Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…

Multe au fost încercările la care l-a supus destinul. Multe au fost obstacolele pe care le-a avut de trecut. Multe au fost și aventurile în care a ales să se arunce. Și înainte, și după ce a devenit un scriitor consacrat și cel mai în vogă dramaturg american. Și, fără îndoială, multe din piesele pe care le-a scris merită revizitate azi.

Eugene O’Neill a cunoscut suferința și anxietatea în mai multe forme. A crescut, s-ar putea spune, alături de suferință, de mic. L-a curtat și ispita prăpastiei: e cunoscută cel puțin o tentativă de sinucidere. Clipele lui de liniște adevărată au fost rare și, deci, cu atât mai prețioase. Iată-l aici stând pe iarbă, pe o pajiște însorită, în halatul în dungi, cu o carte în mână, din câte se pare fotografiat de Carlotta, soția lui. O clipă de viață la Tao House, „ultimul port”, casa pe care și-a construit-o în California după ce i s-a decernat, în anul 1936, Premiul Nobel pentru Literatură.

Sursa: NPS Photo