Urmărind cu destulă regularitate, și nu doar din motive strict profesionale, spectacolele difuzate online, iată, am posibilitatea de a reconstrui imaginea din ce în ce mai exactă a trecutelor stagiuni teatrale. Unele dintre ele au fost cu totul remarcabile. Precum aceea în care juriul final al Galei UNITER 1996 a fost în dificila situație de a opta, la categoria Cel mai bun spectacol, între „Caligula” lui Mihai Măniuțiu, superb spectacol de la Bulandra, „Danaidele”, spectacol de uriașă anvergură, montat de Silviu Purcărete la Naționalul din Craiova, și „Opereta”, pusă în scenă, după părerea mea desăvârșit, de Tompa Gábor la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

S-a mai întâmplat atunci un lucru aparte. S-au găsit resurse așa încât spectacolele nominalizate de un juriu de excepție (Dumitru Solomon, Magdalena Boiangiu, Alice Georgescu) au putut fi urmărite de publicul bucureștean. Iar Televiziunea Română le-a preluat live.

Așa se face că Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a putut să ne ofere acum, în atât de dificilul an 2020, o înregistrare profesionistă (marcată, totuși, de patina timpului), a admirabilei sale „Operete”. Una dintre marile scrieri ale polonezului Witold Gombrowicz, altminteri relativ puțin cunoscută în România. Dacă „Ivona, principesa de Burgund” (jucată la noi sub titlul nu tocmai corect „Ivona, principesa Burgundiei”) a avut parte de trei spectacole înainte de 1989 (cel de la Teatrul Național din Iași, regizat de Brandy Barasch, cel de excepțional impact de la Teatrul Mic, montat acolo de admirabila Cătălina Buzoianu, și de un al treilea, cu aplicație regizat de Laurian Oniga, la Secția Maghiară a Teatrului orădean) și de ceva mai multe după aceea (cel mai drag sufletului meu fiind cel montat de Bocsárdi László, la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe), nu același lucru s-ar putea spune despre „Opereta”. Un text datând (mă rog, o primă versiune) de la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, În spațiul teatral românesc, l-a descoperit, dacă îmi aduc bine aminte, Cristian Pepino, care l-a pus în scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și ni l-a oferit mai apoi, în complexa, dar și înșelătoarea lui strălucire, Tompa Gábor.

Gombrowicz și-a însoțit piesa, care, până să dobândească forma finală din 1966, a mai cunoscut încă vreo 10-11 variante,  de o consistentă prefață. În care repune în discuție obsedanta temă a relației contradictorii/complementare dintre copleșitoarea Formă și Adevărul dur, dar și găunos al vieții. Forma este pentru Gombrowicz ceva ce ar trebui și combătut, dar și valorat, un lux perfid, dar și un absolut pe care și-a dat toată străduința de a-l atinge. Pentru scriitorul polonez, întruchiparea teatrală ideală a Formei este genul teatral-muzical al operetei. Cu frivolitatea ei, cu ceea ce Gombrowicz numește „idioțenia ei divină”, cu „scleroza ei cerească”. „Idioțenia monumentală a operetei îmbinată cu patosul monumental al istoriei-masca operetei îndărătul căreia sângerează, din cauza unei dureri comice, chipul strâmb al omenirii – iată care ar fi, cred, cea mai adecvată punere în scenă a Operetei”.

Primul act al spectacolului de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca este montat în cheia înșelătoare a operetei. Vedem pe scenă o lume superficială care bea șampanie, mănâncă hors d’œuvres, se răsfață în baluri. Aceea a aristocrației care inventează forme noi, doar spre a nu putea fi imitată de clasele de joasă condiție. Vedem o lume care galopează și cu toate acestea stă, maladiv, pe loc. O lume devitalizată care, precum Contele Charme, cu infinite nuanțe jucat de Bács Miklós, are periodic nevoie de injecții spre a-și regăsi suflul. O lume esențialmente obosită, dar care vrea să se prezinte ca hiper-activă. Charme concurează cu Baronul Firuleț (cu mult rafinament adus pe scenă de Hatházy András) în vederea cuceririi Albertinei (foarte bună Gajzagó Zsuzsa). Albertina profețește valoarea nudității în vreme ce Maestrul Fior (elegant, cu bune căutate note de prețiozitate, într-un rol de referință, l-am revăzut cu mare plăcere pe excepționalul actor Csiky András) ba anunță sfârșitul modei, ba îi caută noi forme.

În lumea aceasta care nu degeaba vorbește maghiara cu atent presărate accente franțuzești, lume cu principi și cu principese (Boér Ferenc și Spolárics Andrea), cu președinți (Salat Lehel), cu generali (Dehel Gábor), cu Bancheri (Bogdán Zsolt și Fülöp Erzsébet), cu preoți cu morală relativă (Szikszai  Rémusz), cu marchize (Pánék Kati), cu Profesori care vomează și care mai încolo vor juca roluri de cai (Nagy Dezsö), cu pungășei (Bandi András Zsolt și Csutak Réka), cu falși conți (Biró József), cu apologeți ai alergării, totul pare perfect codificat. Bătut în cuie pentru totdeauna. Lacheii își știu foarte bine locul lor, savurează numai la gândul făcutului pantofilor stăpânilor, operațiune căreia îi înalță cântece și ode. Etern simbol al falsității. Stăpânii sunt inconștienți. Râd, cântă, dansează (de apreciat muzica creată de Incze G. Katalin și de Lászlóffy Zsolt), au costume luxoase. Sunt create de o mare scenografă, de Dobre-Kothay Judit.

Numai că încet-încet cad măștile, contele Hufnagel conduce revoluția, lacheii deveniți judecători decid, ce altceva decât tăierea picioarelor stăpânilor? Totul e fluid, totul curge din ce în ce mai nebunește. Rezolvă însă oare Revoluția ceva? Ajunge ea la adevăr? Nici vorbă. Doar instituie perfid o nouă formă.

Spectacolul lui Tompa Gábor, cu nedisimulată tentă politică, cu priză la realitatea românească a vremurilor post-decembriste (momentul televizorului) a fost, rămâne o mare lecție de teatru. Un moment de antologie.

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

„Opereta” de Witold Gombrowicz

Regia: Gábor Tompa

Dramaturgia: András Visky

Decorul și costumele: Judit Dobre-Kóthay

Muzica: Incze G. Katalin, Lászlóffy Zsolt

Cu:

András Csíki, Ferenc Boér, Andrea Spolarics, Miklós Bács, András Hatházi, Zsuzsa Gajzágó, Júlia Albert/ Júlia Borbáth, Gábor Dehel/ Ferenc Ille, Réka Csutak, András Zsolt Bandi, Rémusz Szikszai, Lehel Salat, Gerő László/ Gábor Dehel, Kati Panek, Dezső Nagy, József Bíró, Zsolt Bogdán, Erzsébet Fülöp, Tekla Tordai, Róbert Kardos M., Loránd Madarász, Jenő Szabó, Lóránt András, László Gábor/ Levente Dimény, Attila Keresztes, Melinda Kántor, Gabriella Lázár, Tünde Tóth, Attila Orbán, Áron Dimény

Data difuzării online: 17 mai 2020