Încep însemnările prilejuite de vizionarea spectacolului cu celebra piesă „Caligula” a lui Albert Camus prin a reaminti câteva detalii, lesne de găsit în orice manual de istorie a literaturii franceze.

Și anume că, deși a dat doar patru piese originale, adică „Neînțelegerea”, „Caligula”, „Starea de asediu” și „Cei drepți”, Camus a fost preocupat o viață de tot ceea ce a însemnat teatru. A tradus, a adaptat piese pentru teatrul radiofonic, a coagulat în jurul lui trupe de amatori. Creația lui este organizată în jurul celor două impresionante eseuri filosofice, „Mitul lui Sisif”, respectiv „Omul revoltat”, exegeții săi vorbesc despre existența unor etape distincte, cea a absurdului și cea a revoltei, centrate în jurul celor două mari texte, socotite fanion.

„Caligula” a fost creată în Franța ocupată, perioadă în care Camus a scris și publicat și „Mitul lui Sisif”, și „Străinul”, dar și când alte mari personalități ale culturii franceze, din domeniul muzicii, literaturii, teatrului, cinematografiei au dat câteva dintre operele lor de bază. S-au încercat explicații pentru respectivul avânt, s-au și identificat multe, o sinteză a lor, dar și o seamă de opinii originale fiind exprimate în recent apăruta carte „Perspective noi în studiul teatrului” a Sandei Golopenția. (Editura Spandugino, București, 2019).

Nu se poate să nu observi o anume similitudine, în privința a ceea ce înseamnă dinamica creației, între Camus și Mihai Măniuțiu, regizorul spectacolului din 1996 de la Teatrul Bulandra. În primii ani după 1989, Măniuțiu a montat o seamă de foarte bune spectacole de reflecție politică și socială (cele cu cel mai mare impact fiind „Lecția”, de la Naționalul clujean, și „Caligula” bucureștean), dar a și scris și publicat eseuri (cf. „Exorcisme”) în care se dovedea preocupat nu numai de psihologia tiranului, ci și de raporturile dintre  opresori și oprimați.

Cred că unul dintre cele mai mari merite ale spectacolului de la Teatrul Bulandra constă în faptul că regizorul nu s-a mulțumit să se oprească asupra metamorfozei histrionic-criminale a lui Caligula, metamorfoză intervenită îndată după moartea surorii și amantei sale, Drusilla, ci și asupra metamorfozei și tribulațiilor patricienilor. Adică asupra felului în care aceștia primesc, suportă, comentează nenumăratele fărădelegi comise de Caligula, crimele lui, umilințele la care îi supune Împăratul-despot, asupra modului în care se naște ideea complotului și asupra  mentalității trădătorilor. De altminteri, una dintre scenele-cheie ale spectacolului este aceea în care Caligula dezvăluie că are știință despre toate manevrele menite să îl scoată de pe scena vieții. Scenă ce se petrece sub însemnele zicerii paradoxale „Să ne punem măștile!”.

Îi izbutește perfect lui Mihai Măniuțiu operațiunea de individualizare, de portretizare a fiecărui patrician: Silviu Geamănu este, în Helikon, partenerul devotat, un fel de dublu al lui Caligula, Marian Râlea (Scipione), poate mai „curat” ca niciodată, este poetul lucid, iar scena legării personajului în lațul-ștreang este una care nu poate fi chiar foarte ușor uitată, Cornel Scripcaru aduce în scenă un foarte bun Cherea, marcat și el de povara lucidității, Ion Besoiu (Senectus) se confunda aproape până la suprapunere cu senectutea lamentabilă, Constantin Drăgănescu îl joacă exemplar pe  Mereia, vanitosul învins, Constantin Ghenescu personifică fără cusur Intendentul mizerabil, Ionel Mihăilescu (Lepidus) identifica mijloace diverse spre a releva multiplele fațete ale supunerii. În fine, Ion Cocieru este un excelent interpret pentru drama cumplită a lui Mucius. Dramă potențată de cele câteva minute în care apare în scenă Mirela Gorea (Soția), care desenează subtil coborârea în moarte. Soția lui Mucius, jucată de Mirela Gorea, sugerează într-un anume fel, metafora oglinzii. Altă idee remarcabilă a regizorului Mihai Măniuțiu ca și ideea măștii.

Dar cea mai de impact concretizare a acestei idei a oglinzii, însoțită cu aceea a măștii, mi se pare a consta în decizia de a-i conferi consistență vizuală Drusillei, fenomenal interpretată de Oana Pellea. Spectacolul începe cu un lung moment în care se insistă pe masca mortuară a Drusillei și se încheie cu îngemănarea întru moarte dintre Caligula și aceasta. Secvențe fără vorbe, cu o valoare și emoțională și de semnificare aparte. Însoțirea cu Caesonia, admirabil interpretată de Irina Petrescu, a fost una de conjunctură, cea cu Drusilla una fundamentală. De fapt, nu moartea Drusillei ca ființă, o femeie oricând lesne de înlocuit, îl determină pe Caligula să devină un agent al morții. Să ne reamintim că personajul spune că „Drusilla bătrână ar fi fost mult mai rău decât Drusilla moartă”. Ci revelația morții, a faptului că „oamenii mor și nu sunt fericiți”. Ideea aceasta este magnific evidențiată de jocul de o infinită complexitate al lui Marcel Iureș. Care adoptă un surâs cinic, de copil îmbătrânit.  Caligula, în interpretarea lui, se joacă serios, în cel mai tragic mod cu putință, cu și de-a moartea.

Scenograful Mihai Mădescu a creat un spațiu sufocant și claustrant (apare astfel chiar și filmat de echipa Neptun tv), costumele Doinei Levința, numai aparent simple, sunt, de fapt, spectaculoase, Ionel Mihăilescu a zămislit o mișcare scenică rafinată așa că spectacolul face dovada unei stăpâniri perfecte a retoricii imaginii. Iar într-o vreme în care la noi nu se prea vorbea despre sound design, ilustrația muzicală aleasă de Mihai Măniuțiu completa stilistica unui spectacol de o organicitate demnă de studiat în toate școlile de teatru. Din România și nu numai.

Teatrul „L.S. Bulandra” din București

„Caligula” de Albert Camus

Regia: Mihai Măniuțiu

Decorul: Mihai Mădescu

Costumele: Doina Levintza

Ilustraţie muzicală: Mihai Măniuţiu

Mişcare scenică: Ionel Mihăilescu

Lumini: Valeriu Chiş, Ioan Lazăr şi Florin Manu

Distribuția:

Marcel Iureş (Caligula)

Oana Pellea (Drusilla)

Irina Petrescu (Caesonia)

Cornel Scripcaru (Cherea)

Ion Besoiu (Senectus)

Marian Râlea (Scipion)

Ion Mihăilescu (Lepidus)

Mirela Gorea (Soţia lui Mucius)

Ion Cocieru (Mucius)

Constantin Drăgănescu (Mereia)

Silviu Geamănu (Helicon)

Constantin Ghenescu (Intendentul)

Ali Azad (Poet)

Iulian Ilinca (Poet)

Ştefan Ionescu (Poet)

George Mora (Poet)

Data difuzării online: 6 mai 2020