, pesemne, el în taberi, mii de morți împarte.

Cert e că trăsnaia lui Alexandru Mâzgăreanu a convins mai întâi actorii care e evident că joacă cu plăcere, publicul și, iată, se dovedește că m-a convins și pe mine.

Totuși, știe cineva când se difuzează online Steaua… lui Frunză? Dacă nu cea de la Centrul Cultural Bălcescu, măcar cea din 2007 de la Oradea?

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

„Steaua fără nume”, un spectacol nonverbal după piesa lui Mihail Sebastian

Regia și ilustraţia muzicală: Alexandru Mâzgăreanu

Decor: Raluca Alexandrescu

Costume: Alexandra Mâzgăreanu

Video: Mihai Păcurar

Consultanţă coregrafică: Attila Bordás

Asistenţă regie: Petruţa Pavăl

Distribuția:

Profesorul – Andrei Merchea Zapotoțki

Necunoscuta – Cristina Mihăilescu

Domnişoara – Ecaterina Hâțu

Domnul – Mircea Postelnicu

O pensionară – Gina Gulai

O altă pensionară – Cătălina Ieșanu

A treia pensionară – Loredana Grigoriu

Şeful gării – Dan Grigoraș

Ajutorul şefului de gară – Emanuel Becheru

O elevă visătoare – Cătălina Bălălău

O elevă silitoare – Corina Grigoraș

Poştaşul / Un domn periculos – Valentin Florea

Data reprezentaţiei: 20 ianuarie 2019 (premieră)

Foto: Marius Şumlea