De Ziua internațională a dansului, miercuri, 29 aprilie, ora 21:00, JTI vă invită la un film cu și despre dans, pe platforma online TIFF Unlimited.
Mr. Gaga, un documentar artistic extraordinar despre coregraful israelian Ohad Naharin, în regia lui Tomer Heymann, a fost prezentat prima dată de JTI la ediția TIFF din 2016, la cinematograful Florin Piersic din Cluj. La proiecție a fost prezent și regizorul Heymann, care a vorbit cu pasiune și căldură despre revelația dansului, despre „Gaga”, limbajul mișcării inventat de Naharin, despre cei opt ani de muncă la această peliculă pe care a șlefuit-o ca pe un diamant, editând din 1 300 de ore de filmare o poveste simplă, puternică și cursivă, de 100 de minute. Filmul urmărește viața unuia dintre cei mai inovatori dansatori și coregrafi ai lumii, creionând un portret dur și strălucitor al artistului, pe parcursul său în SUA, Elveția şi Israel, unde si-a legat numele de Alvin Ailey, Bejart Ballet și, mai ales, Batsheva Dance Company.
JTI a avut privilegiul de a-i oferi lui Ohad Naharin o stea cu ocazia ediției din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), pe Aleea Celebrităților. După încă un an, în 2018, JTI a prezentat la TIFF Bobbi Jene, de Elvira Lind, un film despre una dintre dansatoarele lui Ohad Naharin.
„Dacă îți amintești că dansul nu este despre a face spectacol, că pentru a dansa nu ai nevoie de public, dacă te conectezi cu dansul ca un act de plăcere și îți asculți corpul, atunci da, dansul poate vindeca. (…) Deseori ceea ce dau oamenilor este o cheie spre comoara care este ascunsă în interiorul lor. Acei dansatori pot fi poeți extraordinari, doar că nu au avut curaj să se conecteze cu poezia din interiorul lor”, declara Naharin, la una dintre conferințele FITS, citat de ziarul Metropolis.
„Pentru noi, prezentarea acestui film de Ziua Internațională a Dansului și în acest context, devine simbolică. Susținem de mai bine de 20 de ani dansul contemporan în România, un limbaj universal, menit să găsească lungimi de undă comune între oameni. Mr. Gaga este despre căutarea perfecțiunii în mișcare, despre un crez și despre dragoste. În vremurile pe care le trăim acum, a ne aminti de ceea ce este excepțional în umanitate și cu putere de a revela adevăr și frumusețe, este mai mult decât important. Forța artei de a ne salva în fața alienării, izolării și a tuturor temerilor, nu mai e doar o idee de dezbătut, ci un fapt. Ne dorim ca la ediția viitoare a TIFF să fim împreună din nou, în sala de cinema, la un film despre dans, prezentat de JTI”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
De-a lungul timpului, JTI și-a asociat numele cu cele mai desăvârșite expresii ale dansului. Întâlnirile JTI, eveniment anual devenit un reper cultural, a adus pe scenele românești nume ca Bejart Ballet Lausanne, Culberg Ballet, Tango Pasion, Alvin Ailey, Joaquin Cortes, Nacho Duato, Baletul din Monte Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național Chilian, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Maria Pages și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, Noism – cea mai importantă companie japoneză de dans contemporan, Martha Graham Dance Company sau compania școală IT Dansa din Barcelona.
În cadrul TIFF, JTI continuă tradiția Întâlnirilor și prezintă la fiecare ediție filme de artă, legate de lumea dansului: La Danse în regia lui Frederick Wiseman, Pantofiorii roșii de Michael Powell și Emeric Pressburger, Pina lui Wim Wenders, premiera, în România, a proiecției 3D, Ballroom Dancer, regizat de Andreas Koefoed și Christian Holten Bonke, Dancing on broken glass, regizat de Marek Ťapák, Păsări rare de T.M. Rives, Polinade Angelin Preljocaj și Valérie Müller sau The White Craw, în regia lui Ralph Fiennes, sunt câteva dintre proiecțiile prezentate de JTI la TIFF.
TIFF este cel mai important eveniment din Romȃnia dedicat filmului, fiind și primul festival internațional de film de lung metraj din țară, înființat în 2002 și organizat de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc. În contextul pandemiei Covid-19, ediția Festivalului din 2020 s-a amânat. Între timp, pentru iubitorii de film este disponibilă pe tot parcursul anului TIFF Unlimited, platforma de video streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, cu filme noi la fiecare două săptămâni. Pe unlimited.tiff.ro pot fi vizionate filme premiate, filme de artă, filme experimentale și filme clasice. Un conținut divers, atent curatoriat, cu secțiuni tematice, care includ atât filme din programul festivalului, cât și din portofoliul companiilor de distribuție de film din România.
JTI și-a început activitatea în România în 1993 (ca R.J. Reynolds), și a fost una dintre primele companii multinaționale care a investit local. JTI se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), festivalului SoNoRo, al turneelor muzicale din orașele mici și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Fiind investitor japonez, JTI sprijină Grădina Japoneză din parcul Mihai I (Herăstrău), Căsuța de Ceai din Muzeul Național de Artă și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. Întâlnirile JTI, eveniment lansat în 2000, se desfășoară neîntrerupt de 21 de ani și a devenit un brand cultural național. Sinonime cu calitatea și excelența, Întâlnirile JTI recomandă Garantat 100% și webcultura.ro.
JTI derulează din 1998 programul Seniorii JTI, prin care peste 40 de vârstnici primesc zilnic o masă caldă. În ultimii ani, compania sprijină, de asemenea, proiecte sociale din țară, prin care sunt susținute persoane din categorii defavorizate.
JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are peste 45.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.