Din păcate, înregistrarea spectacolului cu piesa „Petru” de Vlad Zografi, intrat în repertoriul Teatrului Bulandra în 1998, înregistrare difuzată online, nu a fost de foarte bună calitate. Înțeleg că s-ar fi făcut nenumărate eforturi spre a se îmbunătăți ceva, dar mai mult nu s-a putut. Sunt convins că, încă din start, filmarea nu a fost chiar foarte bună, operatorii insistând pe tot felul de detalii bizare și scăpându-le, astfel, multe lucruri cu adevărat semnificative, iar montajul unul nu tocmai foarte inspirat. Ce să facem? Nu toată lumea a avut la dispoziție profesioniști în domeniu, așa cum erau pe vremuri Emilia Andreescu sau Marga Niță.

Nu aș fi insistat asupra acestor defecte, cărora li s-a adăugat cel al precarității sunetului afectat de un huruit fără încetare, dacă spectacolul nu ar fi fost, în egală măsură, al Cătălinei Buzoianu și al marilor actori din distribuție (aici Cornel Scripcaru, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Virgil Ogășanu au făcut mari roluri, roluri de referință), ci și al scenografei Lia Manțoc. Valoarea acesteia poate acum fi doar rememorată sau, hélas, numai intuită.  Spectacolul este și al coregrafului Răzvan Mazilu care a avut o contribuție decisivă la „caracterizarea lumii franceze” din secolul al XVIII-lea. Una artificială, frivolă, a camembert-ului. O lume în care descinde pe neașteptate Petru I, țarul Rusiei, cel care bea zilnic câte o găleată mare de votcă. Petru I a venit la Paris cu scopul declarat de a-l cunoaște și de a-l lua cu sine pe filosoful cinic Pierre de La Manque. Nu reușește, îl suprimă, așa că revine la Sankt Petersburg încărcat cu mobile, covoare, bijuterii și… multe, foarte multe ceasuri. Nota accentuat ironică, parodică fiind în mod clar cea în care și-a gândit spectacolul regretata mare regizoare.

Se cuvine să reamintesc că toată lumea a așteptat, în 1998, cu sufletul la gură, spectacolul Cătălinei Buzoianu, cu piesa lui Vlad Zografi, „Petru”. Și aceasta nu numai fiindcă se auzise că Mariana Mihuț se încumetă în proba de foc a travestiului, altminteri excelent trecută. La fel cum a fost și recidiva de peste ani din prima variantă a „Regelui Lear” al lui Andrei Șerban. Ci, mai ales, deoarece piesa în sine devenise în acele timpuri una despre care toată lumea vorbea. Fusese editată într-un volum apărut în 1996, alături de alte două texte de cu totul altă factură (în cheie absurdoidă), volum de autor al unui debutant într-ale dramaturgiei, recomandat călduros de Monica Lovinescu. Vlad Zografi mai scrise proză, însă și-a dobândit notorietatea datorită acestei piese. Despre care s-a scris mult, aș zice chiar enorm, înainte de prima ei punere în scenă. Eu însumi am scris o cronică a volumului în revista orădeană Familia, am recidivat în două sau trei articole din efemera, dar utila Rampa.

E drept, nu Cătălina Buzoianu a dat premiera absolută, ci Cristian Ioan. Care a făcut un foarte bun spectacol la Teatrul de Nord la Satu Mare. Spectaculos de-a dreptul la finalul întâi, când din podul scenei cobora un imens candelabru făcut din pahare de votcă.  Scenograf era Alexandru Radu. Montarea în chestiune a fost văzută la ea acasă de foarte puțini critici, iar reprezentațiile din Festivalul Dramaturgiei Contemporane de la Brașov și din Festivalul Național de Teatru nu i-au fost tocmai favorabile din cauza spațiilor de joc nu chiar foarte prielnice.

Spectacolul Cătălinei Buzoianu trebuia, așadar, să valideze textul. A făcut-o în foarte mare măsură. I-a evidențiat și potențat părțile lui bune – rafinamentul observației, incisivitatea, calitatea portretelor, faptul că din toată tărășenia nu ies prea bine nici rușii (foarte buni, esențiali în reușita operațiunii mi s-au părut a fi și actorii Mihai Constantin și Valentin Popescu, nu doar marii maeștri numiți ceva mai sus), nici francezii (excelentă Diana Dumbravă, notabili Marius Iosif Capotă, Mirela Gorea, Zoltan Octavian Butuc, Manuela Ciucur, Răzvan Vasilescu, Mihai Bisericanu, alături de marile vedete deja menționate), frumusețea replicilor. Cătălina Buzoianu a mai reușit ceva. A atenuat un mare defect al piesei. Absența conflictului. Care ar fi trebuit să fie, să existe încă din scriitură mult mai mult decât mai mult sau mai puțin reala ciocnire a civilizațiilor. Despre care chiar în perioada respectivă apăruse cartea lui Samuel P. Huntigton. Or, respectiva atenuare era doar la îndemâna unei mari artiste. Așa cum a fost, rămâne Cătălina Buzoianu.

Teatrul „L.S. Bulandra”

„Petru” de Vlad Zografi

Regia: Cătălina Buzoianu

Scenografia: Lia Manțoc

Muzica originală și adaptări: Petru Mărgineanu

Coregrafia: Răzvan Mazilu

Distribuția:

Cornel Scripcaru (Petru I, Țarul Rusiei)

Mariana Mihuț (Nikita Zotov, Prințul-Papă)

Mihai Constantin (Ivan Semionovici Șaliapin)

Marian Râlea / Valentin Popescu (Dimitri Alexeievici Smirnov)

Virgil Ogășanu (Ducele d’Antin)

Marius Capotă (Ducele d’O)

Mirela Gorea (Ducesa d’O)

Zoltan Octavian Butuc (Ducele du B.)

Manuela Ciucur (Ducesa du B.)

Răzvan Vasilescu (Olivier Breton)

Mihai Bisericanu (Jean)

Diana Dumbravă (Coco)

Victor Rebengiuc (Pierre de la Manque)

Gheorghe Ifrim, Răzvan Săvescu, Vlad Zamfirescu, Silviu Geamănu (târgoveți, vânzători, academicieni, ingineri)

Loreta Enache, Vlad Herghelegiu (păpușa mecanică, Ludovic al XV-lea)

Data difuzării online: 1 mai 2020