Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Este anul 1991 și Michel Piccoli e poate cel mai cunoscut actor francez. Iată-l la Paris, orașul său natal, unde la început a fost atracția teatrului, un loc în care poți fugi. Dar n-a trecut prea mult și actorul a ajuns să joace în nenumărate filme, semnate de Luis Buñuel, Jean-Luc Godard, Alain Resnais, Agnès Varda, Roger Vadim, Jacques Demy, Alfred Hitchcock sau Claude Chabrol. Și să meargă mereu mai departe.
Omului acesta discret, foare pudic și „foarte” de stânga, uneori implicându-se cât se poate de militant în cauzele în care crede, îi va rămâne mult de trăit, până pe 12 mai 2020, când se va stinge, la 94 de ani, la casa lui Normandia. Dar până atunci mai e destul și, ori de câte ori va avea o pauză, artistul care a făcut parte dintr-o generație care a schimbat cinemaul va da o fugă până le reședința sa din Île de Ré, o insulă lângă coasta de vest a Franței, ca să se cutreiere pe drumuri de țară cu bicicleta.
