Vlad Massaci nu trecea până mai deunăzi drept un regizor din cale afară de „harnic”. Adică, deși este un director de scenă de top, unul dintre liderii generației sale, cu toate că numele său atrage, ceea ce trebuie să însemne că are destule oferte de colaborare la felurite teatre, îndeobște Massaci nu „sare calul”.

Regizorul nu lucrează foarte mult. Are, carevasăzică, simțul măsurii. Iată însă că din 2015 încoace, lucrurile au început să stea puțin altfel. În respectivul an, Vlad Massaci a lucrat mai mult decât de obicei, indiscutabil s-a întrecut pe sine, a montat nici mai mult, nici mai puțin de șase spectacole. Nu toate la fel de bune. Îmi pot îngădui să spun asta fiindcă le-am văzut cam pe toate. Iar dacă „Dansând în noapte”, pus în scenă la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov e, de departe, cel mai bun, mai apropiat, dacă nu cumva chiar depășește standardele de calitate cu care ne-a familiarizat regizorul, un îndrăgostit de literatura dramatică de azi, „Visul unei nopți de vară” montat la Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național din Târgu Mureș e, fără nicio urmă de îndoială, cel mai neconvențional. Cel mai „altfel”. Poate cel mai îndrăzneț spectacol semnat de regizor într-o carieră care, încet-încet, se apropia atunci de cifra rotundă de 20 de ani. Scriu toate acestea iarăși în cunoștință de cauză, cu toate că mai degrabă întâmplarea decât propriul meu program critic mi-a permis să văd cam toate producțiile ce îi poartă semnătura. O întâmplare fără doar și poate în ultimă instanță fericită și care mi-a dat posibilitatea de a-mi confirma și speranțele, și, implicit, profeția, făcută într-o anchetă apărută la finele mileniului trecut în, azi dispăruta, revistă Scena. Anchetă în care socoteam debutul regizorului unul dintre cele mai promițătoare din deceniul ce stătea să se încheie.

Nu știu care anume sunt motivele ce l-au făcut pe Vlad Massaci să fie de astă-dată mai îndrăzneț ca de alte ori. Să vrea să monteze un spectacol în care nu reflecția filosofică, nu meditația dețin rolul primordial, deși nu sunt defel excluse nici ele. Mai presus de acestea s-a situat voința de a râde, de a râde sănătos căci e clar ca lumina zilei că regizorul s-a apropiat de piesa shakespeariană mai cu seamă din dorința de a o trata ca pe o comedie. Dacă în cursul stagiunii anterioare, odată cu spectacolul cu piesa „Tartuffe” de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Vlad Massaci s-a ferit, după părerea mea nu foarte inspirat, de tentația de a râde, acum el a optat pentru scrierea lui Shakespeare cu dorința clară de a face din „Visul”shakespearian o sursă inepuizabilă de râs. Și nu de orice fel de râs. De râs homeric, de râs în cascadă, ocazie de încărcare a bateriilor. În primă instanță, ale lui, ale regizorului, care a urmat, poate, într-un anume fel, exemplul marelui Will. Căci, dacă Shakespeare a scris piesa în perioada lucrului la așa-numita „tragedie Lancaster”, locul ei fiind între „Richard II” și „Regele Ioan”, Vlad Massaci a lucrat spectacolul târgumureșean aproape consecutiv cu „Dansând în noapte” de la Brașov, care e, fără doar și poate, un succes, dar și cu „Viața e suferință” de la Teatrul „Nottara”: care e – și o spun fără nici un fel de menajamente – un eșec. Și încă unul de proporții.

Aici, în spectacolul târgumureșean, Massaci se solidarizează cu spectatorii, cu pofta lor de râs, iar această solidaritate e marcată, cred, și de faptul că, spre final, atunci când vor să vadă isprava artistică a meșteșugarilor, Tezeu și Hipolita se așază în stal, râd, comentează, vociferează ca la cinema.

Foarte adesea comedia virează în parodie, uneori într-un exces de parodie, în parodie supracondimentată, nu și vulgară, mai cu seamă în scenele meșteșugarilor. Bine interpretați de Alexandru Pavel, Dan Rădulescu, Anca Loghin (în sfârșit, iată o actriță, o femeie interpretând-o pe Tysbé), Rareș Budileanu, Costin Găvază. În respectivele secvențe, cu toate că spectacolul se slujește de traducerea Ninei Cassian, adică de acea traducere pe care a folosit-o marele Liviu Ciulei în legendara, superba montare de la „Bulandra” de la începutul anilor 90, textul e adaptat, devine unul preponderent de proză. O modalitate mult mai pe placul și la îndemâna actorilor de azi. Care aici se simt mai în largul lor, mai fără complexe decât stau lucrurile în celelalte momente ale reprezentației. Atunci când e evident că și Claudiu Banciu (un Lysander frumos, și timid, și îndrăzneț în egală măsură), și Cristian Iorga (Demetrius), și Laura Mihalache (Hermia), și Vero Nica (Helena), dar și Mihai Crăciun (Tezeu), și Eduard Marinescu (Egeu), și Erika Domocoș (Titania), și Csaba Ciugulitu (Oberon) au dificultăți când vine vorba despre rostirea versului clasic. Cristina Holtzli (Hipolita) nu le are pentru simplul fapt că aparițiile sale sunt aproape în totalitate fără text.

Pe de altă parte, se prea poate ca Vlad Massaci să fi găsit sursa îndrăznelii sale, a atitudinii lui aproape radicale, în detaliul că noaptea, acea noapte dintr-un miez de vară în care se consumă succesiunea și îngemănarea de visuri din care e făcută piesa shakespeariană, acest amestec conferindu-i nedezmințita, permanenta ei savoare, e noaptea de Sânziene. „Noaptea libertății”, „noaptea încălcării tabuurilor”, „noaptea amestecului dintre ordinea apolinică și dezordinea dionisiacă”, așa după cum scria Andrzej Žurovski. „Noaptea lumii pe dos”, noaptea eliminării oricăror constrângerii, cum aș spune eu gândindu-mă, firește, la celebrele exegeze în domeniu ale lui Mihail Bahtin.

În fine și în al treilea rând, îmi e cât se poate de clar că Massaci a vrut să facă din „Visul unei nopți de vară” un spectacol cum nu se poate mai contemporan. Mai în specificul sfârșitului veacului trecut, al anilor ’90, al megashowurilor lui Michael Jackson, cu hi-tech-ul lor cu tot, de unde citatele de tot felul din fabulosul spectacol „Dangerous”. Mai în spiritul secolului XXI, cu plusul și surplusul său de tehnologie, de invazie a roboților și a laserelor. Fapt vizibil în chipul apăsat și valid în care e conturat Puck de Raisa Ané, un Puck care, la început, pare a fi un alter-ego al lui Caliban. Fapt apăsat și stimulat de ilustrația muzicală, de decorul și de excelentul concept video, toate purtând remarcabila semnătură a lui Andu Dumitrescu. Care, grație unei cupole metalice, delimitează lumea magică a lui Oberon, lumea care, conform lui Haig Acterian este „lumea propriu zisă a visului” de cea a lumilor mult mai „realiste” care apar și ele, deopotrivă în text și în spectacol.

Teatrul Național din Târgu Mureș

„Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare

Traducerea: Nina Cassian

Regia: Vlad Massaci

Scenografia, concept video, ilustrația muzicală și light design: Andu Dumitrescu

Coregrafia: Bordás Attila

Cu: Mihai Crăciun, Eduard Marinescu, Claudiu Banciu, Cristian Iorga, Tiberiu Vasiniuc, Alexandru Pavel, Dan Rădulescu, Anca Loghin, Rareș Budileanu, Costin Găvază, Cristina Holtzli, Laura Mihalache, Vero Nica, Erika Domocoș, Raisa Ané, Csaba Ciugulitu, Raul Mihnea Băgaia

Data difuzării online: 27 aprilie 2020