Regizorul Tompa Gábor, unul dintre cei mai pricepuți în montarea marilor texte ale absurdului, monta în anul 2015 pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca un spectacol ce se numea Ubuzdup.
Montarea se baza pe un scenariu propriu după câteva texte ale lui Alfred Jarry, unul dintre precursorii absurdului. Îndeosebi pe Ubu enchaîné, text pus în scenă pentru prima oară în 1899 nu de Lugné-Poe, ci de Sylvain Itkine, în decorurile create de Max Ernst. Tompa Gábor a mai recurs și la Ubu en butte, un text din 1901. Indubitabil, ambele texte erau, sunt bune, însă niciunul nu are anvergura formidabilului Ubu Roi. Text primordial-text capodoperă din care Tompa Gábor a avut – cum oare altfel ?- inteligența de a mai fi păstrat câteva ceva. Îndeosebi o seamă de explicații lămuritoare și ele completate cu ceea ce a scris Jarry în Caietele Colegiului de Pataphyzică.
Scenariul de spectacol era fundamentat pe atât de generoasa schemă clasică a călătoriei. Ne prezenta drumul lui Domn Ubu (așa cum este numit personajul în magistrala traducere a lui Romulus Vulpescu) și al lui Madame Ubu spre închisoare. Spre zdup. De aici și titlul preferat de scenarist, unul și același cu regizorul spectacolului. În rolul lui Domn Ubu realiza o admirabilă creație Marian Râlea, iar în cel al Doamnei Ubu evolua la nivelul excelenței Anca Hanu.
Spectacolul Ubu în concert, unul de dată cum nu se poate mai recentă (a avut premiera în februarie 2020), poartă, pe mai departe, semnătura regizorală a lui Tompa Gábor. Poartă și amprenta lui Ubuzdup. Am văzut Ubu în concert datorită difuzării lui online, operațiune consumată în seara zilei de 31 martie 2020.
În distribuția inițială s-au operat o seamă de modificări, dintre care cea mai semnificativă e reprezentată de preluarea rolului principal masculin de Adrian Cucu. Pe care îl vedem evoluând în formă maximă. E bun Cucu cum nu cred că a mai fost vreodată. Cântă, joacă, dar mai ales păstrează măsura.
Mișcarea scenică, mult îmbelșugată ca pondere – se dansează mult și se dansează bine în spectacol – a fost creată de Andrea Gavriliu. A sporit exponențial prezența muzicii în reprezentație E scrisă de Ada Milea și de minunata Anca Hanu. De fapt, muzica și dansul sunt primordiale. Se cântă cu vocea, se cântă la felurite instrumente, unele anume inventate, bizare (așa cum sunt cele la care îi vedem evoluând pe Dan Chiorean și pe Cătălin Herlo). Domnul și doamna Ubu au costume supradimensionate. Grija pentru pântece rămâne fundamentală, iar pușcăria pare să le dea tuturor, din acest punct de vedere deplină satisfacție. Ne-o arată costumele realizate de Carmencita Brojboiu și, de acum, regretata Alexandra Constantin. Dar și secvența în care se face elogiul acesteia.
Sporirea ponderii muzicii și a dansului cred însă că afectează claritatea poveștii. Ceea ce nu înseamnă că aceasta ar fi devenit cu totul neinteligibilă. Parcă și evoluția de excepție din Ubuzdup a lui Cornel Răileanu a fost ușor sacrificată. Dar, așa cum am putut intui din reacția sălii, spectatorii au fost fermecați, cum spuneam, de muzică și dans. De eclectismul voit, deliberat al ambelor. Vedem pe scenă și auzim din computer și tango, și manea. Și parodie izbutită, și “citate”. Din folclorul românesc ori din cântecele Gloriei Gayner. Aici înregistrându-se delirul maxim.
Spectacolul poate fi citit/receptat și ca un recital al Ancăi Hanu și al invitaților săi (toți ceilalți componenți ai distribuției), și ca unul de echipă. Ce mai încolo, încoace. Ubu în concert place.
Teatrul Național din Cluj-Napoca
“Ubu în concert” de Alfred Jarry și Tompa Gàbor
Regia: Gábor Tompa
Spectacol-concert de: Ada Milea
Cântece de: Ada Milea și Anca Hanu
Scenografia: Carmencita Brojboiu, Alexandra Constantin
Mişcare scenică: Andrea Gavriliu
Maestru de lumini: Jenel Moldovan
Distribuţia:
Dl. Ubu: Adrian Cucu
Dna Ubu: Anca Hanu
Cântăreața: Sânziana Tarța
Ofițerul: Radu Dogaru
Cetățenii: Miron Maxim (Fratele Trombon), Cătălin Herlo (Fratele Beton), Cristian Rigman (Fratele Cajon), Mihnea Blidariu (Fratele Kaki), Dan Chiorean (Fratele Căpățână)
Franțuzoaicele: Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze, Angelica Nicoară
Englezul: Cornel Răileanu
Marchizul de Sade: Ioan NegreaData difuzării on line: 31 martie 2020