„Castingul dracului”, spectacol montat în anul 2014 de regizorul Radu Afrim la Teatrul Național din Târgu Mureș – Compania „Tompa Miklós”, dădea expresie interesului unuia dintre cei mai importanți creatori de care dispune la ora actuală scena românească pentru înnoirea mijloacelor lui de exprimare. Și nu doar regizorale.

Afrim se arăta atunci profund și cu un rezultat notabil interesat de ceea ce se cheamă cam savant și nițel monstruos lingvistic tehnicile colaborative. Scenariul dramatic era reprezentat de o creație colectivă căreia Radu Afrim îi conferise coerență, unitate, în a cărei operațiune de articulare finală aproape că își asumase rolul de dramaturg. În sensul în care înțeleg termenul profesioniștii teatrului german, de pildă. Spectacolul, o comedie cum nu se poate mai afrimiană, nemarcând deloc abandonarea unui anume fel, specific regizorului, de a concepe și de a face teatrul a fost departe de a genera unanimități în receptare. Unii critici au văzut în el mai mult decât un joc de-a teatrul și nicidecum o jucărea, alții o blasfemie.

Sunt numeroase indicii că rolul de dramaturg, repet, în sensul german al conceptului, i-a fost tare pe plac directorului de scenă care, în 2016, a făcut pasul următor. Acela de creator de literatură dramatică, devenind dramaturg. De astă dată în sensul tradițional, românesc, al termenului. Deși, ca să fim drepți, adevăratele începuturi se consumaseră, poate prea discret, la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe.

„Detalii naive, total lipsite de profunzime din viața și moartea unor spectatori” a fost primul spectacol, pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, în care Radu Afrim mi s-a arătat mie în chip de scriitor de teatru adevărat. Am scăpat încercarea de la Sfântu Gheorghe. Utilizând generoasa formulă a teatrului în teatru, regizorul și autorul dramatic omonim ne împărtășeau în spectacolul timișorean propriile reflecții despre ce înseamnă să faci, dar și să fii spectator de teatru, despre variabilele și capriciile reprezentării. A urmat „Suntrack” de la Teatrul „Maria Filotti”, un text și un spectacol-mărturie, cu o subiectivitate perfect, limpede asumată ca atare, grație căreia și dramaturgul, și regizorul se arătau cum nu se poate mai dornici să regăsească spiritul autentic al Brăilei.

Tot în zona mărturiei se plasează și „Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte” prezentat în premieră pe sală de aceeași Companie „Tompa Miklós” a Teatrului Național din Târgu Mureș în stagiunea 2016-2017. L-am revăzut online zilele trecute și mi s-a părut ca și la prima întâlnire. Un spectacol cu pronunțată tentă autobiografică, marcată ca atare de apariția naratorului în care e cum nu se poate mai simplu să identifici un alter-ego al lui Radu Afrim. Spectacol grație căruia ne întoarcem în atmosfera veselă și tristă dintr-un orășel oarecare, dar cum nu se poate mai simptomatic, mai revelator, pentru ceea ce a însemnat România comunistă din anii ’70. Ani idealizați de unii, socotiți anii liberalizării, anii buni, mai fără griji, mai fără restricții ai comunismului românesc.

Ani în care noi și părinții noștri ne amăgeam că ne-ar merge bine. Binele acesta însemnând ce? Că încă se mai găsea câte ceva în magazine, că măcelarul rămânea totuși persoana importantă cu care era indicat să te ai bine, că era o adevărată victorie să poți cumpăra la liber câte ouă vrei, că importurile nu erau încă total abolite și Clauza Națiunii Celei mai Favorizate își făcea efectul. Conferind regimului politic de la București o aură (falsă) de onorabilitate și liber acces la împrumuturi. Binele acela mai însemna că doar plana amenințarea reintroducerii cartelelor pentru alimentele de bază, că încă mai speram că ne îndreptăm spre ceva ce, totuși, ar putea fi bun. Același bine, cum nu se poate mai firav, mai artificial, însemna deopotrivă garantarea locului de muncă, stagiul în producție obligatoriu, procurarea pe sub mână a unui casetofon, un amestec de produse comuniste – ce încântați eram când aveam câte o pungă inscripționată, chiar dacă inscripția era de proveniență rusească – și de marfă de contrabandă, operațiune, cvasi-încuviințată de autoritate, cu produse vestice. Binele acela bolnav, de gutapercă, însemna săptămânalul episod din serialul „Dallas”, muzica îngăduită a grupurilor Boney M și ABBA, filmul „Șatra” văzut prin reorientarea antenei către bulgari, sovietici ori unguri. Și, mai presus de toate, anii ’70, însemnau traiul la bloc.

Blocul, locuitul la încălzire, în apartamente strict standardizate, a fost simbolul, locul de memorie (cum ar spune Pierre Nora) absolut al acelor vremuri. Blocul era, la urma urmei, tot o formă a traiului în comun, simbolul lumii comuniste. Numai că apartamentul cu două-trei camere ce puteau fi, suprem lux!, chiar decomandate, garsoniera primită de un tânăr stagiar erau deja cu totul altceva.

Textul și spectacolul „Pasărea Retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte” exact despre asta vorbesc. Despre felul în care se trăia în bloc și trist, și vesel, și conflictual, și tovărășește. Caracteristici încă și mai apăsate într-un mic orășel, cu populație multi-etnică, așa cum e cel de pe Someșul negru a cărui micro-radiografie o întocmește și dramaturgul, și regizorul Radu Afrim.

În bloc se întâmplau de toate. Și iubiri exemplare, precum aceea a lui Lajos pentru Viorica, și despărțiri și abandonuri repetate, precum cele din cazul tanti Mureșan și soțul, și cuceriri ale unor cuceritori de profesie, așa cum e inginerul Sergiu, și bovarisme precum cele ale Tereziei ce se autoînchipuia a fi Sue Ellen sau Lollobrigida. Și supravegheri în cel mai pur stil securistic (Bela), și caraghioslăcuri (tanti Paraschiva cu al său adoptiv Sandokan), și apariții senzaționale, precum cea a unei zise artiste emerite ce se visa un alter-ego al blondei de la ABBA. Și multe visuri de copil. Unele frânte tragic.

Despre acest de toate vorbește în imagini tranșante, perfect constituite, în tablouri marcate prin continuitate spectacolul de la Târgu Mureș al lui Radu Afrim. Regăsim în el și specificități stilistico-imagistice demult cunoscute (bătrâna, travestirea, cabaretul), și noutăți. Spectacolul de acum fiind, în opinia mea, unul dintre cele mai inovative din creația recentă a regizorului.

„Pasărea Retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte” este unul emoționant, este teatru adevărat, este emoție, bucurie și tristețe. Și este altfel fiindcă Radu Afrim s-a însoțit cu colaboratori unul și unul. Începând cu scenografa Irina Moscu, continuând cu semnatarul videomappingul – Andrei Cozlac –, cu universul sonor zămislit în colaborare cu Gáspar Álmos și Pál Petre Noémi, cu dansurile vii create de Ruszuly Ervin. Dar mai presus de toate se situează o trupă actoricească absolut excepțională, perfect coagulată. O compun László Csaba, Takács Örs, B.Fülöp Erszebet, Lörincs Ágnes, Simon Boglárka Katalin, Kádár Noémi, Gecse Rámona, Csiki Szabolcs, Varga Balász, Bokor Barna, Fülöp Bea, Kiss Bora, Keresztes Varga Andrea, Ördög Miklós Levente, Tollas Gábor, P. Béres Ildikó, Biluska Annamária, Nagy Dorottya, Moldován Orsolya, Bartha László Zsolt, Huszár Gábor, Kiss Péter, Kiss Anna, Sebesi Borbála, Pál Mátyas, Sebesi Sarolta, Hunyadi Virág, Szakács László.

Și totuși… Dacă  dramaturgul, și regizorul Radu Afrim ar fi avut un plus de simț al măsurii, dacă ar fi concentrat îndeosebi întâmplările din partea a doua, dacă nu ar fi făcut abuz de finaluri, spectacolul ar fi fost unul impecabil.

Teatrul Național din Târgu Mureș-Compania „Tompa Miklós”

„Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte” de Radu Afrim

Traducerea în limba maghiară: Sándor László

Regia: Radu Afrim

Decoruri și costume: Irina Moscu

Videomapping: Andrei Cozlac

Universul sonor: Radu Afrim, Gáspar Álmos, Pál Petre Noémi

Coregrafia: Ruszuly Ervin

Cu: László Csaba, Takács Örs, B.Fülöp Erszebet, Lörincs Ágnes, Simon Boglárka Katalin, Kádár Noémi, Gecse Rámona, Csiki Szabolcs, Varga Balász, Bokor Barna, Fülöp Bea, Kiss Bora, Keresztes Varga Andrea, Ördög Miklós Levente, Tollas Gábor, P. Béres Ildikó, Biluska Annamária, Nagy Dorottya, Moldován Orsolya, Bartha László Zsolt, Huszár Gábor, Kiss Péter, Kiss Anna, Sebesi Borbála, Pál Mátyas, Sebesi Sarolta, Hunyadi Virág, Szakács László

Data difuzării online: 20 aprilie 2020